• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-18 12:12:55
  • Sursa:
Replica ciudata a lui Putin, dupa ce un guvernator rus i-a povestit despre „eroii” morti in Ucraina: „Saluta-i pe toti” Imagine

Vladimir Putin a făcut un comentariu ciudat într-o întâlnire cu unul dintre guvernatorii regionali ai Rusiei, scrie Sky News.

Președintele rus a discutat cu guvernatorul regional Irkutsk, Igor Kobzev, despre cum să-i sprijine pe soldații care luptă în războiul din Ucraina și pe familiile acestora.

Într-o transcriere a discuție publicată pe site-ul Kremlinului, Kobzev i-a spus lui Putin: „Avem 192 de cetățeni din Irkutsk decorați pentru curajul lor. Dintre aceștia, cel mai tânăr, Eroul Rusiei, este soldatul Eduard Dyakonov, care a murit la Mariupol în martie anul trecut. S-a aruncat cu trupul peste o grenadă, salvând astfel colegii săi soldați”.

„Acest lucru este foarte valoros pentru noi, pentru noi toți sunt eroi, sunt în memoria noastră, în inimile noastre”, a completat guvernatorul din Irkutsk.

Potrivit transcriptului oficial al Kremlinului, replica lui Putin a fost: „Salută-i pe toți”.