• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-20 18:29:33
  • Sursa:
Rheinmetall: Aliatii europeni nu sunt capabili sa faca fata unui razboi cu Rusia. ”10 ani doar pentru stocurile de munitie” Imagine

Armatele aliate nu sunt pregătite pentru război, a declarat într-un interviu publicat luni directorul executiv al consorţiului german de armament Rheinmettal, Armin Papperber, care consideră că este necesară creşterea cheltuielilor pentru apărare la cel puţin 3% din PIB, relatează agenția EFE, preluată de Agerpres."Nu suntem pregătiţi pentru un atac din partea Rusiei, pe care experţii îl consideră posibil în câţiva ani. În acest sens, nici Bundeswehr (forţele armate germane) şi nici armatele aliaţilor noştri nu sunt în prezent capabile să facă faţă unui război", a spus Papperber.În declaraţii pentru Faces of Democracy, o platformă socială care a reuşit să strângă 144 de personalităţi marcante din politică, afaceri, mass-media şi societate de la lansarea sa în 2017 şi se bucură de sprijinul a două milioane de persoane, Papperger a adăugat că, în ce priveşte muniţia, ar fi nevoie de aproximativ 10 ani pentru a completa stocurile.Pe de altă parte, a indicat că pentru a satisface cererea de apărare aeriană, vehicule şi digitalizare a câmpului de luptă, în viitor va fi necesară alocarea a 3% sau mai mult din PIB pentru apărare, ceea ce în Germania ar însemna circa 120 de miliarde de euro."Dacă ţinem cont că în prezent suntem la 51 de miliarde de euro, ne lipsesc mulţi bani", a afirmat el, adăugând că aceasta implică faptul că va fi nevoie de un buget extraordinar, modificări ale frânei de îndatorare sau realocări, ceea ce "va fi probabil foarte dificil". În acest sens, el a subliniat că politicienii au de rezolvat o sarcină serioasă.În ceea ce priveşte solicitările adresate europenilor de Donald Trump, care depune luni jurământul de preşedinte al SUA, de a creşte cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB, Papperber a indicat că acest lucru ar însemna că aproape jumătate din bugetul german ar consta din cheltuieli pentru apărare.Pe de altă parte, el a indicat că actualele capacităţi ale industriei nu sunt nici măcar pe departe concepute pentru a produce, de exemplu, tancuri Leopard în cantităţi mari.Papperger a declarat că Rheinmetall îşi concentrează producţia pe nevoile clienţilor săi. În acest sens, în Germania, forţele armate trebuie să definească cererea dar, în principiu, ar fi necesare investiţii şi comenzi enorme ca cele din Rusia pentru o producţie în lanţ sau robotizată, a menţionat el."Atunci vom fi, de asemenea, în măsură să extindem fabricile, aşa cum am demonstrat pentru muniţie", a adăugat directorul executiv al consorţiului Rheinmettal. 

 

 

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat luni, în timpul unei vizite în Brazilia, că Moscova doreşte încheierea conflictului din Ucraina cât mai curând posibil, relatează Reuters.

Economie 2023-04-17 22:44:15

Președintele Klaus Iohannis a transmis vineri un mesaj cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului. 27 ianuarie marchează aniversarea eliberării orașului Auschwitz-Birkenau.

Economie 2023-01-27 11:29:18

Un incendiu violent care a distrus 4 mașini într-o parcare din Arad ar fi fost pus intenționat, arată primele cercetări. Flăcările au fost atât de puternice încât s-au extins inclusiv la fațada unui bloc din apropiere.

Economie 2024-11-05 13:03:17

Piloții ucraineni vor fi antrenați să zboare pe avioane F-16 în România. Decizia a fost luată în ședința CSAT de astăzi.

Economie 2023-07-06 18:58:45

Președinta USR, Elena Lasconi, a spus joi că, dacă se retrage din cursa pentru președinția României, Nicușor Dan nu va obține niciun vot din partea electoratului pro-Lasconi. Concomitent, Nicușor Dan a spus că nu comentează „astfel de calcule politice” și a spus că este „disponibil” pentru un dialog cu Elena Lasconi, după ce fostul președinte Traian Băsescu a sugerat ca cei doi să se întâlnească pentru a stabili un candidat unic.

Economie 2025-04-17 22:31:19

O adolescentă a fost agresată sexual în pădurea Dealul Pleșa din Sebiș, din județul Arad. A fost ademenită de trei băieți, printre care unul în vârstă de doar 13 ani.

Economie 2023-10-02 19:34:46

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează, marţi, că este continuată campania de apeluri ”spoofed” în care atacatorii se prezintă la telefon drept angajaţi ai instituţiei.

Economie 2024-09-24 21:09:17

La o sută de ani de când Jocurile Olimpice au onorat ultima dată străzile Parisului, orașul este pregătit pentru revenirea celui mai mare eveniment sportiv din lume în vara anului 2024. Însă nu toți francezii sunt fericiți, potrivit unei analize CNN. 

Economie 2023-06-17 08:00:39