Mercenarul român primea banii într-o companie offshore înființată în Malta, care a operat tranzacții din primăvara lui 2015 până în cea a lui 2018.
În aceeași perioadă, Potra și mercenarii din subordinea sa au păzit mine, șantiere sau avanposturi logistice, în Sierra Leone, pentru gigantul metalurgic chinez Shandong Steel. Potra și-a redistribuit peste 3,5 milioane de dolari, folosind trei canale: pe persoană fizică, un alt offshore din Panama și o companie vest-africană.
Citește și: Cine este Horațiu Potra, mercenarul lui Călin Georgescu. Luptător în Congo, cu ușa deschisă la ambasada Rusiei
Legătura dintre Horațiu Potra și companiile chinezești a fost facilitată prin intermediul lui Frank Timiș, milionarul care a inițiat afacerea „Roșia Montană”.
Astfel, conform Rise Project, în perioada 2012-2018 Potra a lucrat trei ani pentru Frank Timiș și alți trei ani pentru o mare coprorație chineză.
„Care-i problema ta că am câștigat bani în străinătate și i-am cheltuit în România?! Mai bine te-ai interesa cine fură și trimite afară din țară banii poporului, bani din care probabil sunteți plătiți și voi, ăștia cu presa anti-românească!”, a declarat Horațiu Potra, când i s-a solicitat un punct de vedere din partea Rise Project.
Citește și: Horațiu Potra, declarații halucinante după audierile de la poliție: „Copiii noștri o să meargă la război în Ucraina”
Potra a primit banii printr-o companie offshore din Malta (AO Futuro Ltd), de unde îi redirecționa în alte buzunare proprii. Căsuța poștală a fost înființată în octombrie 2014, când Frank Timiș își începuse deja declinul în Sierra Leone, și a fost operațională toată perioada în care Potra a lucrat apoi pentru chinezi (aprilie 2015 – aprilie 2018).
În actele din Malta apare ca interpusă o româncă, asociată cu Horațiu Potra în mai multe afaceri la Mediaș. Ea gestiona și contul entității offshore, deschis la o bancă românească. Horațiu Potra era consilier local al primăriei Mediaș și a candidat chiar pentru primăria localității, conform presei locale.
