• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-17 18:22:32
  • Sursa:
Reactia premierului polonez Donald Tusk, dupa atacul masiv al Rusiei asupra Ucrainei: Nimeni nu-l opreste pe Putin cu telefoane Imagine

Niciun apel telefonic nu este în măsură să oprească agresiunea rusă în Ucraina, a declarat premierul polonez Donald Tusk duminică, la două zile după un apel controversat al cancelarului german către preşedintele rus Vladimir Putin, punând la îndoială utilitatea unor astfel de discuţii, relatează France Presse şi DPA.

„Nimeni nu îl va opri pe Putin cu apeluri telefonice”, a scris Donald Tusk pe reţeaua de socializare X, notează Agerpres.

„Atacul rusesc de noaptea trecută, unul dintre cele mai grave în acest război, a arătat că diplomaţia prin telefon nu poate înlocui un sprijin veritabil a întregului Occident pentru Ucraina”, a subliniat el.

Reţeaua energetică ucraineană, deja foarte şubrezită, a făcut faţă duminică uneia din cele mai importante atacuri ruseşti din ultimele luni, loviturile soldându-se cu nouă morţi şi 20 de răniţi în toată ţară, potrivit autorităţilor.

Cancelarul Olaf Scholz, criticat pentru convorbirea sa telefonică cu Vladimir Putin, s-a apărat duminică, reafirmând sprijinul neclintit al Germaniei pentru Ucraina şi asigurând că nicio decizie cu privire la rezultatul războiului nu va fi luată fără Kiev.

Aceste afirmaţii ale cancelarului german au fost salutate vineri de Donald Tusk, „bucuros să audă că Olaf Scholz a reiterat poziţia poloneză: nimic despre Ucraina fără Ucraina”.

„Următoarele săptămâni vor fi decisive, nu numai pentru războiul în sine, ci şi pentru viitorul nostru”, a subliniat premierul polonez.

Convorbirea între cancelarul Scholz şi preşedintele Putin a provocat indignarea Kievului, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski reproşându-i cancelarului german că a deschis „cutia Pandorei”.

Producţia industrială a României a scăzut cu 4,6%, atât ca serie brută, cât şi care serie ajustată, în primele patru luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). 

Economie 2023-06-14 09:59:36

Trei membri ai unei familii din Colorado au murit în timp ce încercau să trăiască "off the grid", izolați în Munţii Stâncoşi, deoarece nu erau mulțumiți de "cum mergea lumea", scrie BBC.

Economie 2023-07-28 10:21:52

Un bărbat de 21 de ani care a decis să evadeze de la închisoare cu doar patru luni înainte de eliberare a fost prins de poliție la câteva ore după ce a fugit și își va petrece acum următorii 40 de ani după gratii, scrie Sky News.

Economie 2023-08-02 08:00:56

Luni, 5 august, piețele financiare globale au fost profund zdruncinate, într-o zi aproape la fel de „neagră” precum cea din 1987, prin prisma scăderilor bursiere: indicele NASDAQ 100 a pierdut 6,45% iar S&P 500 a scăzut cu 12,4%. În aceeași zi, indicele VIX, cunoscut și ca „indicele fricii” de pe Wall Street, a crescut la 41,8%, reflectând volatilitate și anxietate pe piețele financiare. Estimările recesioniste pentru economia SUA, propagate anticipativ, au amplificat turbulențele, însă rădăcina acestora pare legată de unda de șoc din Japonia, arătând cât de interconectate și vulnerabile sunt, totuși, piețele financiare actuale.

Economie 2024-08-08 09:59:26

Ministerul Apărării rus a declarat sâmbătă că forţele sale au distrus un „important transport de arme” furnizate de Occident în nord-vestul Ucrainei.

Economie 2022-05-21 12:49:47

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, la Iaşi, referindu-se la situaţia lui Nelu Tătaru, cercetat pentru luare de mită, că acest caz arată că instituţiile statului îşi fac treaba. Toţi cei care greşesc să răspundă în faţa legii, a mai spus Nicolae Ciucă.

Economie 2024-10-14 15:34:48

Meteorologii au emis noi alerte de vreme severă. Furtunile vor acoperi zonele montane și vor aduce cantități mari de apă, în timp ce în sud urmează o nouă zi caniculară, cu temperaturi de foc.

Economie 2024-08-09 11:33:28

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat vineri, după întâlnirea cu miniştrii de Externe din NATO, la Bruxelles, că noile tarife vamale impuse de președintele american Donald Trump nu încalcă tratatele NATO, relatează Reuters.

Economie 2025-04-04 16:40:42