• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-20 19:24:33
  • Sursa:
Recompensa uriasa primita de un soldat rus dupa ce a distrus un tanc german Leopard-2 pe frontul din Ucraina Imagine

Un soldat rus care a distrus pe frontul din Ucraina un tanc german Leopard-2 a primit din partea unei fundaţii private o recompensă de un milion de ruble, adică 11.842 de dolari, a anunţat marţi Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

Această instituţie a publicat imagini care-l arată pe respectivul soldat, Andrei Kravţov, pe un pat de spital şi aparent cu un braţ amputat, primind o diplomă de merit din partea unui triplu campion rus la lupte greco-romane, Alexander Karelin, care îi vorbeşte în acest timp despre recompensa primită, scrie Agerpres.

Această recompensă este finanţată dintr-un fond creat de oameni de afaceri ruşi, o modalitate prin care aceştia îşi arată public adeziunea faţă de campania militară declanşată împotriva Ucrainei de preşedintele Vladimir Putin în februarie 2022.

Ministerul rus al Apărării nu a precizat când şi unde soldatul a distrus tancul Leopard pentru care a fost premiat. Acelaşi minister a anunţat săptămâna trecută că de la începutul „operaţiunii militare speciale” în Ucraina a plătit bonusuri pentru mai mult de 10.000 de soldaţi ruşi care s-au remarcat prin distrugerea sau capturarea unor arme grele ale armatei ucrainene, bonusul fiind de 100.000 de ruble pentru un tanc şi de 300.000 de ruble pentru un avion.

Armata ucraineană a declanşat în urmă cu două săptămâni o contraofensivă în provinciile Doneţk şi Zaporojie, operaţiune în care a angajat în luptă de asemenea tancuri germane Leopard-2 şi alte blindate primite din partea aliaţilor occidentali. Un număr încă necunoscut de astfel de echipamente au fost distruse, iar Ministerul rus al Apărării a publicat imagini ce arată un tanc Leopard şi câteva blindate americane Bradley capturate.

Kim Yo Jong sora dictatorului nord-coreean, Kim Jong Un, cunoscută pentru influența sa în cadrul regimului de la Phenian, a declarat, luni, că prim-ministrul guvernului Japoniei, Fumio Kishida, „a cerut” o întâlnire cu dictatorul de la Phenian. Kim spune, însă, că o astfel de întâlnire este puțin probabilă, fără „o schimbare a atitudinii” la Tokyo.

Economie 2024-03-25 09:19:01

Investitorii Tesla au răsuflat uşuraţi după ce CEO-ul Elon Musk a anunţat că îşi va concentra din nou atenţia asupra producătorului de vehicule electrice, însă promisiunea sa nu a fost suficientă pentru a risipi temerile privind prejudiciul de imagine suferit de brand, în urma apropierii de politica de dreapta, transmite Reuters.

Economie 2025-04-24 08:27:23

Un donator de spermă care a supus mai multe mame la un adevărat „coșmar” și-a găsit numele dat publicității de către un judecător britanic, drept avertisment cu privire la pericolele donării nereglementate de spermă. Robert Charles Albon susține că este tatăl a peste 180 de copii în mai multe țări, scrie The Guardian

Economie 2025-02-12 19:22:16

Puşi în fața unei lipse uriaşe de încredere din partea societății față de clasa politică, cei care se visează la Palatul Cotroceni caută acum să prezinte electoratului o imagine  independentă de metehnele vechilor partide. Dincolo de publicitatea electorală, cei mai mulți au însă ani grei de politică în spate sau au ocupat numeroase funcții în stat de-a lungul timpului. 

Economie 2025-01-25 07:27:17

Un semafor provizoriu cu buton va fi montat vineri la trecerea de pietoni de pe Şoseaua Antiaeriană, unde oamenii au protestat zile la rând după ce un tânăr a fost accidentat mortal în 11 octombrie.

Economie 2022-11-04 14:45:20

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a precizat marți într-un mesaj transmis pe rețelele sociale că anul acesta nu vor crește taxele și impozitele și nici TVA-ul nu va fi majorat. El a ținut să infirme astfel informații apărute în urma unor discuții despre perspectivele macroeconomice ale României, în care au fost prezentate mai multe scenarii. „Nu creștem impozite și taxe în 2024”, a spus ministrul Finanțelor.

Economie 2024-03-19 15:13:03

Doi tineri, în vârstă de 21 și 23 de ani, au fost prinși de oamenii legii în timp ce ar fi introdus în România droguri de risc și mare risc. Cei doi au comandat substanțele interzise prin curierat din Spania și au fost prinși de polițiști în timp ce încercau să intre în posesia acestora. Tinerii au fost reținuți, fiind cercetați pentru săvărșirea infracțiunilor de trafic de droguri și participare improprie la infracțiunea de introducere în țară de produse de substanțe interzise.

Economie 2024-10-13 14:57:48

Camerele de supraveghere au surprins momentul în care o stradă din Sectorul 6 s-a surpat, iar un copil în vârstă de 5 ani a căzut în groapă, alături de mașina pe care mama sa tocmai o parcase.

Economie 2024-10-10 10:03:30