• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-17 18:03:20
  • Sursa:
Romania va invata studenti din Africa cum sa lupte cu schimbarile climatice, promisiune facuta de Iohannis la COP27 Imagine

România va primi studenți din statele africane pe care îi va învăța cum să lupte eficient cu schimbările climatice. Invitată la Interviurile Digi24.ro, Consilierul de Stat pentru Climă și Sustenabilitate, Alexandra-Maria Bocșe, a declarat că programul ar putea începe chiar în viitorul an universitar. 

Președintele României a găzduit, în Sharm El Sheikh, un eveniment la care au participat opt șefi de stat și de guvern care au vorbit despre rolul educației în lupta cu schimbările climatice. Astfel, la inițiativa lui Klaus Iohannis, România va primi în universitățile sale studenți din țările africane, a anunțat consilierul de stat pentru Climă și Sustenabilitate.

Alexandra-Maria Bocșe: Este nevoie de oameni pregătiți, care să înțeleagă impactul. Noi avem o tradiție cu țările africane prin care foarte mulți medici din statele africane au venit, au făcut școală în România și s-au întors și au contribuit la dezvoltarea societăților lor. Ne dorim să extindem aceste programe care, tradițional, au acoperit zone ca medicina, spre domenii care au în centru problematica schimbărilor climatice”

Reporter: Adică România se angajează să educe în școlile sale specialiști în probleme climatice?

Alexandra-Maria Bocșe: Suntem deschiși spre așa ceva.

Reporter: Vorbiți despre acordurile istorice existente între România și țările din Africa, medici, ingineri care au fost pregătiți în România. Acum spuneți că vom extinde colaborarea pentru a oferi locuri în universitățile din România pentru cei din Africa care vor să se ocupe de această problemă?

Alexandra-Maria Bocșe: Este o linie de colaborare la care ne gândim și nu numai cu statele africane. România a luat inițiativa în ceea ce privește educația și dezvoltarea de competențe verzi cu privire la tranziția climatică și vreau să vă dau puțin context. Din 1992 în Convenția Cadru a ONU privind schimbările climatice sunt paragrafe dedicate educației. De asemenea, în Acordul de la Paris există paragrafe dedicate. Din păcate, educația a fost vitregită pentru că până acum nu a fost abordată la nivel de șefi de state. La inițiaviva președintelui Iohannis , în acest an, a avut loc un eveniment legat de educație și competențe pentru tranziția verde care a reunit alți opt șefi de stat și de guvern. Aici vorbim de țări cum ar fi Ruanda, reprezentată de președinte, dar și foarte multe state din regiunea noastră și aici mă refer la Polonia, Estonia și alte țări din Flacul Estic. Noi identificăm faptul că avem probleme comune în această regiune

Întrebată dacă vor urma și alte întâlniri în același format, Consilierul de Stat a declarat că întâlnirea din Egipt a fost una de verificare a deschiderii altor șefi de stat: „În urma discuțiilor de acolo s-au identificat zone de cooperare foarte importante. Vorbim de o rețea internațională de școli verzi, dar și hub-uri dedicate problemelor climatice. Vorbim și despre mobilizarea mai bună pentru lupta cu schimbările climatice și de mediu”

Un avion de luptă Suhoi Su-30, cu două locuri, al aviației ruse, s-a prăbușit sâmbătă în regiunea Kaliningrad, informează Ria Novosti.

Economie 2023-08-12 18:56:38

Compania chineză Beijing Tianbing Technology a anunţat că prima treaptă a rachetei sale Tianlong-3, aflată în curs de dezvoltare, s-a desprins de platforma de lansare în timpul unui test, ca urmare a unei defecţiuni structurale, şi a aterizat într-o zonă colinară a oraşului Gongyi din centrul Chinei, transmite duminică Reuters.

Economie 2024-06-30 17:46:53

Rusia a convocat-o joi pe ambasadoarea Marii Britanii după acuzaţiile Moscovei că personal al marinei britanice a fost implicat în atacul cu drone ucrainene asupra flotei ruse de la Marea Neagră în Crimeea, informează Reuters.

Economie 2022-11-03 12:48:24

Secretarul de presă al Pentagonului, Pat Ryder, a declarat marți seara, în cadrul unei conferințe privind incidentul din Marea Neagră, că avionul rusesc care a lovit elicea dronei MQ-9 Reaper ar fi fost „avariat” în urma coliziunii, relatează CNN. 

Economie 2023-03-14 22:36:07

O nouă centrală nucleară din Ucraina este amenințată de ruși. De această dată, Kremlinul a lansat rachete la câteva sute de metri distanță față centrala din regiunea Nikolaiev. Este un șantaj nuclear la care recurge Rusia și un semn că ofensiva Moscovei nu a funcționat, a declarat la Digi24 fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu.

Economie 2022-09-20 11:48:54

Marele oraş istoric și turistic Xi'an din nordul Chinei, în care locuiesc 13 milioane de oameni, va intra miercuri din nou în lockdown, după ce autoritățile locale au depistat 18 cazuri de coronavirus.

Economie 2022-07-05 19:20:03

O stradă aglomerată din Buriticupu, un oraș din nord-estul Braziliei, a ajuns acum o prăpastie largă cu o adâncime de 80 de metri – o clădire de 20 de etaje ar încăpea în ea. Canioanele formate în urma eroziunii solului avansează cu o viteză îngrijorătoare și distrug mii de case din America Latină și Africa și amenință terenurile agricole fertile din unele părți din China, SUA și Europa, potrivit BBC.

Economie 2024-04-25 07:00:32

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat luni, despre autostrada Comarnic-Braşov, că este o investiţie care costă foarte mult, în jur de vreo 4 miliarde de euro, şi că speră să se termine studiul de fezabilitate în 2025. Ministrul a mai spus că e în fază de execuţie centura la Comarnic, Bușteni şi Azuga, şi prin realizarea acestor variante ocolitoare, o mare problemă de trafic va fi rezolvată în zonă.Ministrul Transporturilor a fost întrebat în conferinţă ce se întâmplă cu autostrada Comarnic-Braşov.

Economie 2024-11-11 17:25:42