Ce s-a ridicat în decursul a 38 de ani, până la Revoluția din 1989, a fost distrus în cei 25 de ani de economie liberă. Toate guvernele de după 1989 au fost martore la transformarea colosului industrial de la Călăraşi într-o sursă de fier vechi.
„Am înțeles în sfârşit - cam târziu, recunosc, mea culpa -, că de fapt Guvernul României nu voia nimic. Degeaba mă luptam eu pentru privatizare când Guvernul nu vrea nimic”, admite fostul director al combinatului, Cristian Pârvan.
Nici ştergerea de datorii, nici investițiile şi nici tentativele de privatizare nu au salvat Siderca. Toate s-au dovedit paliative pentru o moarte iminentă. „Absolut tot a fost tăiat la fier vechi”, îşi aminteşte fostul administrator judiciar, Carmen Franga.
„Au fost privatizări al căror unic scop a fost de a fura ce mai era în acele întreprinderi şi de a folosi terenul”, admite la rândul său fostul prim-ministru Petre Roman.
Astăzi, din Siderca mai există doar câteva clădiri. Până la sfârşitul anului, totul va fi una cu pământul. De luni dimineaţă până duminică seara, muncitorii mai scormonesc în clădiri după fierul vechi.
