Prim-ministrul Victor Ponta spunea că, chiar dacă nu este vina Guvernului pentru aceste corecții financiare care s-au aplicat programelor europene, banii trebuie plătiți.
Cele 700 de milioane de euro vor fi returnate din bugetul de stat, asta pentru că, mai spunea premierul, nu poate lăsa unitățile administrativ-teritoriale să facă această cheltuială din buget pentru și că așa nu au bani.
Vinovații sunt autoritățile de management din ministerele care au derulat aceste programe europene. Cele cinci programe pe care România le-a avut presuspendate sunt Pos-Mediu, de resurse umane, de competitivitate economică, regional și Pos-Transporturi, așadar, autoritățile de management care au gestionat dosare și au dat avizele favorabile pentru programele care au fost derulate în teritoriu se fac vinovate.
