• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-30 10:23:09
  • Sursa:
Rezultatele finale la Bacalaureat 2024, sesiunea de toamna, au fost publicate Imagine

Rezultatele finale la Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă, după rezolvarea contestaţiilor, au fost afişate vineri, 30 august, pe site-ul Ministerului Educației, dar și la avizierele centrelor de examinare.

ACTUALIZARE „Rezultatele finale (după soluţionarea contestaţiilor), obţinute de candidaţii care au susţinut examenul naţional de bacalaureat în sesiunea august 2024, au fost publicate astăzi, 30 august, ora 10:00, pe pagina web dedicată şi în centrele de examen. Sesiunea curentă a fost promovată de 9.052 de candidaţi (cu 846 mai mulţi, în raport cu prima afişare), astfel că rata de reuşită la examen pentru toate promoţiile a crescut cu 3% după soluţionarea contestaţiilor - 32,3% (faţă de 29,3%, rata iniţială)”, precizează ministerul.

REZULTATELE PE JUDEȚE POT FI CONSULTATE AICI

Această majorare de 3% se reflectă atât în rezultatele promoţiei curente, cât şi în rezultatele promoţiilor anterioare: 6.424 de candidaţi au absolvit studiile liceale în acest an (rată de reuşită 34,2%, comparativ cu 31,2%, iniţial), în timp ce 2.628 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (rată de reuşită 28,5%, comparativ cu 25,4%, iniţial).

Au fost depuse 13.005 contestaţii, 4.352 fiind la proba de Limba şi literatura română. 147 la proba de Limba şi literatura maternă, 3.865 la proba obligatorie a profilului şi 4.641 la proba la alegere a profilului şi specializării. Pentru 4.196 de lucrări la probade Limba şi literatura română, 140 de lucrări la proba de Limba şi literatura maternă, 3.588 de lucrări la proba obligatorie a profilului, respectiv 4.353 de lucrări la proba la alegere a profilului şi specializării, notele au fost modificate (prin creştere/descreştere).

ȘTIREA INIȚIALĂ

Rezultatele se publică anonimizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR).

Rata de promovare la a doua sesiune a examenului naţional de Bacalaureat înainte de depunerea contestaţiilor a fost de doar 29,3%.

Rata de promovare pentru promoţia 2024 a fost de 31,2% (5.855 de candidaţi), pentru promoţiile anterioare - 25,4% (2.351 de candidaţi).

La probele scrise s-au prezentat 28.016 candidaţi din totalul celor 33.676 înscrişi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 48 de candidaţi, care nu vor putea participa la următoarele două sesiuni.

Nota minimă de promovare a fiecărei probe scrise este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puţin 6 (şase).

Arabia Saudită este hotărâtă să obțină un pact militar prin care Statele Unite ale Americii să apere regatul, în schimbul deschiderii legăturilor cu Israelul, chiar dacă Israelul nu oferă concesii majore palestinienilor în încercarea lor de a deveni stat, spun trei surse regionale familiarizate cu discuţiile, citate într-un material exclusiv Reuters.

Economie 2023-09-29 12:46:25

Dmitro Kuleba, ministrul ucrainean de externe, a răbufnit în timpul unui interviu pentru publicația Politico și a cerut sisteme de apărare antiaeriană lăsând orice limbaj diplomatic la o parte. Interviul șefului diplomației de la Kiev cu Politico a avut loc luni, la doar o oră după ce capitala Ucrainei a fost ținta unui atac rusesc cu rachete balistice, soldat cu distrugeri și oameni răniți.

Economie 2024-03-26 13:46:52

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României prin care mulțumește României pentru „ajutorul constant” și urează „La mulți ani tuturor celor care simt românește, vorbesc limba română și iubesc România!”

Economie 2023-12-01 11:57:06

Anul acesta, dezbaterea publică din jurul Untold a prins o cu totul nouă amplitudine. Vocația unui astfel de eveniment a fost pusă sub semnul întrebării de fermii contestatari ai prestației lui Gheboasă. O buclă moralistă de interpretări fade care par să anuleze istoricul bogat, transgenerațional de vulgaritate exprimată prin canale muzicale și-a găsit punct de cotitură în momentul scenic al unui tânăr care inspiră promiscuitate prin repertoriul său și maniera în care îl livrează. Accesul minorilor la astfel de acte subculturale a fost descoperit de arheologii moralismului mioritic în siturile de la periferia Cluj Arena, însă soluțiile de politică publică prin care adresăm chestiunea apetitului pentru consum și creație culturală în rândul tinerilor mai pot aștepta. Ar fi păcat, totuși, ca, după o asemenea desfășurare de forțe, conversația asupra festivalului Untold să se rezume la o nepotolită publicitate de discursuri salvaționiste asupra unei non-probleme.

Economie 2023-08-14 13:25:31

Doar o schimbare a conducerii Ucrainei ar putea duce la o „normalizare” a legăturilor dintre Moscova și Kiev, afirmă Konstantin Kosacev, vicepreședinte al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentului rus, scrie CNN. Pe de altă parte, senatorul rus a avertizat că şi alte regiuni ale Ucrainei ar putea fi anexate, el nominalizând Odesa şi Dnipropetrovsk.

Economie 2022-11-21 13:12:10

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, este de părere că, având în vedere situaţia de securitate şi nevoile armatei, Germania trebuie să ia în considerare introducerea serviciului militar obligatoriu, notează AFP.

Economie 2024-02-01 00:01:54

Preşedintele chinez Xi Jinping, aflat în vizită în Rusia cu ocazia marcării a 80 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, a sosit joi la Kremlin pentru discuţii cu omologul său Vladimir Putin.

Economie 2025-05-08 12:48:38

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus eliberarea prizonierilor şi întoarcerea copiilor ucraineni în ţara lor, în ajunul discuţiilor din Arabia Saudită între reprezentanţii Kievului şi cei ai Washingtonului în legătură cu un eventual acord de pace între Ucraina şi Rusia, informează marţi DPA.

Economie 2025-03-11 09:59:21