Republica Moldova este un caz deviant. Într-un sistem internațional care pare să tranzacționeze capitalul de putere în funcție de configurația geopolitică a statelor, Chișinăul își transformă vulnerabilitățile în avantaje strategice. În premieră, în numele noului proiect de țară dedicat integrării europene, președinta Maia Sandu propune o biografie de țară solidă, complexă în semnificații, asumându-și astfel un antreprenoriat narativ fără precedent. Proiectul de țară este însoțit de un efort diplomatic materializat pe toate fronturile, intern și extern, prin antreprenoriat de norme și, desigur, pe cale participativă - prin contribuția actorilor societali. Nuanțele acestui demers se resimt inclusiv prin prestația culturală a țării pe scena internațională, muzica devenind instrumentul creativ optim prin care Chișinăul își conceptualizează propria identitate și aspirațiile de integrare europeană.

Pe scurt, Republica Moldova devine o veritabilă putere soft. În accepțiunea lui Joseph S. Nye, puterile soft își îndeplinesc țelurile în contextele transnaționale construind o formă de atracție non-militară, bazată pe trei elemente: valori politice, politică externă și valori culturale. În ultimele decenii, statele par să fi înțeles valoarea acestei forme de manifestare a capitalului de putere, iar competiția dintre diversele oferte de soft power pe care țările de prim rang le propun în spectrul global prinde contur în permanență. Dacă Statele Unite ale Americii își revitalizează în permanență brand-ul de „vis american” prin mijloace asertive, Federația Rusă apelează la interferențe hibride pentru a promova o nouă formă de putere neconvențională, sharp power, iar Republica Populară Chineză și propagă influența ideațională prin mecanisme similare ale diplomației clandestine.

Pentru statele mici, însă, perspectivele nu sunt la fel de promițătoare. Realiștii ar spune că statele mici nu reprezintă nimic altceva decât subiecți ai acestor forme de putere soft exercitate de către marile puteri, pornind de la intenția celor din urmă de a menține aceste țări mici în sfera lor de influență. Cu atât mai mult, un stat precum Republica Moldova, țară în care interesele a două poluri civilizaționale distincte - Uniunea Europeană și Federația Rusă - păreau să se ciocnească, forțată fiind, spun unii, de condițiile geostrategice vitrege să balanseze în permanență între două arhitecturi politice opuse, nu pare predestinat unui scenariu atât de ambițios. Constructiviștii sunt, însă, mai optimiști, și demonstrează că statele mici, chiar și în momente de răscruce, pot fructifica circumstanțele contextuale pentru a atrage actori interni și externi în jurul cauzei proprii, ca pe urmă să seteze, la rândul lor, viziuni de impact asupra agendei internaționale. Pe scurt, și statele precum Republica Moldova ar putea să devină puteri soft, în ciuda impedimentelor naturale. Iar Moldova chiar și-a însușit această postură.

Pentru a operaționaliza ecuația complexă a soft power-ului moldovenesc, apelez la cele trei dimensiuni ale conceptului în concordanță cu clasificarea lui Nye. La nivelul valorilor politice, pilonul soft al Moldovei este antreprenoriatul narativ al Maiei Sandu. Ca șefă a statului, pentru prima oară după decenii de contre și balans geopolitic, într-o perioadă a amenințărilor existențiale la adresa securității țării sale, aceasta propune un proiect de țară capabil să catalizeze forțele majore ale societății în jurul său - „Moldova Europeană 2030”. Dinamizând acest deziderat, brand-ul de „Țară mică, inimă mare” mizează pe potențialul uman încă neexploatat al țării, hotărât să confirme traiectoria integrării europene fără abateri, exact așa cum prevede motto-ul țării - „Moldova va sta drept!”. Prin toate aceste simboluri, Maia Sandu compune o biografie națională menită să împuternicească și să armonizeze aspirațiile de afirmare internațională și integrare europeană ale Chișinăului, în condițiile în care războiul hibrid al Federației Ruse se amplifică simțitor.

În tot acest amalgam de eforturi politice, cetățenii sunt poziționați, prin adunările publice de manifestare a mandatului pro-european al țării și prin mecanismele largi de participare publică, în poziția de antreprenori conceptuali ai proiectului de țară al Republicii Moldova. În spectrul politicii externe, această chestiune se manifestă sub tutela diplomației publice a țării, manifestată în două planuri - intern și extern. La nivel intern, cetățenii sunt stimulați să își asume rolul de promotori și creatori ai parcursului european al țării, pornind de la Adunarea Națională „Moldova Europeană” și rezoluția votată de către cei circa 100 000 de participanți în Piața Marii Adunări Naționale, moment istoric pentru istoria post-sovietică a țării. Tot în termeni istorici, Republica Moldova a găzduit, la Bulboaca, cel mai mare eveniment organizat până în prezent de către o fostă republică sovietică angajată, ulterior, în procesul de europenizare, Summitul Comunității Politice Europene, consolidându-și într-o manieră fără precedent capitalul politic la nivelul continentului și demonstrând un excelent tur de forță.

Aceste eforturi sunt dublate de o multitudine de politici reformiste aplicate intern, inovatoare în natura și semnificația lor, menite să adreseze fenomene vaste. Pe terenul anticorupției, Moldova își asumă, spre exemplu, o misiune unică a dezoligarhizării, fundament pentru antreprenoriatul de norme pe care îl exportă, ulterior, pe scena internațională. Pornind de la problemele pe care le întâmpină în pedepsirea marilor corupți vulgari, Chișinăul propune societății globale crearea unei Cohorte internaționale pentru cooperare în domeniul anticorupției și își asumă, astfel, un rol decizional ferm pe scena internațională. Inovatoare este și dimensiunea valorilor culturale a soft power-ului moldovenesc, materializată printr-o diplomație muzicală cel mai puternic vizibilă la Eurovision. Fie că discutăm despre „Trenulețul” (Zdob și Zdub & Frații Advahov, 2022), melodie ce contestă narațiunile artificiale asupra graniței moldo-române, afirmând unitatea profundă dintre cele două popoare, sau „Soarele și luna” (Pasha Parfeni, 2023), o creativă reinterpretare a geometriei mioritice a culturii moldo-române, Moldova propune o interpretare proprie, post-identitară, asupra memoriei sale cultural-istorice.

Experiența Republicii Moldovei, dincolo de a reprezenta un indicator prolific al unui leadership politic și diplomatic vizionar, reprezintă un studiu de caz excelent pentru alte state care pot urma un traseu similar de afirmare internațională. România, spre exemplu, încă nu și-a definit, nici în plan formal și nici informal, o strategie de soft power proprie. Deși caută să devină lider regional, România încă trebuie să lucreze pe frontul neconvențional al diplomației sale pentru a se putea profila într-o poziție de antreprenor normativ în societatea transatlantică. Totodată, efortul Chișinăului poate să inspire multe alte state aflate în procesul de integrare europeană să își sporească prestația în raport cu Bruxelles-ul. Părăsind tiparul clasic al unei aderări bazate strict pe intervenții tehnice și negocieri politice limitate ca spectru, state precum Bosnia și Herțegovina, Albania, Muntenegru sau Macedonia de Nord pot câștiga teren în demersul lor pe model moldovenesc, model larg apreciat de către elita politică europeană. Cert este că Moldova îndrăznește, iar succesele sunt notabile. Dacă Bucureștiul privea Chișinăul, până de curând, drept „fratele mai mic” ce necesită ajutor, a venit momentul ca România să își asume să învețe din experiența partenerului de peste Prut și să își amplifice negreșit sprijinul față de aspirațiile acestuia.

Pentru o analiză mai amplă asupra fenomenului, proiectul meu de cercetare poate fi consultat aici.