• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-16 01:31:57
  • Sursa:
Romania - Kosovo, 0-0, un meci abandonat de oaspeti inainte de final. Rezultatul va fi decis la „masa verde” Imagine

Meciul dintre naţionala de fotbal a României şi Kosovo a fost întrerupt în min. 90+5, la scorul de 0-0, vineri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa C2 din Liga Naţiunilor, din cauza retragerii de pe teren a echipei oaspete. Partida s-a încheiat după mai bine de o oră, sâmbătă, fără fotbaliştii oaspeţi pe teren. Arbitrul partidei a venit pe teren după ce nu a reuşit să îi convingă pe cei din Kosovo să joace ultimele două minute şi, în prezenţa jucătorilor tricolori, a fluierat finalul. UEFA urmează să ia o decizie în acest caz.

„Meciul din Liga Naţiunilor UEFA dintre România şi Kosovo a fost abandonat. UEFA va comunica informaţii suplimentare în timp util”, a precizat UEFA, pe site-ul oficial, potrivit News.ro.

Partida de pe Arena Naţională a început bine pentru România, după ocazia lui Raţiu, care a comis însă fault în atac atunci când a încercat să trimită spre poartă, dar nu a continuat în aceeaşi notă.

Adversarii au început să controleze jocul şi Florin Niţă a avut o primă intervenţie în minutul 17, la şutul lui Jashari.

Minutul 29 a adus cea mai mare ocazie a oaspeţilor. Edon Zhegrova i-a luat faţa unui fundaş tricolor, Niţă nu a fost inspirat pe ieşire, kosovarul a şutat şi Drăguşin s-a opus, singur în faţa porţii. Zhegrova a revenit şi a şutat din nou spre poartă, dar Drăguşin s-a opus din nou şi mingea a ajuns la Muriqi, care a şutat şi el, dar Niţă a respins miraculos în corner.

A urmat şutul lui Zhegrova de la distanţă, scos de Niţă, în minutul 35, şi lovitura de cap, peste poartă, a lui Dellova, trei minute mai târziu.

Replica tricolorilor a venit abia în minutul 41. Bancu a intrat în careu, i-a pasat lui Mihăilă, acesta a intenţionat să trimită spre poartă, dar balonul s-a lovit de căpitanul oaspeţilor, Amir Rrahmani, deviind la Stanciu, care a şutat, de la marginea careului, în bara transversală.

După pauză, Burcă a trimis spre poartă la un corner, însă mingea a trecut puţin pe lângă bară, în minutul 56, Niţă a scos şi şutul din careu al lui Vojvoda, din minutul 80, iar finalul a fost jucat la poarta noastră, careul tricolor fiind sub asediul kosovar.

Asllani a şutat periculos peste poartă, în minutul 86 şi finalul a fost unul total neaşteptat.

Dellova şi Rexhbecaj au intrat în conflict cu suporterii români, provocându-i pe aceştia, au urmat scandări „Serbia, Serbia” venite din tribună, iar căpitanul Amir Rrahmani şi-a chemat coechipierii îndemnându-i să părăsească terenul în minutul 90+4, fără ca arbitrul să-şi dea acordul pentru acest lucru.

Danezul Morten Krogh a fost total depăşit de situaţie, delegaţia kosovară a refuzat să revină pe teren, chiar dacă arbitrul şi delegatul UEFA au parlamentat cu cei din conducerea delegaţiei oaspeţilor timp de mai bine de o jumătate de oră. Jucătorii tricolori au rămas pe teren, aşteptând, şi în cele din urmă au plecat şi ei spre vestiare. Trecuseră 40 de minute de la momentul întreruperii partidei.

În cele din urmă, după aproape cincizeci de minute, jucătorii români s-au întors pentru o ultimă „repriză” de aşteptare, însă oaspeţii deja plecaseră de la stadion şi arbitrul a decis să pună capăt aşteptării. După mai bine de o oră de la întreruperea meciului, Morten Krogh s-a întorse pe teren, i-a adunat pe jucătorii români alături de el şi a fluierat finalul meciului.

Urmează ca UEFA să decidă care va fi scorul acestei înfruntări, însă România a făcut cel mai slab joc al ei în mandatul lui Mircea Lucescu, fiind dominată la toate capitolele de oaspeţi.

Ultimul meci al tricolorilor în această grupă din Liga Naţiunilor se va disputa luni, 18 noiembrie, pe teren propriu, cu naţionala Ciprului.

ROMÂNIA: Niţă – A. Raţiu, Drăguşin, A. Burcă, Bancu - R. Marin, M. Marin (Şut 76), Stanciu (Olaru 46) – Man (Alibec 64), Drăguş (I. Hagi 89), Mihăilă. Selecționer: Mircea Lucescu

KOSOVO: Muric - Hadergjonaj, Amir Rrahmani, Dellova, Vojvoda - Rexhbecaj, V. Berisha - Zhegrova, Muslija (Asllani 82), Jashari (Bytyqi 82) – Muriqi (Albion Rrahmani 71). Selecționer: Franco Foda

Cartonaşe galbene: M. Marin 43, Man 58, Drăguş 72, Bancu 73, Alibec 90+3 / Hadergjonaj 7, Jashari 45+2, Dellova 90+3

Arbitri: Morten Krogh – Victor Skytte, Steffen Bramsen – Lasse Laebel Graagaard;Arbitri VAR: Jakob Kehlet – Sandi Putros (toţi din Danemarca)

Echipa naţională a Ciprului a învins vineri, pe teren propriu, scor 2-1, echipa naţională a Lituaniei, în cadrul grupei C2 a Ligii Naţiunilor, grupă în care evoluează şi naţionala României, scrie News.ro.

Ciprioţii au deschis scorul la Larnaca, prin Grigoris Kastanos, în minutul 18, şi au intrat cu avantaj minim la pauză. Imediat după reluare, în minutul 47, Gvidas Gineitis a egalat pentru oaspeţi, dar ultimul cuvânt l-au avut gazdele. Cipru a înscris golul victoriei în minutul 63, prin Marinos Tzionis şi s-a impus cu 2-1, reuşind a doua victorie în grupa C2.

Statele Unite au anunţat că au solicitat un vot în Consiliul de Securitate al ONU asupra proiectului său de rezoluţie care solicită Israelului şi Hamas să pună în aplicare acordul de încetare a focului în Gaza, anunțat de președintele american Joe Biden, "fără întârziere", dar fără a specifica o dată.

Economie 2024-06-10 09:00:10

O femeie în vârstă de 91 de ani, din comuna Sâmbureşti, a fost găsită moartă în casă, prezentând semne de violenţă pe corp, în urma cercetărilor stabilindu-se că a fost omorâtă de fiul ei împreună cu care locuia, a informat, miercuri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, transmite Agerpres.

Economie 2024-01-17 14:06:20

15 mașini de lux, ceasuri rare și teancuri de bani. Este averea de peste 3 milioane de euro a fraților Tate, pe care anchetatorii au pus sechestru. Bolizii au fost deja duși în parcarea statului, iar aceștia ar putea să fie vânduți sau chiar folosiți de instituții publice.

Economie 2023-01-16 11:00:50

Iulia Navalnaia, aflată în exil, a transmis joi un mesaj video pe YouTube prin care le-a cerut susținătorilor săi să proiecteze o „piatră funerară a poporului” pentru defunctul său soț, fost lider al opoziției ruse, Alexei Navalnîi, ca simbol al luptei sale politice împotriva Kremlinului, informează Reuters.

Economie 2024-12-06 09:03:56

Un bărbat de 32 de ani, din judeţul Bacău, a fost reţinut de poliţiştii vrânceni fiind bănuit că ar fi înşelat o femeie de 90 de ani şi ar fi determinat-o să-i trimită suma de 10.000 de lei, sub pretextul că banii erau necesari pentru operaţia fiicei acesteia, implicată într-un accident rutier, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

Economie 2023-01-05 21:25:43

Sora liderului mafiot Matteo Messina Denaro a fost arestată vineri, a anunțat poliția italiană. Rosalia Messina Denaro este acuzată de asociere cu organizaţia mafiotă.

Economie 2023-03-03 12:28:37

Klaus Iohannis a fost întrebat sâmbătă, în timpul vizitei cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, dacă ar accepta funcția de premier în cazul în care viitorul președinte îl va ruga să organizeze un nou Guvern. Președintele a răspuns că persoana sa nu este relevantă după încheierea mandatului.

Economie 2024-08-31 15:42:03

Acțiunile la marile firme de tehnologie din SUA au scăzut semnificativ ca răspuns la apariția neașteptată a unui chatbot low-cost construit de o firmă chineză de inteligență artificială, potrivit BBC.

Economie 2025-01-27 19:49:33