• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-14 08:42:44
  • Sursa:
Reforma justitiei in Israel, care a scos sute de mii de oameni in strada, a trecut de primul vot in parlament Imagine

Parlamentul israelian a adoptat marţi, în primă lectură, clauza derogatorie, una dintre cele mai contestate prevederi ale reformei sistemului judiciar, care ar permite parlamentului să adopte legi fără controlul Curții Supreme. Reforma justiției a provocat proteste masive în Israel, sute de mii de oameni ieșind pe străzile principalelor orașe ale țării.

Textul legislativ a fost adoptat cu puţin timp înainte de orele 03.00 (03.00 ora României) cu 61 de voturi contra 52. Votul în a doua şi cel în a treia lectură mai sunt necesare înainte de a deveni lege, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Proiectul adoptat în primă lectură înăspreşte condiţiile care permit Curţii Supreme să invalideze o lege ordinară şi permite parlamentului să protejeze o lege împotriva oricărei anulări printr-un proces legislativ care necesită majoritate simplă (61 de deputaţi din 120): este clauza derogatorie care permite să se evite control Curţii Supreme.

Mai devreme, parlamentul adoptase în primă lectură un alt proiect de lege care reduce considerabil posibilitatea ca un prim-ministru în exerciţiu să fie declarat în incapacitatea de a-şi exercita funcţia.

În general, proiectul de reformă, aşa cum este, ar limita considerabil prerogativele Curţii Supreme şi ar da efectiv coaliţiei politice majoritare puterea de a numi judecătorii.

Guvernul afirmă, însă, că reforma este necesară pentru a restabili echilibrul de putere între deputaţi şi o justiţie „independentă”, dar nu „atotputernică”, potrivit afirmaţiilor lui Netanyahu care acuză Curtea Supremă de politizare.

Potrivit detractorilor săi, proiectul prezintă, dimpotrivă, riscul unei derive spre un model de democraţie ca în Ungaria.

Joi, preşedintele israelian Isaac Herzog a cerut oprirea procesului legislativ în curs, numind proiectul actual drept o „ameninţare la adresa fundamentelor democraţiei”.

Herzog a început o mediere între opoziţie şi guvern în vederea ajungerii la un text mai consensual care ar putea fi adoptat de parlament şi pentru a atenua preocupările exprimate de opozanţii reformei.

Luni, o propunere de compromis a fost prezentată Comisiei de legi din parlament de către un fost ministru al justiţiei, un director universitar şi un profesor de drept.

Preşedintele acestei Comisii, Simcha Rothman, a considerat că ar putea „să constituie o bază pentru negocieri”, mai scrie AFP.

De la prezentarea proiectului de lege la începutul lui ianuarie, de către cabinetul format la sfârşitul lui decembrie de prim-ministrul Benjamin Netanyahu, unul dintre cele mai de dreapta guverne din istoria Israelului, manifestaţiile s-au succedat în fiecare săptămână în toată ţara, pentru a denunţa ceea ce adversarii reformei califică drept o derivă antidemocratică.

Sute de mii de manifestanţi au protestat sâmbăta trecută în Israel, pentru a zecea săptămână consecutivă, împotriva reformei sistemului judiciar pe care guvernul încearcă să o impună.

Mitingul principal a avut loc, la fel ca în sâmbetele precedente, în centrul Tel Avivului, unde manifestanţii, în număr de peste 100.000 potrivit presei, au fluturat un val de steaguri israeliene albastre şi albe.

Potrivit estimărilor presei israeliene, mitingurile de sâmbătă au bătut recorduri de participare în oraşul Haifa, în nordul ţării, şi în oraşul Beer Sheva, în sud, cu 50.000 şi, respectiv, 10.000 de persoane, ceea ce reprezintă un număr mare raportat la populaţia Israelului, care depăşeşte cu puţin peste nouă milioane de locuitori.

Premierul Nicolae Ciucă a cerut, miercuri, o serie de controale pe piața tranzacționării energiei, pentru a se vedea dacă, în ultimele zile, au avut loc atacuri speculative care au urmărit majorări nejustificate ale prețurilor. 

Economie 2022-08-03 14:45:57

Securitatea Europei este intrinsec legată de securitatea Ucrainei, iar armata română va continua să sprijine logistic Ucraina și din punct de vedere al instruirii, a declarat joi şeful Statului Major al Apărării (SMAp), generalul Gheorghiţă Vlad, la Forumul de Apărare şi Strategie de la Paris.

Economie 2025-03-12 11:37:14

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat, miercuri, în timpul şedinţei de guvern, că România este "mai pregătită" pentru a face faţă unor situaţii de urgenţă majore, cum este cazul cutremurelor, menţionând că fiecare judeţ deţine două containere cu echipamente şi echipaje de căutare salvare formate din 25 de persoane, informează Agerpres.

Economie 2023-02-08 16:43:52

Poliţiştii Capitalei fac apel la cetăţeni pentru găsirea unei tinere de 18 ani care a fost dată dispărută, luni, împreună cu fiica sa de trei ani, de la domiciliul din Sectorul 2.

Economie 2024-11-19 16:41:44

Comisia Europeană estimează că Produsul Intern Brut al Uniunii Europene va scădea cu 0,6% - 1% în cazul în care Rusia va opri complet furnizarea de gaze în UE, iar statele membre nu acţionează înainte să se întâmple acest lucru, aşa cum a cerut Bruxelles-ul miercuri.

Economie 2022-07-20 20:29:25

Circulaţia în Pasajul Unirii, pe sensul de mers dinspre bulevardul Dimitrie Cantemir către Universitate, va fi oprită în următoarele două nopți pentru conectarea scuarului care se amenajează pe mijlocul acestui bulevard la o sursă de electricitate, informează Agerpres.

Economie 2023-03-27 15:50:43

Statele Unite rămân optimiste că războiul Rusiei împotriva Ucrainei poate fi încheiat, a declarat vicepreședintele american JD Vance în timpul unei vizite în Italia, vineri, potrivit Reuters, citat de Kyiv Independent. 

Economie 2025-04-18 18:52:04

Tribunalul Vaslui a decis, marţi, prelungirea mandatului de arestare preventivă a lui Dumitru Buzatu, cercetat pentru luare de mită, după ce în cursul săptămânii trecute magistratul de drepturi de şi libertăţi luase aceeaşi decizie, trimisă ulterior spre rejudecare de Curtea de Apel Iaşi, cu invocarea unor erori de procedură care ar fi putut conduce la eliberarea fostului lider PSD.

Economie 2023-11-21 17:51:29