• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-26 11:23:11
  • Sursa:
Revolta in Germania dupa ce unii regizori au acuzat Israelul de genocid la Festivalul de film Berlinale Imagine

Festivalul de film de la Berlin s-a aflat duminică în centrul unei controverse, acuzat fiind că a servit drept platformă pentru declaraţii antisemite ale regizorilor în timpul ceremoniei de decernare a premiilor cu o zi înainte, în legătură cu războiul israelian împotriva Hamas din Fâşia Gaza, informează AFP, preluată de Agerpres.

„Antisemitismul nu are loc la Berlin, iar asta se aplică şi artiştilor”, a denunţat primarul capitalei germane, Kai Wegner, pe contul său de X (fostul Twitter). „Ceea ce s-a întâmplat ieri la Berlinală a fost o relativizare insuportabilă”, a adăugat el, cerând responsabilitate din partea conducerii festivalului.

Controversa a fost alimentată în special de declaraţiile realizatorilor de film de sâmbătă seara, în timpul ceremoniei de premiere, în care au acuzat Israelul de genocid din cauza bombardamentelor care au făcut aproape 30.000 de morţi în Gaza, majoritatea civili. Este vorba, în special, de cineastul american Ben Russell, care a urcat pe podium purtând o eşarfă palestiniană şi a acuzat Israelul de genocid.

Realizatorul palestinian de documentare Basel Adra, care a câştigat un premiu pentru un film despre expulzările palestinienilor din Cisiordania ocupată, a acuzat, de asemenea, Israelul de masacrarea populaţiei palestiniene şi a criticat vânzările de arme germane către Israel.

Aceste luări de poziţie au fost aplaudate de publicul din sală.

Un oficial al partidului social-democrat al cancelarului german Olaf Scholz, Helge Lindh, a calificat sâmbătă aplauzele publicului drept „şocante”. „Mi-e ruşine să văd că în ţara mea oamenii aplaudă astăzi acuzaţiile de genocid împotriva Israelului”, a declarat ea pentru cotidianul Die Welt.

Un lider al Verzilor, parte a guvernului de coaliţie german, Konstantin von Notz, a denunţat şi el „o ruşine” şi „o inversare perfidă” pentru evrei „de la statutul de victime la călăi”.

Festivalul de film de la Berlin este finanţat în principal de statul german, care a plasat apărarea statului Israel şi lupta împotriva antisemitismului printre priorităţile sale principale.

Potrivit cotidianului Die Welt, un cont de Instagram al festivalului de film, „Berlinale.panorama” a distribuit, de asemenea, fotografii şi imagini cu sloganul „Palestina liberă de la râu la mare” sau „Opriţi genocidul din Gaza”. Fotografiile au fost eliminate la scurt timp după publicarea lor pe contul oficial.

Organizatorii festivalului s-au distanţat de postare, transmite luni agenţia DPA.

„Canalul de Instagram al (secţiunii) Panorama a fost piratat astăzi şi au fost postate declaraţii referitoare la războiul din Orientul Mijlociu care nu provin de la festival şi nu reprezintă poziţia Berlinalei”, a declarat duminică seară pentru DPA un purtător de cuvânt al festivalului.

„Faptul că cineva foloseşte în mod abuziv un canal de socializare al Berlinalei pentru discursuri antisemite instigatoare la ură este intolerabil”, a spus purtătorul de cuvânt.

Postările au fost şterse imediat şi a fost deschisă o anchetă asupra împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

„Am depus plângeri penale împotriva persoanelor necunoscute. Condamnăm acest act criminal în cei mai fermi termeni posibili”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Capturi de ecran cu mesajul publicat pe contul secţiunii Panorama a Berlinalei au circulat duminică pe platforma socială X, fostă Twitter. În una dintre fotografii apărea sloganul „Palestina liberă - de la râu la mare”, cu referire la zona situată între râul Iordan şi Marea Mediterană - care include şi regiunea în care se află Israelul.

Conducerea Berlinalei a declarat pentru cotidianul Die Welt că afirmaţiile cineaştilor din timpul ceremoniei de premiere sunt „luări de poziţii individuale şi independente” ale festivalului. Berlinala este „în mod explicit împotriva discriminării şi a tuturor formelor de ură”, dar, în acelaşi timp, consideră că este important ca „exprimarea liberă a opiniilor” să poată exista „în limitele legii”.

George și Doina Magda, doi români care aveau în jur de 40 de ani, plecați din țară în Spania de numai câteva luni pentru că voiau să le ofere o viață mai bună celor trei copii ai lor, au fost găsiți împușcați în cap o livadă de măslini din Arganda del Rey, lângă Madrid. Lângă ei au fost găsite două cărți de joc - semnătura unui criminal în serie. Cei doi români au fost ultimele victime ale acestui criminal care a semănat groaza în zona Madridului, în urmă cu 20 de ani. Acum, povestea acestuia, dar și povestea celor doi români pe care i-a ucis, va fi spusă de o miniserie Netflix, care va fi difuzată din 9 iunie.

Economie 2023-06-06 10:16:56

Surse guvernamentale au declarat pentru Digi24.ro că în discuțiile de la Bruxelles, între ministrul Finanțelor Marcel Boloș și oficialii Comisiei Europene, cei din urmă au sugerat ca România să majoreze TVA-ul la 21% pentru a acoperi gaura de la buget. O altă variantă sugerată de Comisie a fost majorarea TVA pentru produsele alimentare. Potrivit surselor citate, Guvernul respinge aceaste variante.

Economie 2023-08-31 20:53:07

Românii din diaspora au trimis acasă 4 miliarde de euro, în primele opt luni ale acestui an. Datele BNR arată că, doar din Marea Britanie, au ajuns în țară 900 de milioane de euro. Mai mulți bani decât anul trecut au trimis și românii plecați la muncă în Italia sau Spania.

Economie 2022-11-07 11:03:46

Șeful de cabinet al premierului ungar, Gergely Gulyas, a declarat vineri că, prin oprirea tranzitului ţiţeiului spre Ungaria şi Slovacia, Ucraina şantajează ţările care iau poziţie în mod consecvent în favoarea unei încetări imediate a focului şi a negocierilor de pace, transmite MTI, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-07-26 16:34:19

Anevrismul cerebral este foarte periculos și trebuie monitorizat și tratat în consecință. Cum poate evolua anevrismul și ce metode de tratament există ne spune dr. Cristian Mihalea, medic primar Radiologie - imagistică medicală.

Economie 2023-10-27 10:49:03

Unul dintre principalii consilieri ai președintelui Vladimir Putin afirmă că Rusia își va atinge obiectivele în Ucraina, fără să fie constrânsă de termene limită. „Adevărul istoric este de partea noastră”, afirmă Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei.

Economie 2022-05-24 13:54:58

Premierul israelian Benjamin Netanyahu nu a primit o propunere de încetare a focului în Gaza şi de acord privind eliberarea ostaticilor, potrivit purtătorului său de cuvânt, după reluarea negocierilor la nivel înalt, relatează CNN.

Economie 2024-10-29 07:37:47

În timp ce companiile aeriene europene reduc rutele, transportatorii chinezi sporesc legăturile Asiei cu bătrânul continent, scrie Politico. Zborurile europene către China au devenit mai lungi, mai scumpe și chiar mai greu de găsit, deoarece din ce în ce mai multe companii aeriene anulează rutele - însă companiile aeriene chineze nu se confruntă cu astfel de probleme.

Economie 2024-12-11 08:22:36