• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-06 21:14:40
  • Sursa:
Roman Abramovici si-a transferat cateva miliarde de dolari din avere pe numele copiilor ca sa scape de sanctiuni Imagine

Oligarhul rus Roman Abramovici a încercat să-şi protejeze averea, transferând mai multe miliarde de dolari pe numele copiilor săi chiar înainte de a fi vizat de sancţiuni occidentale ca represalii la invazia rusă din Ucraina, potrivit unor informaţii publicate vineri de cotidianul britanic The Guardian.

Conform unor documente obţinute de publicaţia britanică, zece fonduri fiduciare în beneficiul lui Roman Abramovici "au fost rapid reorganizate la începutul lunii februarie 2022", cu câteva săptămâni înainte de invazia rusă în Ucraina, se arată în articol, preluat de AFP, potrivit Agerpres.

"Respectivele modificări i-au făcut pe cei şapte copii ai lui Abramovici, dintre care cel mai mic are nouă ani, beneficiari ai unor active deţinute în aceste fonduri în valoare de cel puţin patru miliarde de dolari", adaugă ziarul, precizând că nu a existat nimic ilegal în această reorganizare.

Printre aceste active figurează proprietăţi imobiliare, iahturi, elicoptere şi avioane private.

Ar fi dificil acum pentru autorităţi să le confişte sau să le îngheţe deoarece copiii oligarhului, fost patron al clubului englez de fotbal Chelsea, nu sunt afectaţi de sancţiuni, chiar dacă ele ar încerca să demonstreze că miliardarul este cel care îi controlează efectiv.

Documentele obţinute de The Guardian ar proveni din piratarea unei instituţii financiare care administrează fondurile lui Abramovici în Cipru, potrivit ziarului.

Uniunea Europeană şi Marea Britanie l-au inclus în martie 2022 pe oligarhul rus pe lista cu persoane sancţionate pentru legăturile lor cu regimul de la Moscova.

Dar Abramovici nu a fost sancţionat de SUA, fapt denunţat vehement de opozantului Kremlinului, Aleksei Navalnîi, aflat în prezent în închisoare, menţionând că unele dintre companiile acestuia "continuă să furnizeze metal Ministerului rus al Apărării".

Statele Unite au confiscat doar două avioane aparţinând lui Roman Abramovici în iunie, suspectând că ar fi fost utilizate prin încălcarea sancţiunilor adoptate împotriva Rusiei.

În septembrie, oligarhul ar fi jucat un rol în eliberarea a cinci britanici capturaţi în Ucraina, potrivit mărturiilor unuia dintre ei, care a spus că Abramovici se afla în avionul cu care au plecat din Rusia.

Vladimir Putin i-a transmis lui Kim Jong Un că cele două ţări îşi vor "extinde relaţiile bilaterale cuprinzătoare şi constructive prin eforturi comune", a informat luni presa de stat de la Phenian, transmite Reuters. Liderul nord-coreean i-a transmis răspunsul tot printr-o scrisoare.

Economie 2022-08-15 08:04:02

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a asistat duminică la funeraliile mareşalului Hyon Chol Hae și a purtat el însuşi sicriul celui care a fost mentorul său.

Economie 2022-05-23 15:13:00

Unul dintre cei mai influenţi membri ai comunităţii româneşti din regiunea Cernăuţi, fostul primar al comunei Mahala, Elena Nandriş, avertizează asupra riscului dispariţiei minorităţii româneşti din Ucraina, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean. „Dacă nu vom avea susţinere din România, ne pierdem noi, ca identitate”, spune aceasta.

Economie 2024-12-18 14:21:36

Singura petrecere în aer liber de Revelion 2024 din București are loc în Parcul Titan, a anunțat Primăria Sectorului 3. Alte două, contra cost - cu meniuri incluse, sunt organizate în Hala Laminor și Arenele Romane. Cei care aleg să sărbătorească noaptea dintre ani în aceste locații se vor bucura de concerte și un spectacol de artificii la miezul nopții. Și în marile orașe din țară românii sunt invitați să petreacă în aer liber noaptea de Anul Nou. Sunt organizate concerte și focuri de artificii. 

Economie 2023-12-30 22:51:25

O explozie urmată de un incendiu s-a produs la uzina principală a gigantului chimic german BASF din Ludwigshafen, în vestul Germaniei, şi s-a soldat cu rănirea uşoară a 14 persoane, a anunţat grupul într-un comunicat citat de AFP.

Economie 2024-07-29 18:34:38

Fostul fotbalist Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare pentru faptul că a condus sub influența băuturilor alcoolice.

Economie 2024-06-16 17:16:04

Un bărbat din judeţul Bistriţa-Năsăud este cercetat pentru infracţiunile de tentativă la omor şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului după ce, beat fiind, a lovit intenţionat cu autoturismul un pieton. Imediat după accident, şoferul a plecat de la locul faptei, fiind depistat în trafic de către poliţişti. Aceştia au constatat că victima este rudă cu şoferul care a provocat accidentul şi că cei doi avuseseră un conflict.

Economie 2023-12-24 23:50:54

Aripa armată a mişcării islamiste palestiniene Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video cu doi ostatici israelieni aflați încă în viaţă, în Fâșia Gaza. În clip, unul dintre prizonieri cere încetarea războiului pe teritoriul palestinian, relatează The Jerusalem Post.

Economie 2025-05-10 21:41:54