România este țara în care cei fără bani mor cu zile. Auzim acest lucru tot mai des, atât de la oficiali, dar mai ales de la pacienții care se chinuie să ajungă la un spital. Drama este mai mare cu cât ne îndepărtăm de București sau de alt oraș mare. Pentru oamenii din mediul rural sau orașele mici, actul medical este la limită de malpraxis. Despre tratamentul din România săracă vorbim la Pacient în România.

Suntem la 100 de km de București, în localitatea Moroeni, Dâmbovița. Fostul sanatoriu TBC, al doilea ca mărime din Europa când a fost deschis, este acum o secție a Spitalului Județean Târgoviște. Când trata pacienți cu tuberculoză din toată țara avea 600 de paturi. România nu are atât de mulți bolnavi TBC încât să fie nevoie de multe locuri, însă spitalul este departe de ce a fost odată. Acum mai are doar 50 de paturi și un singur medic care are 74 de ani.

Gheorghe Stănescu, pacient: Medicul pe care îl avem este unul foarte de treabă , dar face și dânsul cam greu față.

Ion Barbilian, medic: Bineînțeles că îmi e greu, nu greu, foarte greu. Bineînțeles că nu o să mai dureze mult, fiindcă am și eu viața mea, nu mi-a garantat nimeni că aș fi centenar.

Plecarea singurului medic din Moroeni ar însemna închiderea definitivă a spitalului, pentru că deși sunt scoase la concurs posturi, nu vine nimeni.

Când sanatoriul din Moroeni era unul dintre cele mai puternice centre de tratament din țară, locul se transformase într-un mic oraș. Avea locuințe pentru medici, iar doctorii trebuiau să-și facă mutație în localitate ca să lucreze aici. Acum, vine cine vrea, dar... nu vrea nimeni, pentru că spitalul arată dezolant, iar aparatura nu există.

Ion Barbilian, medic: Nu-i atractiv să stai aici izolat, blocurile unde locuim s-au tot degradat. Ce tânăr ar fi dispus să-și petreaca tinerețea aici? Chiar și 2, 3 ani. N-ai tu laborator, să n-ai farmacie, să n-ai o mulțime de lucruri necesare într-un spital. Pentru urgențe chemăm 112 și durează cel puțin o oră.

Claudiu Dumitrescu, manager Spitalul Județean Târgoviște: Am scos în fiecare an între 1 și 3 posturi, nu s-a prezentat în ultimii 4, 5 ani nici macar un candidat.

Spitalul în este administrarea Consiliului Județean Dâmbovița, care nu are fonduri pentru niciun fel de investiție.

Cu cât te îndepărtezi de Capitală, situația spitalelor este și mai gravă. În orașul Călan, din Hunedoara, până de curând, secția de urgență a fost închisă pentru că nu exista niciun medic. A funcționat o perioadă doar cu asistente, dar pentru că nu aveau competențe în medicina de urgență și riscau oricând să facă o greșeală, unitate a fost închisă.

Ovidiu, pacient: Am fost aici cu mașina, mi-a fost rău și a trebuit să mă duc în alta parte. A ieșit o doamnă asistentă, sau cine a fost aici, și mi-a zis că e închis, că nu e doctor.

Emil Stoica, manager spitalul județean Deva: A fost o mare problema în sensul că veneau pacienți cu reacții anafilactice, în șoc anafilactic și nu a avut cine sa îi acorde primul ajutor. Riscau malpraxisul. Asistenta nu are competență în a acorda asistența medicală fără medic.

Așa că urgența s-a închis o perioadă. Acum, funcționează iar, dar oamenii trebuie să se îmbolnăvească doar după program ca să îi poată trata cineva.

La compartimentul de primiri urgențe din Călan există un singur medic, de la 1 noiembrie, pentru că până atunci a fost închis. Cine vine aici este întâmpinat de acest anunț pe care scrie că programul este de la 8 la 15, de luni vineri, în rest e închis. Dacă există o urgență pacienții trebuie să sune la 112 chiar dacă suntem într o unitate sanitară.

Asistentă: Nu avem acces la o radiografie, computer tomograf nu se pune problema.

Pacientă: Suntem bătrâni și nu putem mere tot la Hunedoara, că nu avem cu ce. Nu avem cu ce să merem. Nu vine nimeni sa ne ducă.

Monda Elena, asistentă: Este o populație care are boli cronice din cauza combinatului, o populație care nu se poate deplasa în alte părți, o populație care se vede disperată din cauza faptului că nu are unde să se ducă.

Criza medicilor de urgență este o problemă și la Spitalul Județean Deva. Pentru că nu sunt specialiști, cei cu experiență, care știu ce înseamnă să lași spitalele fără doctori, încă lucrează, deși s-ar fi putut pensiona. Acest medic are 70 de ani, din care 42 petrecuți în spital.

Mircea Vețean, medic: A fost epidemia asta de coronavirus. Fiicele mele mă sunau disperate să nu mai vin la spital. Puteam să nu mai vin. Și am zis - Nu pot! Trebuie să mă duc. Așa am fost noi învățați. Acuma, sper ca și cei care vin după noi să procedeze la fel.

Și dacă nu era suficient că sunt puțini doctori, aceștia mai trebuie să se împartă și între secțiile spitalului, aflate la zeci de kilometri distanță una de alta.

Popa Tănase, medic de urgență: Dacă avem 4-5 pacienți care necesită transport pe targă, ei vor șstepta. Avem zile în care avem și un brancardier. Faptul că spitalul nostru este modular, sunt distante de parcurs.

În acest moment, spitalele din România au nevoie urgentă de peste 3 mii de medici. Marea problemă este că nu sunt doctori exact acolo unde e cea mai mare nevoie, adică în localitățile mici. Sunt zone unde oamenii mor cu zile, pentru că dincolo de ușa cabinetului unde speră să-și găsească salvarea, nu e nimeni.