• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-22 19:59:48
  • Sursa:
Roata panoramica din Targul de Craciun din Arad functioneaza din nou, dupa ce joi a fost oprita in urma unui control Imagine

Roata panoramică din Târgul de Crăciun Arad, oprită joi în urma unui control al ISCIR, a fost repusă în funcţiune, după ce toate problemele birocratice identificate de inspectori au fost rezolvate.

Primăria Arad a anunţat, vineri seară, că toate actele au fost actualizate, astfel că roata panoramică funcţionează în siguranţă.

„Roata panoramică funcţionează în siguranţă. Neplăcerile birocratice între firma care a adus roata panoramică la Târgul de Crăciun din Arad şi organele de control s-au finalizat cu succes, toate actele fiind actualizate”, a transmis Primăria Arad, potrivit News.ro. 

Siguranţa vizitatorilor la târg care s-au dat în roată nu a fost niciodată pusă în pericol, dă asigurări Primăria Arad, care mai spune că a fost o problemă de natură birocratică remediată într-un timp scurt. 

„Roata panoramică avea inspecţia făcută, ultima dată în 21 iulie a.c., dar, din păcate, aşa cum s-a mai întâmplat şi în alte ocazii, unor funcţionari publici le este mai simplu să facă exces de zel şi să spună «NU» decât să găsească soluţii pentru rezolvarea problemei. Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat pentru remedierea rapidă a situaţiei neplăcute, chiar acum în pragul sărbătorilor de iarnă”, a declarat Călin Bibarţ, primarul municipiului Arad.

Roata a fost oprită, joi, în urma unui control al ISCIR. 

Preşedintele rus Vladimir Putin a avut luni prima sa apariţie publică după revolta mercenarilor din gruparea Wagner, adresându-se, într-o înregistrare video difuzată de Kremlin, în cadrul unui forum dedicat industriei şi tineretului, informează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2023-06-26 15:17:00

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri, la Iaşi, că se fac pregătiri pentru primirea mai multor copii palestinieni care vor fi trataţi în unităţi medicale din România, după ce au fost răniţi în atacurile armatei israeliene din Fâşia Gaza.

Economie 2024-05-17 13:52:10

Statele Unite au transmis celorlalți membri ai G7 că nu vor susține o declarație comună de condamnare a atacului mortal al Rusiei asupra orașului ucrainean Sumî, din ziua de Florii, pentru a nu perturba eforturile de pace, a relatat Bloomberg, citând surse confidențiale, notează Kyiv Independent.

Economie 2025-04-15 18:56:18

Un incendiu a izbucnit la Spitalul pentru Copii din Galați, la un laborator de analize. Zeci de copii, părinți și mai multe cadre medicale care erau în corpul de clădire afectat au fost evacuați. Este al doilea incendiu în mai puțin de patru luni acolo.

Economie 2023-01-19 17:18:37

Premierul britanic Boris Johnson l-a avertizat duminică pe preşedintele francez Emmanuel Macron împotriva tentativei de a se recurge la o soluţie negociată „acum” în privința Ucrainei cu Vladimir Putin, subliniind că un astfel de scenariu riscă să prelungească „instabilitatea mondială”, a indicat Downing Street, potrivit AFP.

Economie 2022-06-26 17:10:09

O explozie puternică a avut loc luni noaptea, lângă orașul britanic Oxford, după ce un fulger a lovit un rezervor uriaș cu biogaz de la o fabrică de deșeuri și a provocat un incendiu.

Economie 2023-10-03 00:25:41

Rezerva de apă a României, deşi mai mică decât anul trecut, poate satisface necesarul pentru toţi beneficiarii care se alimentează centralizat din sursele de apă de suprafaţă, dă asigurări Administraţia Naţională Apele Române (ANAR).

Economie 2024-04-01 19:07:47

Coaliția de guvernare se întrunește luni, de la ora 16:00, la Palatul Victoria, pentru a lua o decizie în privința comasării alegerilor de anul acesta. Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat că „pentru noi este important să fie cât mai bună reprezentativitate și dacă eu aș fi sigur că românii nu și-ar pierde apetența spre ultimele două duminici de alegeri din acest an și vor participa într-un număr cât mai mare la toate alegerile”. De asemenea, liberalul a precizat că „nu e o problemă de bani”, ci important este „să fie reprezentativitate și să oprim extremismul”. El exclude susținerea unui alt candidat la alegerile prezidențiale și la cele pentru Primăria Capitalei, decât cel PNL și totodată ar accepta candidaturi comune PSD – PNL, „dacă vor înțelege cu toții că Nicolae Ciucă este cea mai bună opțiune pentru România”.

Economie 2024-02-12 11:27:19