• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-06 15:51:17
  • Sursa:
Reactia PSD dupa decizia Curtii Constitutionale de anulare a alegerilor prezidentiale: „E foarte complicat” Imagine

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat vineri că așteaptă motivarea deciziei Curții Consituționale (CCR) de anulare a alegerilor prezidențiale și a recunoscut că situația este „foarte complicată”.

„Suntem în situația în care trebuie să afirm ceea ce am afirmat de fiecare dată: nu comentăm deciziile CCR”, a spus Romașcanu, într-o intervenție la Digi 24. „Dacă discutăm despre parte politică și socială, suntem în fața unei premiere, este o surpriză pentru toată lumea, și pentru noi, și pentru ceilalți candidați. Așteptăm motivarea”.

Liderul social-democrat a spus că, din punctul său de vedere, ar trebui să se reia procesul electoral începând cu strângerea semnăturilor.

„E foarte complicat. Dacă a existat o ingerință în procesul de vot, e o decizie corectă, așteptăm să vedem motivarea”.

Romașcanu a precizat că mandatul actualului guvern încetează după ce va fi validat noul parlament și crearea unei noi majorități. El a recunoscut că, din acest punct de vedere, „suntem într-o situație de incertitudine” și nu poate spune dacă actualul președinte, Klaus Iohannis, își va prelungi mandatul sau numirea viitorului premier va putea fi făcută de președintele interimar, în persoana președintelui Senatului care va fi stabilit la validarea noului Parlament.

Procurorul districtului Manhattan a declarat marți că va fi de acord să amâne pronunțarea sentinței lui Donald Trump pentru a avea timp să soluționeze moțiunea așteptată a președintelui ales de a respinge cazul privind plățile ilegale pentru a cumpăra tăcerea actriței porno Stormy Daniels, transmite CNN.

Economie 2024-11-19 20:30:35

Podul de la Brăila va fi inaugurat în jurul datei de 27 iunie pe varianta Măcin, urmând ca varianta Jijila să fie gata până la sfârşitul anului, a declarat, vineri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă.

Economie 2023-04-21 16:53:38

Statele Unite dețin tehnologie nucleară sensibilă la cea mai mare centrală nucleară din Europa, Zaporojie, și avertizează Rusia să nu se atingă de ea, relatează CNN.

Economie 2023-04-19 18:17:20

O linie specială de comunicații între conducerile militare ale Statelor Unite și Rusiei a fost folosită o singură dată de la începutul războiului din Ucraina, a dezvăluit un oficial american pentru Reuters.

Economie 2022-11-29 08:00:24

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au transmis, marţi, că nu au fost consultaţi cu privire la noul proiect de lege privind vârsta de pensionare şi pensii speciale şi avertizează că incertitudinea poate duce „la un real blocaj la nivelul instituţiilor autorităţii judecătoreşti”. De asemenea, magistraţii acuză o lipsă de transparenţă şi atenţionează că modificările legislative trebuie făcute cu respectarea prevederilor constituţionale.

Economie 2025-04-08 17:53:28

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii prezintă pe pagina sa de Facebook, în contrast cu fotografii de la festivaluri mari din țară, precum Untold și Electric Castle, imagini cu tineri din Bucureşti, reţinuţi la finele anilor ’80 pentru atitudinea lor rebelă şi pentru că purtau haine pe care inscripţionaseră numele formaţiilor pe care le ascultau, alături de mesajul: "Să nu uităm nicicând să preţuim libertatea!".

Economie 2023-09-25 13:43:10

Brazilia va continua să importe motorină din Rusia atât timp cât aceste importuri ajută la menţinerea preţurilor la carburanţi pentru automobiliştii brazilieni, a declarat miercuri ministrul pentru Mine şi Energie, Alexandre Silveira, într-un interviu pentru Bloomberg.

Economie 2023-10-11 20:06:59

După doi ani în care și-a pregătit minuțios candidatura la președinție, Mircea Geoană începe campania electorală cu greșeli neprovocate, care conturează imaginea de gafeur. Dacă urările de sănătate pentru decedatul Rege Mihai pot fi acceptate ca un moment omenesc de ceață mentală, atacul inelegant la adresa lui Traian Băsescu e un indiciu al campaniei plecate într-o direcție greșită.

Economie 2024-09-15 15:50:47