• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-10 00:30:05
  • Sursa:
Romania - Lituania 3-1. Mircea Lucescu: Rezultatul e corect, sunt trei puncte foarte importante. Rezervele conteaza foarte mult Imagine

Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, luni seară, că naţionala României a meritat victoria cu Lituania, însă a criticat calitatea gazonului de pe Stadionul Steaua. Lucescu a lăudat jocul bun al jucătorilor care au intrat pe teren în partea a doua a meciului.

„Calitatea terenului a fost execrabilă. În condiţii dificile, terenul şi un adversar fizic puternic, am reuşit o victorie. Rezultatul e corect, sunt trei puncte foarte importante. Cu ceva şansă, mai sunt lucruri de pus la punct. Dacă la Kosovo, cei care au intrat nu au strălucit, acum ei au câştigat meciul, prin dorinţa lor, prin realizările individuale, mă refer la Mitriţă, la Hagi, dar sigur e meritul întregii echipe. Rezervele sunt foarte importante, contează foarte mult. Urmează două meciuri în deplasare, vom vedea cum vor veni la naţională. Le-am recomandat să-şi ajute echipele de club să facă performanţă, pentru că aşa vin cu alt moral la naţională”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit News.ro.

Echipa naţională a României a învins luni seara, pe teren propriu, scor 3-1, echipa naţională a Lituaniei, în cadrul grupei C2 din Divizia C a Ligii Naţiunilor.

A fost primul meci al selecţionerului Mircea Lucescu pe teren propriu de la revenirea la cârma tricolorilor.

Pentru România au marcat Valentin Mihăilă, Răzvan Marin şi Alexandru Mitriţă, iar pentru Lituania a înscris Kucys.

Viktor Orban a făcut mai multe declarații despre războiul Rusiei în Ucraina la Forumul Diplomatic de la Antalya (ADF), unde se află la invitaţia preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan. Președintele Ungariei a spus că face parte dintre cei care cred că doar rușii au de câștigat prin continuarea războiului și le recomandă psihoterapia celor care îl numesc „cățelușul lui Putin”, relatează MTI, preluat de News.ro.

Economie 2024-03-03 09:43:23

Seceta a făcut prăpăd în cultura de viță de vie. În zonele în care nu s-a irigat, producția a scăzut cu aproape 70%. La Stațiunea de Cercetare Viticolă din Târgu Bujor, deși campania de cules a început deja nu are cine să culeagă strugurii din vie. Angajații sunt prea puțini și spun că nu mai fac față activității.

Economie 2024-09-05 17:54:58

Creşterea economică va încetini semnificativ în 2023, în contextul costurilor ridicate cu energia şi al prelungirii războiului din Ucraina, dar se va revigora în 2024 mai mult decât decât se anticipa până acum, se arată în minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), informează Agerpres.

Economie 2023-02-21 17:11:56

Marcel Ciolacu nu a confirmat declarația Gabrielei Firea care a spus, miercuri seară, la Antena 3, că ea este în continuare candidatul PSD la Primăria Capitalei. El a spus ca Firea trebuie să continue să dea explicații despre implicarea în scandalul „Azilelor groazei”.

Economie 2023-08-11 12:00:15

În lupta împotriva cancerului, fiecare detaliu contează. În ultimii ani, s-a pus tot mai mult accent pe îngrijirea holistică a pacienților oncologici, recunoscându-se că tratamentele convenționale, cum ar fi chimioterapia și radioterapia, trebuie completate de intervenții care să susțină recuperarea fizică și psihică a pacienților. Un element esențial în acest puzzle complex este kinetoterapia.

Economie 2024-08-09 09:10:42

Este stare de urgență într-una dintre destinațiile preferate de români pentru vacanțe. Pe insula Tenerife a izbucnit un puternic incendiu de vegetație. Sute de oameni au fost evacuați, după ce focul a ars sute de hectare și a dus la închiderea a două autostrăzi.

Economie 2023-08-17 11:02:58

Tragedie într-un sat din județul Arad. Un copil de 2 ani a murit, după ce a căzut într-un bazin de colectare a apei din gospodăria familiei. Părinții au fost cei care l-au găsit pe micuț și au sunat, de urgență, la 112. În ciuda manevrelor de resuscitare, copilul nu a putut fi salvat, scrie news.ro.

Economie 2024-03-20 18:56:54

China încearcă să influenţeze alegătorii din Taiwan înainte de alegerile din ianuarie, a declarat secretarul general al Consiliului de Securitate Naţională al insulei, Wellington Koo, citat marţi de DPA, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-11-14 11:42:38