Peste 15.000 de oameni participă la acest eveniment, zona centrală a oraşului fiind blocată circulaţiei.
Slujba poate fi urmărită pe mai multe ecrane mari montate în zona Catedralei Mitropolitane.
În acelaşi timp, pelerinii continuă să se închine la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, la rând aşteptând aproximativ 65.000 de credincioşi. Rândul măsoară câţiva kilometri, iar timpul de aşteptare depăşeşte 25 de ore. Organizatorii susţin că este vorba de un record de participare pentru ultimii ani.
În total, de la începerea pelerinajului, au trecut pe la racla cu sfintele moaşte peste 230.000 de persoane.
La Iaşi au fost aduse şi moaştele Sfântului Andrei Criteanul de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori (Creta, Grecia).Pelerinajul religios de la Iaşi ar urma să se încheie duminică seară, când moaştele Sfintei Cuvioasa Parascheva vor fi reintroduse în Catedtrala Mitropolitană din Iaşi.
Totuşi, autorităţile ar putea decide să amâne acest moment, dacă la rând se vor mai afla încă mulţi oameni.
