• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-09-26 15:53:13
  • Sursa:
Reactia Ucrainei, dupa ce Rusia si-a schimbat doctrina nucleara: „Nu mai are alte instrumente” Imagine

Ucraina a acuzat joi conducerea de la Moscova de „şantaj nuclear”, după anunţul făcut de către preşedintele rus Vladimir Putin cu privire la actualizarea doctrinei nucleare ruse, relatează DPA, transmite Agerpres.

„Rusiei nu i-a mai rămas decât şantajul nuclear, nu mai are alte instrumente pentru a intimida lumea”, a reacţionat şeful cancelariei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Iermak, într-o postare pe Telegram. Dar această tentativă de a ne speria nu va funcţiona, a adăugat el.

Vladimir Putin a avertizat miercuri Occidentul că Rusia ar putea de acum să recurgă la arma nucleară în cazul unui atac aerian „masiv” şi că orice agresiune din împotriva teritoriului său, susţinută de un stat dotat cu arme nucleare, va fi considerat drept un atac comun.

Într-o reuniune a Consiliului Securităţii Rusiei, Putin a declarat că doreşte să insiste asupra unei modificări în special şi anume că „orice agresiune împotriva Rusiei din partea unui stat non-nuclear, dar cu participarea sau sprijinul unui stat nuclear, să fie considerată drept un atac comun împotriva Federaţiei Ruse", potrivit Reuters.

În această reuniune, Putin a prezentat noi scenarii posibile pentru utilizarea armelor nucleare ruseşti, care pot fi de acum folosite ca ripostă chiar şi în cazul unor atacuri masive cu arme convenţionale, în cazul în care existenţa Rusiei ar fi ameninţată drept urmare.

„Condiţiile (...) pentru utilizarea armelor nucleare de către Rusia au fost, de asemenea, clar stabilite", a adăugat preşedintele rus, declarând că Moscova ar lua în considerare o astfel de recurgere în cazul unui atac „masiv” cu ajutorul avioanelor, rachetelor sau dronelor.

Rusia îşi rezervă, de asemenea, dreptul de a utiliza arme nucleare în caz de agresiune, inclusiv convenţională, împotriva Belarusului, a adăugat Vladimir Putin.

De luni de zile, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le cere aliaţilor săi să permită Ucrainei să utilizeze rachete occidentale, inclusiv ATACMS americane şi Storm Shadows britanice, împotriva unor ţinte de pe teritoriul rus, pentru a limita capacităţile militare ale Rusiei.

 

Bașcana Gagauziei, teritoriul autonom din cadrul Republicii Moldova, s-a pozat cu dictatorul rus, Vladimir Putin, și spune că a discutat cu el „probleme complexe geopolitice și regionale”. Evghenia Guțul a spus că l-a informat pe Putin despre „acțiunile nelegiuite” ale autorităților de la Chișinău și a acuzat că guvernul moldovean „se răzbună” pe Comrat.

Economie 2024-03-06 22:24:45

„Ar trebui interzise partidele extremiste?”, o întrebare la care răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu.

Economie 2024-02-05 11:10:45

Candidatul extremist la președinția României, Călin Georgescu, a declarat pentru BBC că, dacă va fi ales, va pune capăt oricărui sprijin pentru Ucraina, dând chiar impresia că neagă existența unui război. El a catalogat îngrijorările exprimate de românii care i se opun drept propagandă și a continuat să-l catalogheze pe Putin drept un „patriot și un lider”, într-un interviu pe care jurnalista BBC Sarah Rainsford, corespondenta pentru Europa de Est, l-a catalogat drept tensionat.

Economie 2024-12-05 23:26:26

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat săptămâna trecută, la Munchen, că Rusia şi-a luat câteva mii de militari, o parte considerabilă, din contingentul militar aflat în regiunea transnistreană pentru a-i folosi în războiul din ţara sa, iar aceşti militari au fost scoşi „probabil prin Chişinău”. În replică, autorităţile de la Chişinău spun că cifrele pe care le-a vehiculat preşedintele ucrainean par să se bazeze pe date vechi, relatează NewsMaker, citat de News.ro. 

Economie 2025-02-17 17:56:48

Un institut științific polonez a clasificat pisicile domestice drept „specie străină invazivă”, invocând daunele pe care le provoacă păsărilor și altor animale sălbatice, scrie AP News.com.

Economie 2022-07-28 08:00:19

Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a cerut o reformă "adevărată" a justiției din această țară pentru a fi respectată memoria tinerilor care au fost "torturați și uciși" în timpul protestelor anticomuniste din 2009.

Economie 2023-04-07 17:22:30

Este alertă în Bascov, lângă Pitești, după ce o conductă de gaze a fost avariată. Persoanele cazate la o pensiune din apropiere au fost evacuate.

Economie 2023-08-30 13:36:26

Peste o sută de persoane aflate în trenul Iaşi-Tecuci s-au autoevacuat luni în gara Bârnova, după ce la ultimul vagon a izbucnit un incendiu. Nici o persoană nu a fost rănită. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, de la o defecţiune apărută la instalaţia electrică.

Economie 2023-11-06 14:45:00