• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-22 13:04:08
  • Sursa:
Reactia presedintelui CJ Calarasi dupa perchezitiile DNA. Vasile Iliuta acuza ca dosarul a aparut dupa ce si-a anuntat candidatura Imagine

Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, susține vineri, într-o primă reacție după perchezițiile procurorilor DNA, că noua anchetă a apărut la o zi după ce și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. El adaugă că dosarul apare în prag de alegeri.

Vasile Iliuță afirmă că, după percheziţiile de ieri, a predat documente "care ar fi putut fi trimise prin corespondenţă, aşa cum a făcut mereu în relaţia cu toate instituţiile statului".

El susține că "are încredere în justiţie", așa cum a fost și în 2019, când susține că fusese "pus sub acuzare cu şase luni înainte de alegerile programate din 2020."

"Patru ani de zile acesta a fost subiectul tuturor. Iliuţă va fi arestat. În 20 noiembrie 2023, am fost achitat în primă instanţă de către Tribunalul Bucureşti, care a precizat că fapta nu este prevazută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

În aceeaşi zi, pe 20 noiembrie, la câteva ore după ce am primit vestea achitării, am fost sunat de un reprezentant al unităţii de parchet care mă trimisese în judecată, reprezentant care mi-a adresat o invitaţie pentru o audiere la sediul instituţiei respective, într-un alt dosar penal, întocmit cu opt luni în urmă, la trei zile după ce avocatul meu a solicitat constatarea nulităţii rechizitoriului prin care fusesem trimis în judecată în dosarul în care am fost achitat în primă instanţă", scrie preşedinte CJ Călăraşi pe Facebook.

Iliuţă adaugă: "acum două zile mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi".

"Ieri au fost percheziţii la Călăraşi. Într-un alt dosar. Am predat documente care ar fi putut fi trimise prin corespondenţă, aşa cum am făcut mereu în relaţia cu toate instituţiile statului", menţionează preşedintele CJ Călăraşi.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au făcut, joi, percheziţii la sediul Consiliului Judeţean Călăraşi, într-un dosar de abuz în serviciu, au declarat surse judiciare. Procurorii suspectează comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi au ridicat mai multe documente. Conform presei locale, verificări au avut loc şi la sediul DGASPC Călăraşi şi la o unitate medicală, iar vizaţi de această investigaţie ar fi preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, şi conducerea spitalului respectiv.

Marcel Ciolacu a declarat că îl va susţine pe actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Călăraşi Vasile Iliuţă pentru un mandat la şefia CJ Călăraşi. "Până acum, nu este niciun anunţ că are un dosar penal, că este urmărit penal, că are vreo decizie. Dacă va avea o decizie de control judiciar, este exclusă susţinerea", a adăugat liderul PSD.

 

România a învins-o cu 3-1 pe Lituania și un rol important l-au avut Ianis Hagi și Alex Mitriță, intrați pe teren în partea secundă a jocului, relatează Digi Sport.

Economie 2024-09-10 18:06:36

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a estimat, într-un interviu acordat presei scandinave, că armata ucraineană este pregătită să lanseze mult aşteptata contraofensivă pentru a încerca recuperarea teritoriilor ocupate de Rusia, deşi încă nu dispune de suficient armament occidental pentru a garanta succesul acestei operaţiuni, dar crede că ea totuşi va reuşi, mizând şi pe slăbirea armatei ruse după mai mult de un an de război, informează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Economie 2023-04-29 23:13:28

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, avertizează că Rusia se pregătește pentru un asalt mai amplu în nord-estul Ucrainei, în încercarea de a crea „o zonă tampon” de-a lungul graniței, și transmite că SUA lucrează non-stop pentru a trimite Ucrainei tot ce are nevoie pentru a se apăra.

Economie 2024-05-10 22:29:47

Scene incredibile în Timișoara! Un șofer drogat a lovit cu mașina un polițist local.Bărbatul, în vârstă de 26 de ani, staționa pe locurile special destinate persoanelor cu dizabilități.

Economie 2024-07-06 22:27:01

Gigantul social media Meta a dat vina pe un grup de hackeri iranieni pentru încercările de a accesa conturile WhatsApp ale unei serii de personalități diplomatice și politice din Statele Unite.

Economie 2024-08-24 16:37:53

Groenlanda va organiza alegeri generale pe 11 martie, a anunțat prim-ministrul țării, pe fondul interesului reînnoit al președintelui SUA, Donald Trump, pentru teritoriul arctic. Viitoarea campanie electorală este de așteptat să se învârtă în jurul aspirațiilor de independență ale Groenlandei, dezvoltarea economiei fragile a insulei și relațiile cu Danemarca și SUA, scrie The Guardian.

Economie 2025-02-05 09:33:50

Investigații imagistice precum ecografia, radiografiile, examenul CT sau investigația prin rezonanță magnetică au devenit indispensabile pentru stabilirea diagnosticului celor mai multe boli. Dar, în majoritatea cazurilor, pacienții trebuie să urmeze câteva reguli pentru ca investigațiile să decurgă fără probleme. Care sunt aceste reguli aflăm de la Dr. Cătălina Trifan, medic primar medicină internă.

Economie 2024-07-10 08:58:12

Cele mai puternice trei partide din Germania au pierdut uşor teren, potrivit unui nou sondaj publicat sâmbătă, cu două săptămâni înainte de alegerile anticipate din 23 februarie. Surpriza este formațiunea de extremă stânga Die Linke, care a depăşit pragul de 5 la sută, necesar intrării în Bundestag, relatează Bloomberg, citat de News.ro.

Economie 2025-02-08 20:39:05