Remaniere. Teodor Atanasiu, propus la Ministerul Economiei, are un vechi conflict cu T. Basescu

Remaniere. Teodor Atanasiu, propus la Ministerul Economiei, are un vechi conflict cu T. Basescu Imagine

Imediat după referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu din vara anului 2012, Teodor Atanasiu a fost acuzat de procurori că şi-ar fi folosit influenţa pentru a frauda rezultatul votului. DNA îi imputa faptul că ar fi cumpărat voturi cu bani sau alte mijloace. Însă în urmă cu două săptămâni, liberalul a fost scos de sub urmărire penală.

Teodor Atanasiu are o relaţie tensionată cu preşedintele Traian Băsescu încă din timpul guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu.

Ministru al Apărării pe atunci, Teodor Atanasiu a susţinut public retragerea militarilor români din Irak. Liberalul a intrat în conflict şi cu Adriana Săftoiu, purtătoare de cuvânt a preşedintelui la acea dată şi s-a ales cu o plângere penală pentru abuz în serviciu. Urmarea: în septembrie 2006 Traian Băsescu l-a suspendat din funcţia de ministru.

În compensaţie, Călin Popescu Tăriceanu l-a numit pe Teodor Atanasiu preşedintele la AVAS, instituţia cheie în procesul de privatizare. În timpul mandatului de doi ani de la AVAS, liberalul a semnat privatizarea SC Electroputere Craoiva, preluată de un grup arab.

Privatizarea societăţii a fost însă un eşec, pentru că Electroputere valorează în prezent aproape jumătate de milion de euro, în condiţiile în care în 2007, la privatizare, avea o valoare de piaţă de aproape 50 de milioane de euro.