• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-03 16:03:46
  • Sursa:
Rectorul Universitatii Politehnica Bucuresti, Mihnea Costoiu, scapa de condamnare in dosarul „Baza Cutezatorii” Imagine

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, luni, încetarea procesului penal împotriva rectorului Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, ca urmare a prescrierii faptelor, fiind anulată condamnarea de trei ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu pe care acesta o primise în primă instanţă în dosarul "Cutezătorii", notează Agerpres. 

Pe 31 martie 2022, un complet de trei judecători de la Instanţa supremă îl condamnase pe Mihnea Costoiu, fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei, în prezent rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti, la 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-un dosar cu prejudiciu de 10 milioane euro legat de închirierea bazei sportive "Cutezătorii" către fostul tenismen Dinu Pescariu. 

La judecarea apelului, un complet de cinci judecători de la aceeaşi instanţă a constatat că faptele s-au prescris, fiind aplicată în acest sens o decizie a Curţii Constituţionale, decizia fiind definitivă. 

"În majoritate, admite apelurile formulate de DNA şi inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin împotriva sentinţei penale nr.137 din data de 31 martie 2022, pronunţate de ICCJ, Secţia penală, privind şi pe intimata persoană vătămată Ministerul Educaţiei. Desfiinţează în parte sentinţa penală nr.137 din data de 31 martie 2022, pronunţate de ICCJ - Secţia penală şi, în rejudecare, în temeiul art.396 alin.(6) Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din Cpp, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Costoiu Mihnea Cosmin pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale", se arată în decizia celor cinci judecători. 

Magistraţii desfiinţează înscrisul intitulat "Act adiţional la contractul de locaţiune nr.269 din 30 aprilie 2004" privind "Baza Cutezătorii", semnat şi de Mihnea Costoiu, înregistrat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării pe 23 iunie 2009. 

De asemenea, judecătorii i-au confiscat lui Costoiu suma de 267.577 euro (echivalent 1.248.487 lei), fiind menţinut sechestrul pe mai multe bunuri ale acestuia, până la recuperarea acestei sume. 

În martie 2018, Mihnea Costoiu, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale, pe vremea mandatului Ecaterinei Andronescu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu, în acelaşi dosar fiind dispusă soluţia clasării în cazul lui Dinu Pescariu ca urmare a lipsei de probe. 

Dosarul are ca obiect închirierea nelegală a bazei sportive "Cutezătorii" către o fundaţie a lui Dinu Pescariu. 

"În perioada martie - septembrie 2009, Mihnea Cosmin Costoiu, în calitatea menţionată, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind bunurile proprietate publică, a încheiat cu Fundaţia 'Dinu Pescariu' un act adiţional la un contract de locaţiune încheiat anterior cu Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). Actul adiţional a fost încheiat fără a exista o aprobare dată printr-o hotărâre de guvern, fără organizarea unei licitaţii publice în condiţiile legii, precum şi în lipsa avizului direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului", spune DNA. 

Conform aceleiaşi surse, documentul a fost încheiat în condiţiile în care Ministerul Educaţiei dăduse în judecată Fundaţia "Dinu Pescariu" pentru rezilierea contractului, procesul fiind la acel moment în curs de judecată. Procurorii susţin că situaţia creată prin semnarea actului adiţional era menită să oprească procesul în care ministerul solicitase încetarea contractului de locaţiune. 

"Prin această modalitate s-a cauzat Ministerului Educaţiei Naţionale un prejudiciu în valoare totală de 10.796.662 euro, reprezentând diferenţa dintre valoarea reală de piaţă a chiriei în sumă de 11.741.662,8 euro (111.825,36 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009 - martie 2018) şi suma efectiv plătită de Fundaţia "Dinu Pescariu" de 945.000 euro (9.000 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009 - martie 2018)", spun procurorii.

Republica Moldova va începe efectiv negocierile de aderare la UE. Anunțul a fost făcut de europarlamentarul Siegfried Mureșan în urma participării la evenimentul EU DEBATES CAFE organizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene din Republica Moldova. Totul după ce joi seara Uniunea Europeană a decis să înceapă discuțiile privind aderarea Ucrainei și Moldovei la blocul comunitar.

Economie 2023-12-21 15:37:12

Avocaţii bucureşteni acuză că, după două săptămâni de discuţii, Guvernul îşi menţine poziţia de a impune profesiile liberale cu o contribuţie de asigurări sociale de sănătate (CASS) în sistem real, neplafonat. Aceștia susțin că vor apela la toate demersurile şi remediile legale și nu exclud proteste ample si chiar o grevă generală. Avocatul și senatorul PNL Daniel Fenechiu şi-a exprimat deopotrivă susţinerea faţă de punctul de vedere exprimat de membrii Baroului Bucureşti.

Economie 2023-08-13 19:29:47

Piața Sfântul Petru din Vatican, acolo unde, în urmă cu mai puțin de o zi Papa Francisc era condus pe ultimul drum, este duminică plină de oameni. Credincioșii s-au adunat în fața Bazilicii, în prima duminică în care Sfântul Părinte nu mai apare la slujbă și nici nu mai binecuvântează mulțimea.

Economie 2025-04-27 11:55:32

La patru zile după o tentativă de incendiere a sinagogii din La Grande-Motte, în sudul Franţei, principalul suspect, precum şi un apropiat al acestuia au fost inculpaţi miercuri seara de un judecător al Parchetului antiterorist din Paris, apoi plasaţi în detenţie pentru această faptă ce ar fi putut avea „consecinţe dramatice”, potrivit autorităţilor, informează AFP preluată de Agerpres.

Economie 2024-08-29 09:56:28

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu de trei ore cu un podcaster american de origine ucraineană că vrea să se întâlnească cu viitorul preşedinte american Donald Trump pentru a se pune de acord asupra unui plan înaintea oricărei negocieri cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Economie 2025-01-06 10:52:12

ACTUALIZARE. ISU Iași precizează că unul dintre cei doi pescari a murit, iar al doilea a fost resuscitat și este în comă la spital.

Economie 2023-08-07 14:19:22

Procurorii DNA au făcut percheziţii luni, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi la Poliţia Rutieră Cluj, într-un dosar în care ar fi vizat şeful IPJ, chestorul Mihai Rus. El este suspectat că şi-ar fi determinat subalternii să nu-i suspende permisul de conducere, după ce ar fi fost prins conducând cu viteză mare în oraș.

Economie 2024-06-27 14:37:24

FCSB a terminat la egalitate cu FC Nordsjaelland în preliminariile Europa Conference League. Farul Constanţa a învins joi, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia estonă Flora Tallinn, iar Sepsi OSK a încheiat la egalitate, pe teren propriu, scor 1-1, meciul cu echipa kazahă Aktobe, în prima manşă a turului al treilea preliminar din Conference League.

Economie 2023-08-11 00:25:42