„În urma efectuării a opt percheziţii domiciliare la locuinţele membrilor celor două grupări infracţionale, au fost identificate şi ridicate, în vederea cercetărilor, 800 de grame de cannabis, cu o valoare de aproximativ 45.000 de lei, 1.234 de lei, 2 laptop-uri, 10 telefoane mobile şi un dispozitiv cu lampă UV confecţionat artizanal.
Membrii grupărilor infracţionale sunt bănuiţi că, în perioada 2013-2014, ar fi comercializat droguri în oraşele Comăneşti şi Dărmăneşti, precum şi în municipiul Bacău,” se arată într-un comunicat emis de Poliția Bacău.
Cei șapte tineri vor fi prezentaţi Tribunalului Bacău, cu propunere de arestare preventivă, pentru trafic de droguri de risc şi constituire în grup infracţional organizat.
