„Politica este o sabie cu două tăișuri. Ea garantează democrația și libertățile, dacă este practicată în respectul legii și al instituțiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetățeanului, dacă este aplicată în disprețul eticii, personalizând puterea și nesocotind rostul primordial al instituțiilor Statului” – Regele Mihai în discursul său istoric din Parlament, la împlinirea vârstei de 90 de ani.
Acest avertisment, de o claritate impresionantă, răsună cu o relevanță aparte în zilele noastre, când democrația se confruntă cu amenințări mai subtile, dar la fel de periculoase. Cuvintele Regelui Mihai ne cheamă să reflectăm asupra fragilității valorilor democratice și asupra responsabilității pe care fiecare generație o are de a le apăra.
Astăzi, la 35 de ani de la Revoluția din 1989, ne aflăm, din nou, la o răscruce. Alegerea făcută atunci, cu sacrificii și speranță, trebuie să fie consolidată și apărată cu aceeași intensitate. Libertatea nu este un dar perpetuu, ci o construcție continuă, iar viitorul democrației depinde de vigilența și implicarea fiecăruia dintre noi.
Anul 1989 a fost mai mult decât o simplă răsturnare de regim. A fost o renaștere a unei națiuni, o declarație de independență morală și politică față de tiranie. Acele zile au fost marcate de curajul unor oameni obișnuiți – muncitori, studenți, profesori – care au refuzat tăcerea și au ales să-și riște viețile pentru un viitor mai bun. Jertfa lor ne amintește că libertatea nu este niciodată gratuită. Este o investiție continuă, o construcție de zi cu zi. Fiecare dintre noi este gardianul acestei moșteniri. Trăim într-o epocă în care democrația nu este atacată frontal, ci prin arme tăcute și perfide: știri false, propagandă digitală și polarizare socială. Dacă în trecut dictaturile se impuneau cu forța, astăzi ele se infiltrează, dezbină și manipulează.
Dacă vreți să înțelegeți ce se poate întâmpla când o națiune uită lecțiile istoriei, uitați-vă la Georgia. La începutul anilor 2000, era o stea în ascensiune – o poveste de succes democratic în spațiul post-sovietic. Dar astăzi, iliberalismul câștigă teren, iar retorica anti-occidentală se infiltrează până în vârful puterii. Pro-occidentalii sunt bătuți pe străzi, protestele pașnice sunt înecate în gaze lacrimogene, iar un fotbalist devenit politician, ale cărui idei sunt mai potrivite pentru secolul al XIX-lea decât pentru Europa modernă, este pe cale să fie instalat în funcția de președinte.
Asistăm la o transformare dramatică: subminată de o combinație de influențe externe toxice și erodarea încrederii în instituții, Georgia se confruntă cu o criză ce o îndepărtează de drumul european. Acesta nu este un eșec al poporului georgian, ci o consecință directă a războiului hibrid purtat de Rusia – un conflict care rareori folosește arme convenționale, dar care poate distruge democrații cu aceeași eficiență.
Pentru România, povestea Georgiei este o privire clară asupra riscurilor cu care ne confruntăm într-o lume unde războiul nu mai înseamnă doar tancuri, ci și dezinformare, manipulare și polarizare socială.
Criza din Georgia nu s-a produs peste noapte. Este rezultatul unei strategii rusești bine orchestrate, care combină propaganda digitală, sprijinirea liderilor anti-occidentali și exploatarea diviziunilor interne.
Propaganda rusă a fost un catalizator al polarizării din Georgia, întărind temerile, amplificând neîncrederea și răsturnând narațiuni.
România nu este imună la aceste tactici. Noi vedem, de asemenea, cum dezinformarea poate slăbi încrederea în democrație, cum știrile false pot polariza societatea și cum discursurile antieuropene se pot infiltra în dezbaterile publice.
România are șansa să învețe din ultima experiență din alegeri, precum și din greșelile Georgiei înainte ca ele să producă conflicte sociale și politice și mai grave.
Atacurile hibride nu vizează doar structurile politice, ci și societatea civilă, instituțiile media și chiar relațiile interpersonale.
În Georgia, fiecare fisură a fost exploatată pentru a întări un sentiment de incertitudine și frică. În România, este esențial să rămânem vigilenți și uniți, să sprijinim educația media, să întărim societatea civilă și să contracarăm dezinformarea printr-o comunicare transparentă și orientată spre adevăr.
Pe măsură ce Georgia încearcă să-și regăsească drumul, un lucru devine clar: alianțele internaționale, deși puternice, nu sunt suficiente fără implicarea cetățenilor. România are avantajul apartenenței la NATO și UE, dar lecția Georgiei ne arată că nici cele mai solide structuri nu pot proteja o țară împotriva erodării interne. În fața atacurilor subtile, cetățenii trebuie să fie prima linie de apărare, iar angajamentul lor față de valorile democratice – votul, implicarea civică, solidaritatea – este esențial.
Nu trebuie să vedem criza Georgiei ca pe un eșec ireversibil, ci ca pe un avertisment. Tbilisi este astăzi o oglindă în care putem privi ceea ce s-ar putea întâmpla dacă nu suntem vigilenți. Nu este vina Georgiei că a fost ținta acestui război hibrid – este un semn al importanței sale strategice și al dorinței Rusiei de a-și restabili influența asupra fostelor sale sfere de putere.
Trebuie să învățăm din experiența lor că democrația nu este o destinație finală, ci un proces continuu, care cere sacrificii, vigilență și o apărare constantă împotriva forțelor care încearcă să o submineze.
Moștenirea lui 1989 este doar o lecție de curaj, dar și un avertisment. Dacă uităm sacrificiile trecutului, viitorul nostru devine incert. Astăzi, când ne confruntăm cu amenințări subtile, dar periculoase, trebuie să ne asumăm rolul de gardieni ai democrației.
Acțiunea noastră colectivă – fie prin participare civică, fie prin apărarea valorilor occidentale – va determina dacă România rămâne pe calea corectă sau se pierde în tumultul iliberalismului. Libertatea nu este garantată, dar cu vigilență și implicare, poate fi protejată.