În urmă cu câţiva ani, Barna Nagy a cumpărat 14 hectare din acea zonă şi încearcă să îi redea frumuseţea de altă dată.
"N-am făcut-o pentru pescuit. Scopul strict necesar să fie linişte, să recuperez toate animalele sălbatice şi păsările sălbatice, şi stuful, şi papura, şi tot cum a fost. Ăsta-i scopul", confirmă Barna Nagy.
Până acum Barna Nagy spun că a investit peste 800 de mii de lei în rezervaţie, fără a se gândi la profit. Spune că aproape 80 la sută dintre speciile de animale care au trăit aici şi-au găsit loc în rezervaţie.
"Era ceva, o minune. Bălţi peste tot, lacuri, gârle care legau lacurile între ele, semăna aşa, în proporţii mai mici, cu Delta Dunării", îşi aminteşte biologul Sándor Wilhelm.
Muzeul din Săcueni păstrează o parte dintre tradiţiile zonei, când toate familiile aveau câte o barcă şi majoritatea trăia din pescuit. Localnicii şi turiştii apreciează potenţialul zonei.
Proprietarul rezervaţiei speră ca şi alţi agricultori din zonă să-i urmeze exemplul, astfel ca măcar o parte din Valea Ierului să redevină Delta Vestului.
reporter: Orsolya Nagyoperator: Gábor Szilágyi
