• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-01 18:03:08
  • Sursa:
Romania a declarat stare de alerta epidemiologica din cauza gripei. Rafila: „Nu se instituie niciun fel de restrictii” Imagine

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat joi că România a intrat în stare de alertă epidemiologică, după ce numărul de cazuri de gripă a crescut pentru trei săptămâni la rând. Ministrul a subliniat că „nu se instituie niciun fel de restricții”, dar a făcut o serie de recomandări pentru a se evita îmbolnăvirile.

Alexandru Rafila a transmis, joi, date despre evoluţia infecţiilor respiratorii în perioada 22-28 ianuarie.

„Este vorba despre o a treia săptămână de creştere consecutivă, peste nivelul mediu, înregistrat în ultimii cinci ani. Se numeşte săptămână epidemică”, a afirmat ministrul Sănătăţii, joi, într-o conferinţă de presă.

Acesta anunţă că situaţia este similară celei ănregistrate anul trecut.

„Nu este nimic diferit de faţă de situaţia de anul trecut. Am luat decizia acestei stări de alertă epidemiologicăă, după ce se înregistrează trei săptămâni de depăşire a pragului epidemic”, a mai declarat ministrul.

Ministrul a explicat că nu se instituie niciun fel de restricţii.

„Nu se instituie niciuin fel de restricţii pentru populaţie (...) Are legătură cu pregătirea sistemului de sănătate pentru un număr mai mare de infecţii respiratorii”, a mai declarat ministrul.

„Nu o să avem o situație în care să fie declarată epidemie de gripă pentru că așa cum observațiile noastre arată, menținerea acestui trend crescător este limitată și până la sfârșitul lunii februarie probabil că valorile vor fi sensibil mai mici”, a mai adăugat el.

Cu toate acestea, Rafila a oferit o serie de recomandări pentru spitale, școli și pentru populație, pentru evitarea îmbolnăvirilor. Printre acestea se numără: evitarea aglomerațiilor, purtarea măștii de protecție pentru persoanele cu simptome, igiena mâinilor, izolarea la domiciliu pentru cei bolnavi.

Potrivit raportului publicat de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, în săptămâna 22-28 ianuarie au fost raportate: 133.057 de cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), înregistrându-se cu 35.8% mai multe cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (98.011) şi cu 7.7% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (123.464). Variaţia în plus faţă de media calculată de 104.971 a cazurilor din ultimelor sezoane (2016-2023, fără sezoanele pandemice) a fost de 26.8%.

Totodată, au fost 9.151 de cazuri de gripă clinică la nivel naţional, comparativ cu 3.405 cazuri în aceeaşi săptămână a sezonului precedent şi cu 6.981 înregistrate în săptămâna precedentă. Cazurile de gripă clinică au fost raportate la nivelul întregii ţări, cele mai multe fiind în municipiul Bucureşti (1301) şi în judeţele Cluj (1032), Prahova (582), Constanţa (476), Iaşi (456) şi Buzău (429).

În plus, s-au raportat 43 de cazuri de Infecţii Respiratorii Acute Severe (SARI), cu 4 mai puţine faţă de săptămâna precedentă şi cu 18 mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent, 320 de cazuri de gripă confirmată de laborator (72 cu virus gripal AH1, 56 cu virus gripal AH3, 188 cu virus A nesubtipat şi 4 cu virus B).

De la începutul sezonului au fost raportate 1.241 cazuri de gripă confirmate de laborator, din care: 249 cazuri cu virus gripal AH1, 170 cazuri cu virus gripal AH3, 14 cazuri cu virus gripal B, 808 cazuri cu virus gripal A nesubtipat, 44 de co-infecţii de virus gripal cu SARS-CoV-2, 19 co-infecţii de virus gripal cu VRS, 3 co- infecţie de virus gripal cu SARS-CoV-2 şi VRS.

În săptămâna analizată, au fost comunicate 11 decese noi confirmate cu virus gripal. Până în prezent au fost comunicate 51 decese confirmate cu virus gripal: 31 tip A, subtip H1 (din care 3 co-infecţii cu SARS-CoV-2), 12 tip A, subtip H3, 8 tip A, nesubtipat (din care 2 co-infecţii cu SARS-CoV-2). Cele 51 decese au fost înregistrate la următoarele grupe de vârstă: 2 la 0-4 ani, 4 la 15-49 ani, 13 la 50-64 ani, 32 la ≥65 ani.

”Săptămâna 22.01.2024 – 28.01.2024 (S04/2024) a fost 3-a săptamână consecutivă în care incidenţa infecţiilor respiratorii a depăşit nivelul mediu calculat pentru ultimele sezoane. Având în vedere succesiunea a 3 săptămâni care au evoluat cu o intensitate înaltă a activităţii gripale şi cu o răspândire geografică extinsă a circulaţiei virusurilor gripale la nivelul întregii ţări, putem vorbi de o situaţie de alertă epidemiologică”, scrie în raport.

Până la 28 ianuarie au fost înregistrate în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV) un număr de 1.065.284 persoane vaccinate antigripal, din care 1.040.951 din grupele populaţionale care beneficiază de decontare în regim compensat.

Scene ireale pe o stradă din orășelul polonez Golub-Dobrzyń, unde un sicriu a căzut din mașina funerară care mergea spre înmormântare. Poliția a început o anchetă în acest caz.

Economie 2023-04-27 12:33:16

Scaune de plastic pe post de paturi, mese constând doar din pâine și orez și ore întregi așteptând permisiunea de a merge la baie. Foștii ostatici ai Hamas care se întorc în Israel după șapte săptămâni de captivitate au început să facă dezvăluiri despre condițiile în care au fost ținuți, scrie Times of Israel.

Economie 2023-11-27 13:41:29

1 din 10 români trăiește cu boală cronică de rinichi, însă, din cauza simptomelor care se manifestă târziu, afecțiunea este depistată abia în stadii avansate, atrag atenția medicii. Anual, peste 37.000 de persoane ajung în spital din această cauză. De anul trecut, românii pot beneficia de un set gratuit de analize pentru a diagnostica boala din timp, scrie News.ro. Însuși ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a decis să dea, joi, un exemplu prin recoltarea celor două analize în vederea evaluării stării de sănătate a rinichilor săi.

Economie 2024-03-14 18:27:25

Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri, informează AFP şi Reuters. De asemenea, Hernandez a fost condamnat la plata unei amenzi de opt milioane de dolari.

Economie 2024-06-26 22:11:28

Un bărbat a atacat cu cuțitul mai multe persoane în metroul din Tokyo, în dimineața. Potrivit presei locale, acesta a fost arestat. O linie de metrou din capitala japoneză a fost suspendată în urma incidentului, potrivit televiziunii publice NHK.

Economie 2025-05-07 16:32:14

Șefii crimei organizate și extrema dreaptă sunt implicați în activitățile violente și infracțiunile financiare ale ultrașilor din mai multe orașe italiene, mafioții încercând chiar să preia controlul asupra unor cluburi mai mici de fotbal, potrivit procurorului principal antimafia din Italia. O investigație a procurorilor din Milano și a biroului procurorului național antimafia a constatat că grupurile de susținători ai echipelor Inter și AC Milan, două dintre cele mai mari nume din fotbalul italian, sunt implicați în bande criminale și neo-naziste, scrie Reuters.

Economie 2024-12-18 12:43:46

Rusia se pregăteşte să trimită 10.000 de soldaţi nord-coreeni în Ucraina, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citând surse din cadrul serviciilor secrete, informează dpa, potrivit Aerpres.

Economie 2024-10-17 17:25:48

Niklas Hoffgaard, cetățean danez, a constatat la un moment dat că nu mai este de acord cu valorile occidentale și a luat decizia de a pleca în Rusia.

Economie 2024-08-23 15:38:13