• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-10-03 13:07:03
  • Sursa:
Reactia sefului DSP Neamt dupa ce ministrul Sanatatii a anuntat ca il demite: „Imi pare sincer rau ca sunt nelamuriri” Imagine

Directorul DSP Neamţ, Radu Firăstrău, a avut vineri o reacție după ce ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că îl va demite din funcţie, pentru că ar fi respins avizarea unui proiect tehnic pentru un corp nou de clădire la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ. El susține că instituţia nu a emis un astfel de aviz.

„Îmi pare sincer rău dacă modul în care au circulat aceste informaţii a creat nelămuriri; rolul DSP Neamţ, în această etapă, este consultativ, orientat spre siguranţa pacienţilor şi coerenţa circuitelor medico-sanitare. Pentru corecta informare precizez că, până la acest moment, la DSP Neamţ nu a fost depusă nicio solicitare de 'Notificare de asistenţă de specialitate' pentru acest obiectiv. În lipsa unei asemenea solicitări, DSPJ Neamţ nu emite avize şi nu aprobă documentaţii”, a transmis, într-un comunicat de presă, Radu Firăstrău, potrivit Agerpres. 

În privinţa acuzaţiilor ministrului Sănătăţii că a impus eliminarea din proiect a laboratorului de radioterapie pentru că ar urma să fie dată în folosinţă o a doua clinică privată de radioterapie în Piatra-Neamţ, Radu Firăstrău a replicat: „Pentru radioterapie, în prezent există furnizori în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate care pot acoperi necesarul de servicii al pacienţilor din judeţ, fără costuri; pentru pneumoftiziologie/dispensar TBC şi paliative, funcţionarea continuă în structurile actuale. Menţiunile despre furnizori privaţi au caracter strict contextual, nu reprezintă criteriu de avizare, iar DSP Neamţ este neutru din punct de vedere concurenţial”.

„Propunerea are caracter consultativ, nu obligatoriu. Este o soluţie tehnică, agreată în cele două întâlniri cu proiectantul, Consiliul Judeţean, consultanţii şi reprezentanţii SJU Piatra Neamţ, ca variantă pragmatică în acest moment”, a precizat Radu Firăstrău.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat că vineri va semna ordinul pentru demiterea conducerii Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, întrucât a respins avizarea unui proiect tehnic pentru un corp nou de clădire al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ şi a impus eliminarea din proiect a laboratorului de radioterapie.