"Când se promovează o asemenea chestiune, când e vorba de un om de cultură, un om de societate e un lucru plăcut, sigur," consideră un localnic.
Ion Mitican nu a fost doar scriitor. A fost inginer, dar a predat şi noţiuni de calculatoare la Clubul CFR. "Era un om care putea trece foarte uşor de la o stare de nervozitate la o stare de totalitate acalmie. Era un om care oricând era dispus să vorbească despre un loc, despre o întâmplare, despre o istorie legată de oraşul Iaşi. Ion Mitican s-a identificat cu Iaşul, cu oamenii săi, cu locurile sale," a spus Paul Zamfir, directorul Clubului Salariaţilor CFR Iaşi.
Pentru ca strada să-i poarte numele mai este nevoie doar de votul consilierilor locali. Proiectul va fi pe ordinea de zi a şedinţei care va începe sâmbătă dimineaţă, la ora 9:30. "E un proiect important pentru ieşeni, care aduce în valoare recunoaşterea pentru opera unor contemporani ai noştri," a declarat Mihai Chirica, viceprimarul municipiului Iaşi.
Ion Mitican a murit pe 24 martie 2012, la vârsta de 81 de ani şi a lăsat în urmă o colecţie de peste 20 de volume în care evocă Iaşiul de odinioară.
