• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-04 16:44:52
  • Sursa:
Reuters: Vizita lui Xi Jinping in Europa ar putea scoate la iveala diviziunile din Occident Imagine

Preşedintele chinez Xi Jinping este aşteptat săptămâna viitoare în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-un turneu care ar putea scoate în evidenţă disensiunile europene în ceea ce priveşte comerţul cu Beijingul şi modul în care Uniunea Europeană se poziţionează ca pol între Statele Unite şi China, relatează Reuters, potrivit News.ro. 

Xi se va afla în Europa în perioada 5-10 mai. Preşedintele chinez va vizita Franţa, Serbia şi Ungaria într-un moment în care Uniunea Europeană ameninţă să lovească prin tarife vamale industria vehiculelor electrice şi a energiei verzi din China din cauza subvenţiilor uriaşe despre care blocul european spune că le oferă producătorilor din China un avantaj incorect pe piaţa europeană.

În condiţiile în care economia Chinei se confruntă cu vânturi potrivnice, iar SUA se închide faţă de firmele chineze, Uniunea Europeană ar putea avea o anumită influenţă asupra Beijingului. Dar cei 27 de membri ai blocului nu sunt aliniaţi în mod clar, ceea ce le subminează capacitatea de a modela gândirea chineză, spun analiştii.

Vizita este umbrită de preocupările europene legate de sprijinul chinez pentru economia de război a Rusiei, după doi ani de campanie militară în Ucraina.

Lin Jian, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, a declarat că vizita lui Xi va „injecta stabilitate în dezvoltarea relaţiilor dintre China şi Europa şi va aduce noi contribuţii la pacea şi stabilitatea în lume”.

Obiectivul lui Xi ar fi neutralizarea agendei de securitate economică a UE, inclusiv a ameninţărilor tarifare, prin exploatarea diferenţelor interne, a declarat Mathieu Duchatel, cercetător senior la Institutul Montaigne. „Există un element foarte puternic de a diviza şi a conduce”, a spus Duchatel despre strategia Chinei faţă de Europa. „Acest lucru nu este ascuns, ci la vedere”, adaugă expertul.

Companiile şi guvernele europene se plâng de mult timp de accesul restricţionat la piaţa chineză şi de concurenţa neloială. Un studiu al Institutului Kiel a estimat că subvenţiile acordate de China firmelor sale sunt de trei până la nouă ori mai mari decât cele acordate de alte economii majore.

Comisia Europeană are dreptul exclusiv de a conduce politica comercială pentru întreaga Uniune Europeană, dar în cadrul blocului comunitar, statele membre au întâmpinat dificultăţi în a se pune de acord asupra modului în care să rezolve dezechilibrul comercial.

Preşedintele francez Emmanuel Macron urmăreşte o poziţie mai agresivă a UE în privinţa subvenţiilor şi a avertizat că blocul riscă să rămână în urmă, dacă nu permite derogări de la propriile reguli de concurenţă în faţa „subvenţiilor excesive” din partea Chinei şi a SUA. „Reglementăm prea mult, nu investim suficient, nu protejăm suficient”, a declarat Macron pentru The Economist într-un interviu publicat joi.

În aprilie, cancelarul german Olaf Scholz a făcut presiuni asupra lui Xi pentru un acces mai bun pe piaţa chineză pentru firmele germane. Dar în ceea ce priveşte investigaţiile antisubvenţii ale UE, aparent nerăbdător să evite antagonizarea Beijingului, el a declarat că blocul nu ar trebui să acţioneze din interes propriu protecţionist, deşi concurenţa ar trebui să fie corectă.

Unii oficiali guvernamentali francezi spun în privat că sunt îngrijoraţi că Berlinul va încerca să submineze ancheta privind vehiculele electrice, care a vizat producătorii auto chinezi BYD, Geely şi SAIC. China este o piaţă cheie pentru economia germană bazată pe exporturi şi pentru constructorii săi auto, precum BMW şi Mercedez-Benz.

Scholz a luat masa cu Macron la Paris, joi, o întâlnire la care au participat şi soţiile, au declarat două surse.

Noah Barkin, consilier senior la Rhodium Group, care urmăreşte relaţiile dintre UE şi China, spune că Macron l-ar încuraja pe Scholz să i se alăture lui şi preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru discuţii în patru cu Xi în capitala franceză, în timp ce Parisul încearcă să prezinte un front unit. Palatul Elysee a refuzat să comenteze.

„S-a deschis un decalaj îngrijorător între poziţia germană privind China, pe de o parte, şi poziţia francezilor şi a Comisiei Europene, pe de altă parte. Există pur şi simplu o mai mare disponibilitate la Paris şi la Bruxelles de a se împotrivi Beijingului pe frontul comercial decât la Berlin”, a explicat Barkin.

„Europa are destul de multe pârghii, dar aceste pârghii zboară pe fereastră dacă creditorii europeni trimit mesaje diferite lui Xi”, a avertizat analistul.

Un consilier al lui Macron a declarat că liderul francez îşi va adăuga vocea la apelurile venite de la Washington, Bruxelles, Berlin şi din alte părţi pentru ca China să oprească exporturile către Rusia de tehnologii „cu dublă utilizare” şi alte tehnologii care susţin efortul de război al Rusiei.

În Serbia şi Ungaria, orice comentariu public al lui Xi cu privire la Rusia se va confrunta cu o examinare atentă.

Xi urmează să îl primească pe preşedintele rus Vladimir Putin în China mai târziu în luna mai.

Observatorii spune că alegerea de către Xi a Serbiei şi Ungariei a fost concepută pentru a apropia două ţări europene care sunt pro-Rusia şi sunt mari beneficiare ale investiţiilor chineze, inclusiv printr-un ajutor financiar pentru un proiect feroviar întârziat care ar trebui să lege capitalele lor.

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a declarat că este onorat de vizita lui Xi şi că se aşteaptă ca un acord de liber-schimb între cele două ţări, semnat în octombrie anul trecut, să intre în vigoare la 1 iulie.

Analiştii chinezi spun că Xi ar putea folosi escala sa la Belgrad, care coincide cu cea de-a 20-a aniversare a bombardării de către NATO a ambasadei chineze din această ţară, pentru a pune în valoare agenda anti-NATO a Chinei.

China a amplificat eforturile Rusiei de a acuza SUA şi NATO pentru escaladarea războiului din Ucraina prin furnizarea de arme Kievului.

Ungaria, la rândul ei, are un istoric de a bloca declaraţiile UE care criticau China în ceea ce priveşte drepturile omului.

Shen Dingli, cercetător în domeniul relaţiilor internaţionale cu sediul la Shanghai, este de părere că acţiunile de sensibilizare a Serbiei şi Ungariei fac parte din eforturile Chinei de a adânci diviziunile în cadrul Occidentului.

 

Un instructor de yoga este acuzat de procurorii DIICOT că a recrutat mai multe femei pe care le-a exploatat sexual timp de mai mulți ani, obţinând astfel 1,4 milioane de euro. Procurorii fac joi 13 percheziţii în Bucureşti, într-un dosar deschis pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol. Din grupul infracţional, care activa de 12 ani, făceau parte alte patru persoane. Surse judiciare au precizat pentru Digi24 că așa-zisul instructor de yoga a fost discipol al lui Gregorian Bivolaru.

Economie 2024-04-25 09:22:33

Ministrul petrolului din Irak, Hayan Abdul Ghani, a dezvăluit că „petroliere comerciale iraniene au folosit documente irakiene falsificate" pentru a se sustrage sancţiunilor Statelor Unite, după reţinerea mai multor petroliere în Golful Persic de către Marina SUA.

Economie 2025-03-24 13:37:05

Rusia va cheltui miliarde de ruble pentru a proteja 31 de aeroporturi de potențialele atacuri ucrainene cu drone, scrie Ukrainska Pravda.

Economie 2024-09-25 17:53:48

Popularele spray-uri cu frişcă nu mai pot fi vândute, începând de luni, în întregul stat New York (nord-estul SUA), persoanelor sub 21 de ani, pentru a evita ca acestea să fie folosite pe post de droguri de către adolescenţi, care inhalează protoxidul de azot conţinut în recipiente.

Economie 2022-08-30 14:26:37

O femeie a fost omorâtă de un câine, luni, în sectorul 3. Femeia voia să-i dea de mâncare câinelui pe care l-a luat în îngrijire, în urmă cu 4 luni.

Economie 2023-02-21 10:41:45

Premierul Marcel Ciolacu i-a urat „însănătoșire grabnică” lui Donald Trump, după ce fostul președinte al SUA și candidat la alegerile prezidențiale americane a fost ușor rănit într-un atentat la un miting electoral din Pennsylvania.

Economie 2024-07-14 09:25:20

Elon Musk face noi declarații controversate legate de războiul din Ucraina – sâmbătă, miliardarul a scris într-un mesaj pe Twitter că Rusia „va obține și mai multe teritorii ucrainene, inclusiv orașul Odesa”, relatează Kyiv Independent.

Economie 2024-03-31 12:40:26

Fiul în vârstă de 16 ani al unui cunoscut om de afaceri din Timiș a fost filmat în timp ce gonea pe stăzile din localitatea Dumbrăvița cu mașina de lux a tatălui său. Imaginile au fost filmate din mașină, de un alt adolescent. 

Economie 2024-11-20 15:03:40