„Novaciul şi Rânca au fost declarate astăzi staţiune turistică de interes naţional. Rânca este, pentru mine, unul dintre acele locuri de care orice român ar trebui să se îndrăgostească. Are o frumuseţe care îţi taie respiraţia, potenţial imens, dar şi nevoie de dezvoltare reală, de atenţie şi de investiţii. Astăzi am făcut un pas important în direcţia asta: Guvernul, a aprobat hotărârea pe care am iniţiat-o, prin care oraşul Novaci, inclusiv zona Rânca, devine staţiune turistică de interes naţional”, a scris, pe Facebook, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Miruţă.
Originar din Novaci, Miruţă afirmă că a avut „o emoţie suplimentară” să fie ministrul a cărui semnătură se află pe documentul caere atestă oraşul ca fiind staţiune de interes naţional.
Ministrul explică ce înseamnă concret staţiune de interes naţional:• Acces prioritar la finanţări guvernamentale şi europene;• Prioritate pentru proiecte de infrastructură;• Creşterea atractivităţii pentru investitori;• Promovare naţională şi internaţională;• Dezvoltare locală şi un nivel de trai mai bun pentru oameni.
„E o veste bună pentru Gorj, pentru turismul românesc şi pentru toţi cei care cred că România merită să-şi pună în valoare locurile cu adevărat speciale. Novaciul şi Rânca urcă, în sfârşit, acolo unde merită”, a mai scris ministrul.
