RETROSPECTIVA 2013. Pandurii Targu Jiu, la prima aventura europeana din istorie

RETROSPECTIVA 2013. Pandurii Targu Jiu, la prima aventura europeana din istorie Imagine

Aflaţi la prima aventură europeană, „pandurii” lui Pustai s-au descurcat bine în tururile preliminare, dar au nimerit într-o grupă grea, alături de Fiorentina, Dnepr Dnepropetrovsk şi Pacos de Ferreira. Vicecampionii României au debutat cu stângul în competiţie: au fost învinşi acasă de Dnepr cu 1 - 0. A urmat un egal, 1 - 1, în deplasare cu Pacos. Momcilovici a fost primul marcator al Pandurilor în grupele Europa League.

Dubla cu Fiorentina i-a scos pe oamenii lui Pustai definitiv din lupta pentru un loc în primăvară. Italienii au câştigat în tur cu 3 - 0, iar în returul de la Cluj s-au impus cu 2 - 1.

În ultimele două jocuri, Pandurii au căutat o victorie de moral. Dnepr le-a administrat o corecţie zdravănă: 4 - 1 în Ucraina.

Pacos de Ferreira a plecat de asemenea cu un punct de la Cluj. Portughezii au fost dominaţi la toate capitolele de Eric şi compania. Doar golul a lipsit, iar meciul s-a încheiat la egalitate, 0 - 0.

„Am avut multe ocazii, dar n-am reușit. Pentru mulți a fost o experiență bună. Suntem mândri de ce-am realizat, chiar dacă n-am obţinut nicio victorie”, a spus Eric de Oliveira.

„A fost o experiență frumoasă, din care trebuie să învățăm foarte mult. Îmi pare rău că n-am reușit să câștigăm pentru că erau trei puncte importante pentru clubul nostru”, a spus Cristi Pustai.

Cu două puncte şi trei goluri marcate, Pandurii Târgu Jiu s-a clasat pe ultimul loc al grupei din Europa League.