Oamenii de știință australieni au găsit o „potențială legătură” între persoanele care dețin pisici și riscul de a dezvolta această boală mintală. Rezultatele cercetării au fost publicate în „Schizophrenia Bulletin”, publicație editată de Școala de Medicină din cadrul Universității Maryland, SUA.
„Am identificat 1915 studii, din care 106 au fost alese pentru o analiză completă. La final, au fost luate în considerare 17 studii. Am descoperit o legătură între așa-numiții posesorii de pisici și riscul crescut de a dezvolta tulburări asociate schizofreniei”, se arată în cercetarea făcută de oamenii de știință australieni.
În schimb, un amplu studiu publicat în 2017 în UK pe aceeași temă susține exact contrariul: nu există nicio legătură între faptul că ai o pisică (sau mai multe) și riscul ca un adolescent de 13-18 ani să prezinte simptome asociate acestei boli psihice.
Trebuie spus că există un element asupra căruia oamenii de știință sunt unanim de acord: se cheamă „Toxoplasma gondii” sau T. gondi și este un parazit întâlnit la pisici. Acesta poate fi transmis de la pisică la om prin mușcătură ori contact direct cu excrementele animalului. Intrat în sânge, parazit poate ataca apoi sistemul nervos și să afecteze neurotransmițătorii cerebrali, ceea ce poate inclusiv provoca mai multe tulburări de personalitate specifice schizofreniei.
Conform Centrului de Control și Prevenire a Bolilor din SUA, peste 60 de milioane de americani riscă să fie infectați cu acest parazit. Și totuși, asta nu duce la o explozie de 60 de milioane de cazuri de schizofrenie. Asta deoarece sistemul imunitar reușește să „țină sub control” respectivul parazit.
În cazul copiilor și adolescenților, sistemul imunitar nu e încă suficient de bine dezvoltat. De aceea, studiul britanic s-a concentrat pe un număr de aproape 5.000 de persoane născute în UK între 1991-1992. Când au ajuns la vârsta adolescenței, copiii respectivi - despre care se știa că s-au „născut” într-o casă cu pisici - au fost supuși unor teste de specialitate.
Concluziile studiului britanic: nu există nicio legătură între pisici (și paraziții acestora) și posibila dezvoltare ulterioară de simptome spceifice bolilor mintale precum schizofrenia.
Schizofrenia rămâne în continuare o boală mentală care nu e încă pe deplin înțeleasă de oamenii de știință. În prezent, nu se știe cu precizie ce anume provoacă această tulburare, dar se crede că ea e cauzată de un mix de factori, precum predispoziția genetică, dezechilibre chimice la nivelul creierului și/sau posibile infecții virale ori boli autoimune.
