• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-13 11:42:06
  • Sursa:
Reuters: Unitate UE este in joc. Statele membre incearca sa depaseasca impasul provocat de plafonarea gazelor Imagine

Statele membre UE vor încerca marţi să ajungă la un acord privind plafonarea preţului gazelor naturale la nivelul blocului comunitar, după luni de discuţii fără niciun rezultat, transmite Reuters.

Miniştrii europeni ai Energiei se reunesc la Bruxelles, în încercarea de a aproba plafonarea propusă luna trecută de Comisia Europeană, dar ţările rămân divizate în privinţa planului. Executivul comunitar a propus plafonarea, pentru un an, a preţurilor la gaze atunci când preţurile la hub-ul de gaze TTF ar depăşi nivelul de 275 de euro/Megawatt oră timp de două săptămâni consecutiv şi atunci când preţurile TTF vor fi mai mari cu 58 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate timp de 10 zile de tranzacţionare.

„Probabil niciunul dintre statele membre nu este încântat de propunerea pe care o discutăm”, a declarat pentru Reuters un diplomat UE, care a descris plafonarea preţului gazelor naturale ca „unul dintre cele mai complicate şi dificile dosare”.

Agerpres notează că țări ca Belgia, Polonia şi Italia susţin că o plafonare este necesară pentru ca economiile să nu fie afectate masiv de preţul ridicat al energiei. 

De cealaltă parte a mesei se află un grup mic de state membre UE, care include Germania, Ţările de Jos şi Austria, care susţin că un plafon de preţ i-ar face pe furnizori să îşi vândă în altă parte gazele şi de asemenea ar elimina stimulentele pentru reducerea consumului de gaze.

Alţi diplomaţi UE spun că nu sunt siguri că se va ajunge marţi la un acord. O opţiune ar fi continuarea discuţiilor la summitul liderilor UE de joi, apoi o aprobare a plafonului la reuniunea de săptămâna viitoare a miniştrilor europeni ai Energiei.

Orice acord trebuie să specifice detaliile tehnice, inclusiv cât de ridicată este limita de preţ, la care contracte de gaze de va aplica, şi posibilitatea ca UE să suspende imediat plafonul dacă apar consecinţe neprevăzute.

„Ne îndreptăm în direcţia corectă dar nu am ajuns încă acolo”, susţine un alt diplomat UE.

Conform datelor Reuters, câteva state membre UE, inclusiv România, Belgia, Italia, Polonia şi Slovenia, fac presiuni pentru o plafonare „semnificativ” mai scăzută a preţului gazelor naturale la nivelul UE.

12 din cele 27 state membre UE au distribuit un document, consultat de Reuters, în care cer ca plafonarea preţului să fie „semnificativ” mai scăzută decât cel mai recent compromis negociat de ţările blocului comunitar.

„Cetăţenii europeni sunt în agonie, iar afacerile europene se închid”, a declarat marţi ministrul grec al Energiei, Konstantinos Skrekas, cerând un acord rapid asupra plafonului.

„Textul nu a ajuns suficient de departe spre ceea ce am putea considera un compromis satisfăcător”, se arată în documentul susţinut de România, Belgia, Italia, Polonia, Slovenia, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Letonia, Lituania şi Slovacia.

Grecia și alte țări, inclusiv Belgia, Polonia și Italia, spun că este nevoie de un plafon pentru a-și proteja economiile de prețurile ridicate la energie, în timp ce Germania, Țările de Jos și Austria se tem că ar putea îndepărta încărcăturile de gaz atât de necesare din Europa.

Cea mai recentă propunere, consultată de Reuters, prevede o plafonare dacă preţurile depăşesc 220 de euro/Megawatt oră timp de cinci zile, la cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare de la hub-ul TTF de la Amsterdam (unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa) şi atunci când preţurile sunt mai mari cu 35 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate.

Este un nivel mai scăzut decât limita de 275 de euro/Megawatt oră propusă de Comisia Europeană, dar cele 12 state membre UE spun că încă nu este suficient de scăzut.

În căutarea unui compromis, Republica Cehă, care deține președinția rotativă a UE, a elaborat o nouă propunere care ar declanșa plafonul în cazul în care prețurile depășesc un interval de 200-220 de euro pe megawat oră. 

UE a convenit deja pe o serie de măsuri energetice de urgență în acest an, inclusiv cerințele de stocare a gazelor. Dar plafonul ar putea decide soarta altor politici, inclusiv autorizații mai rapide pentru proiecte de energie regenerabilă.

Ministrul francez al tranziției ecologice, Agnès Pannier-Runacher, a declarat marți că un obiectiv cheie al plafonului de preț ar fi „asigurarea stabilității piețelor financiare”.

CNAIR a anunțat că la 14 zile de la începerea defrișărilor de pe Valea Oltului, progresul fizic al lucrărilor a ajuns la 50%. Echipele de intervenție destinate menținerii siguranței traficului au fost mobilizate din cauza precipitațiilor abundente din ultimele 24 de ore.

Economie 2024-07-21 21:38:40

Fiul lui Evgheni Prigojin, în vârstă de 25 de ani, este oficial noul șef al mercenarilor Wagner, spun surse citate de un post de televiziune rus. Zvonurile că Pavel Prigojin va prelua conducerea organizației au apărut luna trecută. 

Economie 2023-11-02 12:01:33

Membrii USR au început în această dimineață votul online pentru alegerea unui nou președinte al partidului. 6 politicieni candidează pentru această funcție.

Economie 2022-07-06 10:37:21

Elon Musk a dat în judecată OpenAI, dezvoltatorul ChatGPT, și pe directorul său executiv Sam Altman, printre alții, spunând că aceștia au abandonat misiunea inițială a companiei de a dezvolta inteligența artificială în beneficiul umanității și nu al profitului, conform Reuters.

Economie 2024-03-01 16:07:16

Un număr total de 211 nave, având la bord 4,7 milioane de tone de produse agricole, au plecat din porturile ucrainene de la Marea Neagră, de la semnarea acordului internaţional intermediat de ONU şi Turcia, a anunţat sâmbătă Ministerul ucrainean al Infrastructurii, transmite Reuters.

Economie 2022-09-25 11:02:35

Sunt cazuri în care cancerul de endometru recidivează după tratamentul chirurgical. Ce opțiuni de tratament există în aceste situații aflăm de la Dr. Sorin Bogdan, medic specialist radioterapie.

Economie 2024-12-16 12:39:09

Autoritățile din Bangladesh investighează cauzele incendiului care s-a produs duminică în cea mai mare tabără de refugiați din lume, scrie BBC.

Economie 2023-03-06 16:30:10

Diplomația regală este cel mai puternic atu al unui stat, indiferent de forma de guvernare pe care o are, monarhie sau republică. De ce este atât de valoros pentru o țară ca și membrii Familiei Regale să o reprezinte diplomatic? Pentru că prezența lor înseamnă tradiție, neutralitate și deci, încredere. Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, și Alteța Sa Regală Principele Radu au vorbit despre diplomația regală la Pașaport diplomatic.

Economie 2023-12-25 22:47:06