• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-06 21:43:10
  • Sursa:
Romania va construi spitale noi cu bani europeni. Investitiile de 5,8 miliarde de euro, cuprinse in programul de sanatate 2021-2027 Imagine

România va construi spitale noi din bani europeni. Investițiile de 5,8 miliarde de euro sunt cuprinse în programul de sănătate 2021-2027, anunță Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Este pentru prima oară când România are un Program dedicat exclusiv sănătății. „Am încercat să avem o abordare intergată a surselor de finanțare și iată că am ajuns să avem în premieră un program dedicat exclusiv sănătății”, spune ministrul Marcel Boloș.

Comunicatul ministerului:

Programul Sănătate va crea o sinestezie la nivelul investițiilor în sistemul medical, ce va aduce spitale nou construite, instruirea personalului medical, asistența prespitalicească și spitalicească și dezvoltarea de noi tehnologii în domeniu.

Investiții pentru 3 spitale regionale, cel puțin 7 spitale județene noi sau reabilitate, acces la screening gratuit pentru peste 800.000 de români, 52.000 de persoane formate și un centru de excelență în protonoterapie construit și dotat, sunt doar câteva dintre obiectivele Programului Sănătate 2021-2027.

Programul Sănătate 2021 – 2027 (PS), aprobat la sfârșitul lunii noiembrie de Comisia Europeană, este un program multifond ce dispune de o alocare totală de valoare de 5,8 miliarde de euro ce cuprinde finanțare FSE+ și FEDR, precum și o componentă de împrumut de 2 miliarde de euro, realizat prin intermediul Băncii Europene de Investiţii.

„Este pentru prima dată când România beneficiază de un Program de Sănătate care să susțină investiții masive în infrastructura spitalicească, în servicii medicale de calitate și în pregătirea personalului medical. Am încercat să avem o abordare intergată a surselor de finanțare și iată că am ajuns să avem în premieră un program dedicat exclusiv sănătății. Cu acest buget vom reconstrui sistemul medical din România, astfel încât românii să beneficieze de condiții, servicii și personal de nivelul țărilor europene cu sisteme publice de sănătate performante. Discutăm de cele trei spitale regionale din Cluj-Napoca, Craiova şi Iaşi, care au un buget de 1,2 miliarde de euro şi, de asemenea, un număr de şapte alte spitale judeţene sau spitale judeţene de urgenţă care vor beneficia de dotarea cu echipamente medicale sau, după caz, vor beneficia de lucrări în ceea ce înseamnă reabilitare, consolidare sau construcţia de noi clădiri. O altă premieră pe care o aduce Programul Sănătate este sprijinirea activităţilor de cercetare în domeniul oncologic şi, de asemenea, marele echipament medical - Ciclotronul - care utilizează protonii pentru tratamentul oncologic al bolnavilor”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Priorități, investiții și rezultatele așteptate

În cadrul Programului Sănătate au fost stabilite 7 priorități care vizează creșterea capacității sistemului de sănătate de a fi mai inclusiv, oferind acces la servicii de calitate și siguranță tuturor cetățenilor:

Peste 800 milioane euro pentru creșterea calității serviciilor de asistență medicală primară, comunitară, a serviciilor oferite în regim ambulatoriu și îmbunătățirea și consolidarea serviciilor preventive

Investițiile prevăzute în cadrul acestei priorități vizează deficitul de servicii medicale primare și lipsa de integrare cu serviciile specializate ambulatorii și spitalicești. În mai puțin de jumătate din localități există suficienți medici de familie, 328 de comune nu au medici de familie, iar serviciile de prevenție oferite în afara programului normal de lucru sunt reduse, chiar inexistente, generând un exces de consultații în serviciile de urgență și suprautilizarea serviciilor spitalicești.

Rezultatele așteptate:

Servicii de reabilitare, paliaţie şi spitalizări pentru boli cronice

Acestei priorități îi este alocat un buget de 267,6 milioane euro, cu scopul de a crește accesul la îngrijirea de calitate pentru condiția cronică și degrevarea spitalelor/secțiilor pentru bolnavii acuți.

Rezultatele așteptate:

Această prioritate răspunde necesității de a investi în centre de boli genetice și rare, ceea ce le va permite să păstreze și/sau să adere la rețelele europene de referință și să acceseze specialiști și protocoale de diagnosticare și tratament.

În ceea ce privește bolile genetice și rare, punerea în comun a opțiunilor de expertiză la nivelul UE este una dintre principalele posibilități de a oferi diagnostic în timp util și un tratament adecvat.

Rezultatele așteptate:

Investiții în infrastructura spitalicească: 3 spitale regionale și cel puțin 7 spitale județene

Bugetul alocat acestei priorități este de 1,25 miliarde euro pentru construcția celor 3 spitale regionale de la Iași, Cluj, Craiova (faza a II- a), dar și pentru construcția și dotarea 7 spitale județene/ județene de urgență: spitale monospecialitate/centre de transplant acreditate localizate în centre universitare.

Abordări inovative în cercetarea din domeniul medical

Acest tip de investiții cu un buget alocat de 386 milioane de euro contribuie la dezvoltarea domeniului cercetării prin finanțarea atât a unor operațiuni predefinite (vaccinuri, combaterea cancerului și genomică), cât și a soluțiilor de cercetare cu aplicabilitate în domeniul medical care vor fi selectate prin aplicarea unui mecanism competitiv de selecție a proiectelor.

Rezultatele așteptate:

228 milioane euro pentru digitalizarea sistemului medical

Această prioritate include investiții care vizează digitalizarea sistemului de sănătate medical în cadrul a două măsuri: Observatorul național pentru date în sănătate (ONDS) și Dezvoltarea integrată a unor soluții de e-sănătate.

Măsuri care susțin domeniile oncologie și transplant

Cu un buget de 570 milioane euro, această prioritate este dedicată investițiilor în domeniile oncologie și transplant.

Rezultate așteptate în domeniul oncologiei:

Rezultate așteptate în domeniul transplantului:

Mai multe informații despre varianta aprobată a Programului Sănătate pot fi consultate accesând pagina Programului - https://mfe.gov.ro/ps-21-27/.

Investiții în domeniul sănătății prin Planul Național de Redresare și Reziliență

Separat de Politica de Coeziune, prin Componenta 12 dedicată sănătății, prin Planului Național de Redresare și Reziliență vor fi alocate 2,45 miliarde de euro pentru:

Duse în spatele ușilor închise, negocierile privind comasarea au acaparat în ultimele săptămâni întreg spațiul public. Practic, politicienii din cele două partide care formează coaliția de guvernare au căutat să găsească soluții pentru amenajarea politică de după 2024. Această atenție sporită asupra anului electoral 2024 vine pe fondul creșterii extremismului, dar mai ales din necesitatea de a asigura o majoritate stabilă și predictibilă și la finalul acestui an tumultos.

Economie 2024-02-26 10:05:38

Președintele american Donald Trump a declarat, marți, că importurile de produse farmaceutice vor fi în curând supuse unor tarife „majore”, ca parte a eforturilor sale de a readuce producția în Statele Unite, relatează Politico. 

Economie 2025-04-09 09:43:35

Liderul PNL Ialomiţa, Dragoș Soare, vrea să propună joi excluderea din partid a primarului din Urziceni, în contextul scandalului generat de cazul femeii care a născut pe trotuar, lângă spitalul din localitate, informează News.ro.

Economie 2023-08-03 09:55:39

Ungaria a anunțat vineri că a primit un grup de prizonieri de război ucraineni din Rusia, o eliberare pe care Ucraina a salutat-o, dar și-a exprimat îngrijorarea că nu a fost informată de acest demers, relatează Reuters.

Economie 2023-06-10 00:21:08

Patruzeci de persoane au fost duse la audieri, după percheziții în București, Prahova și Călărași, într-un caz de evaziune fiscală și delapidare comise pe o perioadă de 4 ani. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproape un milion de lei.

Economie 2022-08-07 19:15:37

Publicația Kyiv Independent a realizat un interviu cu Gen. Ben Hodges, fostul comandant al Forțelor Aliate din Europa. Tema interviului – evident războiul din Ucraina, în lumina ultimelor schimbări politice de la Washington, dar și a evenimentelor din teatrele de operațiuni.

Economie 2024-11-21 16:00:21

Promisiunile premierului Benjamin Netanyahu de a continua războaiele Israelului în Gaza şi Liban au spulberat orice speranță că uciderea liderului Hamas, Yahya Sinwar, ar putea contribui la încheierea a mai mult de un an de război în Orientul Mijlociu, relatează Reuters, citat News.ro.

Economie 2024-10-18 15:09:30

Eliberarea fraților Tate le-a crescut la cote record vizibilitatea online - milioane de oameni îi urmăresc pe diverse rețele. Fotografiile și videoclipurile făcute imediat ce au ajuns acasă au făcut înconjurul presei internaționale și au bătut toate recordurile de vizionări. Între timp, la vila influencerilor acuzați de trafic de ființe umane se perindează fani, apropiați, dar și apărătorii, care pregătesc strategia pentru următoarea perioadă.

Economie 2023-04-02 18:39:28