• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-24 17:14:28
  • Sursa:
Reintroducerea uniformelor scolare. Vot in CES: Profesorii - pentru, elevii - impotriva Imagine

În Comisia pentru Educație din cadrul Consiliului Economic și Social s-a discutat azi dimineață inițiativa legislativă care propune reintroducerea uniformelor școlare. Proiectul de lege a fost înaintat de parlamentarii partidului AUR, iar acum se află în faza strângerii de avize de la organismele consultative. Cu trei voturi pentru, trei împotrivă și două abțineri, membrii CES au decis să lase pe mâna Parlamentului decizia reintroducerii uniformelor în școli și licee. 

Unul dintre cei care au votat în favoarea reintroducerii uniformelor școlare este Cornelia Popa Stavri, secretarul general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

Într-o declarație acordată Digi24.ro, aceasta a susținut necesitatea introducerii uniformelor școlare începând cu toamna anului viitor. Popa Stavri este convinsă că “reintroducerea uniformei l-ar face pe elev să se concentreze nu pe ținută, ci pe ceea ce are de făcut ca elev la școală, pe cursuri, pe tot ceea ce are de învățat”.

Mai mult, ea vorbește și despre o economie de bani din partea părinților. “Un elev, un tânăr vrea să-și schimbe foarte adesea garderoba. Deja e foarte greu să ții pasul cu moda într-un liceu și chiar într-un gimnaziu. Copiii sunt extrem de pretențioși în ceea ce privește îmbrăcămintea. Iar banii cheltuiți pe haine sunt mult mai mulți față de o uniformă, care l-ar scuti pe părinte față de o asemenea grijă”, declară Cornelia Popa Stavri.

Întrebată dacă are niște date referitoare la numărul școlilor din România care au introdus uniforme pentru elevi, Popa Stavri a răspuns: “Nu am o evidență. Știu doar că toate Colegiile, școlile de prestigiu și liceele bune au uniforme”.

Între cei care au votat împotriva reintroducerii uniformelor școlare a fost Vlad Cherecheș, director al Departamentului pentru Managementul Calității la Universitatea de Vest din Timișoara și reprezentant din partea ANOSR în CES.

“Opinia mea a fost să avizăm nefavorabil acest proiect de lege. Legea în forma actuală spune că fiecare școală, după consultarea părinților și a elevilor, își stabilește un semn distinctiv, care poate fi uniformă, ecusoane, eșarfă etc. Dacă școala vrea să aibă uniformă, poate să o facă de astăzi. O modificare legislativă care să ducă la obligativitatea uniformelor școlare în întreaga țară mie mi se pare prea mult. Consultându-mă și cu colegii de la Consiliul Național al Elevilor, ei mi-au transmis că au aceeași opinie. Pentru că nu în toate comunitățile se poate implementa o astfel de măsură, că există nevoi specifice. Plus că în anumite școli, cu siguranță elevii și părinții pot să decidă că nu este cazul să aibă o uniformă și că preferă ca fiecare elev să își exprime cum dorește personalitatea prin vestimentație. Și atunci nu credem că încă o reglementare centralizată, unitară ar putea să aducă un beneficiu procesului educațional”, a declarat Vlad Cherecheș pentru Digi24.ro.

35 de parlamentari AUR au depus la începutul acestei luni o inițiativă legislativă prin care se propune ca în învățământul preuniversitar de stat sau privat să se instituie obligativitatea uniformelor școlare. În 2020, Senatul a adoptat o propunere legislativă similară ce prevedea ca uniforma să devină obligatorie. Fiecare elev ar fi urmat să primească anual 350 de lei din bugetul de stat pentru uniforma stabilită de școala unde învaţă. Proiectul a fost respins însă de Camera Deputaților. 

Subiectul uniformelor școlare stârnește controverse în foarte multe alte țări. Enciclopedia Britanica, care informează că prima utilizare înregistrată a îmbrăcămintei standardizate în educație s-a înregistrat în Anglia în 1222, a publicat recent cele mai comune argumente pro și contra obligativității uniformelor școlare.  

Argumente în favoarea uniformelor

Argumente împotriva uniformelor 

Johannes Fechner, avocat și membru al Bundestagului din 2013 din partea Partidului Social Democrat din Germania, doarme în cort în timpul sesiunilor parlamentare, „lângă apă, la aer curat”, spune el. Bineînțeles, alege varianta de cazare în camping cât timp îi permite vremea. „Nu am nevoie de un apartament, poate altcineva are mai mare nevoie de el”, spune el, precizând că îi place foarte mult atmosfera de camping.

Economie 2023-07-07 12:26:07

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare, într-un proces de corupție. El își va ispăși pedeapsa la domiciliu și va purta o brățară electronică, scrie BBC.

Economie 2023-05-17 11:22:40

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova a anunţat, luni, că au început lucrările de reabilitare a DN 7A, pe sectorul de drum cuprins între Vidra şi limita judeţului Vâlcea cu judeţul Hunedoara.

Economie 2024-11-04 18:51:56

Producția de petrol a Rusiei a scăzut cu mai puțin de 3% de la începutul invadării Ucrainei, în timp ce numeroasele sancțiuni occidentale împotriva sectorului rusesc al energiei au avut un efect „limitat”, potrivit unei analize realizate de Agenția Internațională a Energiei (AIE), informează The Guardian.

Economie 2022-08-12 11:52:22

Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova a fost convocat la Ministerul rus de Externe pentru a discuta despre „informațiile din presă privind intenția Republicii Moldova de a găzdui avioane F-16 pentru Ucraina”. MAE al R. Moldova susține că informațiile rușilor sunt false, transmite presa de la Chișinău.

Economie 2024-08-13 12:24:24

Moartea miliardarului indian Cyrus Mistry într-un accident rutier a provocat o dezbatere aprinsă privind siguranța rutieră în India și va duce la o aplicare mai strică a regulilor de circulație, dar și la înăsprirea condițiilor de siguranță pe care constructorii trebuie să le respecte, informează BBC.

Economie 2022-09-07 13:27:20

Alți 14 cetățeni români și doi membri ai familiilor acestora au părăsit Sudanul. 13 dintre aceștia și doi membri de familie (un sudanez și un egiptean) au intrat pe teritoriul Egiptului, iar un cetățean român a părăsit Sudanul cu destinația Arabia Saudită, informează ministerul român de Externe (MAE).

Economie 2023-04-28 17:29:49

În cele mai multe dintre cazuri, aflarea veștii unui diagnostic sever poate veni ca un șoc pentru persoana afectată. Își pune multe întrebări, trece prin diferite stări emoționale, însă, cu ajutor din partea celor din jur, dar mai ales din partea unei echipe medicale experimentate, sunt șanse să învingă boala.

Economie 2024-08-26 10:19:32