• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-27 23:09:06
  • Sursa:
Reactia lui Trump cand a fost intrebat despre sosirea fratilor Tate in SUA. Premierul britanic: „Important este sa se faca dreptate” Imagine

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că nu ştie nimic despre cazul fraţilor Andrew şi Tristan Tate şi România. Cei doi au ajuns joi în Florida, cu un avion privat, după ce restricțiile de călătorie impuse de DIICOT au fost ridicate.

„Andrew și Tristan Tate au aterizat astăzi, în Florida, cu un avion privat după ce au fost eliberați din custodie din România. Sunt acuzați de viol și trafic de persoane. Nu sunt considerați oameni buni. Administrația dumneavoastră a pus presiuni pe guvernul din România pentru a fi eliberați și, dacă da, de ce?”, l-a intrebat un jurnalist pe liderul american, în timpul vizitei premierului britanic Keir Starmer la Casa Albă.

„Nu știu nimic despre asta. Zici că e în avion acum”, a răspuns Donald Trump. „Nu știu nimic despre asta, o să verificăm și te vom anunța”, a continuat președintele american.

În același timp, Starmer a spus că există și o valență britanică în acest caz și va trebui să se lămurească înainte de a vorbi despre această poveste. „Important este să se facă dreptate și orice acuzație de trafic de persoane este un risc de securitate. O să verificăm”, a spus Starmer.

„Eu nu știam nimic”, a intervenit Trump.

Declaraţia preşedintelui american vine în contextul în care cotidianul Financial Times a relatat cu ceva timp în urmă că administraţia Trump ar fi făcut presiuni la începutul lunii asupra guvernului român să ridice restricţiile de circulaţie împotriva celor doi fraţi.

Ministrul de externe român Emil Hurezeanu a confirmat că a avut o discuţie recentă cu reprezentantul lui Donald Trump, Richard Grenell, în cadrul căreia acesta din urmă şi-a arătat interesul faţă de soarta fraţilor Tate, aminteşte AFP.

Ministrul român al justiţiei, Radu Marinescu, a dat însă asigurări pentru AFP că nu are cunoştinţă de „o intervenţie de la Washington”. În plus, potrivit ministrului român, fraţii Tate vor trebui să se prezinte pe 24 martie în România. „Dacă nu se prezintă, va fi o încălcare a controlului judiciar, care ar putea duce la revocarea acestuia şi la reîncarcerarea lor”, a declarat Marinescu.

Personalitate a internetului şi misogin declarat, Andrew Tate a sosit împreună cu fratele său Tristan, joi dimineaţă, la Fort Lauderdale, Florida, din România, la scurt timp după ce procurorii români au ridicat interdicţia de călătorie legată de acuzaţiile penale împotriva lor, scrie Reuters, preluată de Agerpres

Fraţii Tate sunt cercetaţi penal în România pentru acuzaţii de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, raport sexual cu un minor şi spălare de bani, aminteşte Reuters, care adaugă că cei doi au negat toate faptele.

„Nu avem niciun cazier judiciar nicăieri pe planetă”, le-a declarat Andrew Tate reporterilor, în timp ce părăsea aeroportul din Florida, joi, spunând că el şi fratele său sunt pe deplin nevinovaţi şi victime ale minciunilor.

Andrew Tate nu le-a răspuns reporterilor care au întrebat de ce a venit cu fratele său în Florida sau dacă preşedintele american Donald Trump a avut vreo contribuţie la ridicarea interdicţiei de călătorie.

Tate, care a câştigat milioane de fani online prin promovarea unui stil de viaţă ultramasculin despre care criticii spun că denigrează femeile, plănuieşte să se întoarcă în România la sfârşitul lunii martie pentru a-şi îndeplini obligaţia de control judiciar, a declarat o sursă pentru Reuters.

Un purtător de cuvânt al lui Andrew Tate a declarat că autorităţile române i-au returnat cinci proprietăţi, şase maşini, i-au redat accesul la conturile bancare şi la acţiunile companiei sale, în timp ce unele bunuri au rămas sub „sechestru preventiv”, transmite dpa.

Înainte de aterizarea fraţilor Tate la Fort Lauderdale, lângă reşedinţa lui Donald Trump, Mar-a-Lago, guvernatorul Floridei, republicanul Ron DeSantis, a negat orice implicare a administraţiei sale în sosirea celor doi fraţi.

„Nu am fost anunţaţi”, a subliniat Ron DeSantis, care a spus că a aflat despre sosirea celor doi din presă.

Referindu-se la acuzaţiile formulate împotriva fraţilor Tate, DeSantis le-a declarat reporterilor că statul său „nu este un loc în care cineva cu o asemenea conduită să fie binevenit” şi că procurorul general din Florida analizează ce jurisdicţie are statul pentru „a se ocupa de asta”.

Videoclipurile cu instrucţiuni online ale lui Andrew Tate îi învaţă pe bărbaţi, printre altele, să agreseze fizic femeile care îi acuză că le înşală, potrivit grupului de supraveghere a extremismului, Liga Antidefăimare.

Patru femei care l-au acuzat pe Tate de viol şi control coercitiv şi au introdus o cerere civilă împotriva lui în Regatul Unit au declarat că ştirea cu plecarea în SUA a fraţilor Tate le-a „retraumatizat”.

Într-o declaraţie comună, ele au afirmat: „Nu ne vine a crede şi ne simţim retraumatizate de vestea că autorităţile române au cedat la presiuni din partea administraţiei Trump pentru a-i permite lui Andrew Tate să călătorească în Europa şi în SUA. Nu putem decât să sperăm că autorităţile britanice vor lua în sfârşit măsuri, vor face ceva în privinţa acestei situaţii terifiante în desfăşurare şi se vor asigura că (Andrew Tate) va fi adus în faţa justiţiei din Regatul Unit”.

Avocatul lor, Matthew Jury, a calificat ştirea „pe cât de dezgustătoare, pe atât de îngrozitoare” şi l-a îndemnat pe premierul britanic Keir Starmer, care se află joi la Washington pentru a se întâlni cu Donald Trump, „să profite de oportunitate pentru a ridica această problemă”.

O instanţă română a admis deja cererea de extrădare a fraţilor Tate formulată de Regatul Unit, dar numai după încheierea procedurilor judiciare din România.

Un purtător de cuvânt al Downing Street a refuzat să comenteze „o decizie luată de justiţia română în mod independent, în conformitate cu o procedură obişnuită”.

Citește și

Crin Antonescu, despre plecarea fraţilor Tate: „Probabil că au avut nişte urgenţe pe care DIICOT le-a înţeles şi le-a permis”

Reacția lui Marcel Ciolacu după ce frații Tate au plecat din România

Da, s-a făcut un studiu care s-ar putea intitula “canicula la români”. Ce se întâmplă cu ei, cum se simt, cum încearcă să rezolve problema.

Economie 2024-07-09 22:12:41

Coreea de Nord ar fi executat luna trecută 30 de funcționari pentru presupusa lor incapacitate de a atenua efectele unor inundații și alunecări de teren care au dus la moartea a peste 4 000 de persoane, anunță postul sud-coreean TV Chosun, preluat de The Independent.

Economie 2024-09-04 17:04:00

Un șofer de Uber din Ilfov, în vârstă de 31 de ani, a fost găsit mort într-o pădure din apropierea localității Snagov, în timp ce mașina pe care o conducea a fost incendiată lângă localitatea Brazi. Suspectul este un tânăr în vârstă de 21 de ani din comuna Bărcănești, județul Prahova, care se află în custodia poliției.

Economie 2024-10-09 22:32:42

De-a lungul istoriei s-a dovedit a fi foarte dificil să estimezi cât de catastrofice vor fi efectele schimbărilor climatice pentru economia globală, însă vara aceasta a evidențiat cât de costisitoare pot ele să fie, scrie CNN. Căldura extremă și condițiile de secetă fac ravagii în SUA, Europa și China și se adaugă la o lungă listă de probleme pentru muncitori și afaceri într-o perioadă în care creșterea economică a început deja să încetinească serios și să pună presiune pe prețurile tot mai mari.

Economie 2022-08-23 08:00:15

Ucraina a vizat o centrală nucleară din Rusia, într-un atac masiv cu drone asupra instalaţiilor petroliere şi energetice ruseşti, au declarat miercuri oficiali ruşi şi mass-media, relatează Reuters, preluat de News.ro. 

Economie 2025-01-29 10:22:34

Pentru cei neinițiați, sortarea gunoiului poate fi un proces complicat în Japonia, o țară care se mândrește cu cele mai stricte reguli de eliminare a deșeurilor din lume. Dar în orașul Fukushima, lucrurile sunt pe cale să devină și mai dure, conform BBC.

Economie 2025-01-05 21:55:05

O echipa condusă de cercetători elveţieni a anunţat, luni, că a conceput primul picior robotic cu „muşchi artificiali”, un fel de buzunar umplut cu ulei, care îi permite să efectueze sărituri pe diferite suprafeţe, relatează AFP preluată de Agerpres.

Economie 2024-09-09 23:40:49

Luni 27 mai 2024, începând cu ora 11:00, Digi24, alături de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF, lansează 24 TRENDS FOR 2024, cel mai îndrăzneț proiect de conștientizare a obiectivelor de dezvoltare durabilă, definite de Națiunile Unite și consolidate în legislația pendinte domeniului ESG emisă la nivelul Uniunii Europene. Forumul va transmis live pe site-ul digi24.ro.

Economie 2024-05-23 11:24:07