• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-05-31 18:23:03
  • Sursa:
Romania a transmis catre Comisia Europeana prima cerere de plata din PNRR, in valoare de 3 miliarde euro Imagine

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a transmis marţi Comisiei Europene prima cerere de plată din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro.

Din totalul de aproape 3 miliarde de euro, 2,03 miliarde euro reprezintă sprijin financiar nerambursabil, iar 0,90 miliarde euro sprijin sub formă de împrumut, potrivit unui comunicat MIPE.

Din suma solicitată spre rambursare prin cererea de plată, România va încasa 2,56 miliarde euro, valoarea ce rezultă după deducerea prefinanţării primite până în prezent. Din componenta de granturi va fi rambursată o sumă de 1,77 miliarde euro, iar din cea aferentă împrumuturilor 0,78 miliarde euro.

„Ne-am respectat angajamentul de a trimite astăzi, 31 mai, Comisiei Europene, prima cerere de plată în vederea încasării fondurilor PNRR alocate pentru ţintele şi jaloanele îndeplinite la sfârşitul anului trecut. Doresc să le mulţumesc tuturor miniştrilor pentru efortul depus”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Prima cerere de plată cuprinde cele 21 de ţintele şi jaloanele aferente trimestrului IV din 2021, precizează MIPE.

Odată cu transmiterea cererii de plată, au fost trimise Comisiei toate documentele justificative privind îndeplinirea satisfăcătoare a ţintelor şi jaloanelor, aceasta fiind o condiţie obligatorie.

În total, au fost încărcate în sistemul electronic al Comisiei 180 de documente justificative aferente celor 21 de jaloane/ţinte, incluse în cererea de plată.

Țintele și jaloanele aferente primei cereri de plată și ministerele responsabile de îndeplinirea acestora sunt:

Următoarea cerere de plată pentru decontarea fondurilor alocate României prin PNRR va fi transmisă Comisiei Europene în trimestrul al III-lea şi va cuprinde ţintele şi jaloanele aferente primelor două trimestre ale acestui an.

România beneficiază de o alocare de 29,18 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de aproximativ 14,24 miliarde euro şi împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro.

Pentru implementarea PNRR, România a încasat deja două tranşe de prefinanţare în valoare cumulată de aproximativ 3,79 miliarde euro, în decembrie 2021 şi în ianuarie 2022.

Un tribunal american a făcut public, vineri, inventarul detaliat al materialelor confiscate luna trecută de FBI din casa din Florida a fostului președinte Donald Trump, relatează BBC. Lista desecretizată arată că agenții FBI au recuperat din reședința lui Donald Trump aproximativ 1.500 de documente, dintre care zeci de dosare aveau eticheta „clasificat”, însă erau goale.

Economie 2022-09-02 21:15:55

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a avertizat că cea mai mare ameninţare la adresa ţărilor NATO „vine din Est, aşa cum a arătat-o agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei”. El a salutat succesul manevrelor militare NATO, care şi-au demonstrat încă o dată capacitatea de răspuns, prin traversarea fluviului Vistula.

Economie 2024-03-06 13:05:21

Televiziunea rusă de stat l-a acuzat pe Evgheni Prigojin, șeful mercenarilor Wagner, că şi-a pierdut minţile după ce a primit sute de miliarde de ruble din banii publici, ilustrând noua naraţiune a puterii asupra grupului paramilitar de la revolta sa eşuată. Propaganda rusă a ajuns să-i conteste până și victoriile militare, prezentând cucerirea Bahmutului drept un semieșec.

Economie 2023-07-03 12:14:17

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, întrebat dacă au fost presiuni din partea administraţiei de la Casa Albă pentru plecarea fraţilor Tate în SUA, că asupra administraţiei prezidenţiale nu s-au făcut presiuni şi nu a existat niciun contact pe această chestiune. De asemenea, Bolojan a precizat că fiecare instituţie are o răspundere pentru ceea ce face.

Economie 2025-02-28 16:53:38

Vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, vine luni în vizită oficială în România, urmând să aibă întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, cu premierul Marcel Ciolacu, cu miniştrii Cătălin Predoiu şi Alina Gorghiu.

Economie 2023-10-27 18:02:19

Câinii din rasa American Bully vor fi interziși în Anglia și în Țara Galilor, începând de anul viitor, din 1 februarie. Autoritățile britanice au luat decizia după ce mai mulți oameni au fost atacați de exemplare din această rasă, scrie BBC.

Economie 2023-10-31 18:27:47

Liderul AUR a declarat vineri, 10 decembrie, că protestul organizat în fața Parlamentului este acțiune de apărare a democrației și a statului de drept, relatează News.ro. Totodată, întrebat de jurnaliști de ce nu îi propune lui Georgescu să fie candidatul AUR la prezidențiale, Simion a subliniat că partidul nu susține o persoană, ci dreptul românilor.

Economie 2025-01-10 12:02:33

Fiica unui cuplu descoperit mort în Texas acum 42 de ani a fost găsită în viață, a anunțat procurorul general al statului. „Baby Holly” Crouse nu a fost găsită alături de părinți la locul crimei din 1981. De altfel, cuplul a fost identificat abia în 2021, în baza testelor ADN, scrie BBC.

Economie 2022-06-10 10:44:30