• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-02-23 17:49:20
  • Sursa:
Reactia lui Putin dupa ce Biden l-a numit „ticalos nebun” Imagine

Preşedintele rus Vladimir Putin a reacționat, joi, după ce omologul său american, Joe Biden, l-a numit „ticălos nebun” și spune că tocmai acest lucru arată de ce Kremlinul îl preferă pe acesta din urmă ca preşedinte al SUA faţă de Donald Trump, relatează Reuters.

„Noi suntem gata să lucrăm cu orice preşedinte. Dar eu cred că pentru noi Biden este preferabil, pentru Rusia, şi judecând după ce a spus am perfectă dreptate”, a declarat surâzând Putin la televiziunea de stat, potrivit Agerpres. 

„Nu-i ca şi cum mi-ar putea spune „Mulţumesc, Volodea, bravo, mi-ai fost de mare ajutor”, a adăugat el.

„M-aţi întrebat care este mai bun pentru noi. Am spus atunci şi cred în continuare că pot să repet: Biden”, a subliniat Putin.

Kremlinul a declarat joi că remarca liderului de la Casa Albă la adresa lui Vladimir Putin nu face cinste SUA şi celor care utilizează un astfel de limbaj şi consideră că a fost o încercare nereuşită a preşedintelui american de a apărea ca un „cowboy de la Hollywood”.

Expresia folosită de Biden în limba engleză, miercuri, la un eveniment legat de strângerea de fonduri pentru alegeri la San Francisco, a fost „crazy SOB”, prescurtare de la „son of a bitch”, care poate fi tradusă prin „nenorocit”, „ticălos” sau „fiu de căţea”.

Întrebat săptămâna trecută de un jurnalist care preşedinte ar fi mai bun pentru Rusia, în perspectiva alegerilor prezidenţiale care au loc în noiembrie în SUA, Putin a răspuns: „Biden este o persoană mai experimentată. Este previzibil, este un politician cu experienţă”.

Un renumit seismolog grec face obiectul unei anchete penale în urma unei păcăleli de 1 aprilie, prin intermediul căreia a anunţat că o fosă uriaşă în forma unei pâlnii ar putea să se deschidă sub insula vulcanică Santorini, o celebră destinaţie turistică.

Economie 2023-04-06 11:21:47

Cotidianul „The Washington Post” a dezvăluit că Ed Martin, numit recent procuror pentru districtul Washington D.C., a apărut între 2016 şi 2024 de peste 150 de ori la RT şi Sputnik, două instituţii media finanţate şi conduse de guvernul rus, principale voci ale propagandei Kremlinului, relatează Le Figaro.

Economie 2025-04-17 19:36:04

Şeful grupării Wagner, Evgheni Prigojin este în continuare anchetat penal de Serviciul Federal de Securitate (FSB) pentru organizarea rebeliunii armate, în ciuda asigurărilor date de Kremlin că el nu va fi urmărit penal şi va pleca în exil în Belarus, relatează luni cotidianul Kommersant, citat de Reuters.

Economie 2023-06-26 13:30:11

Vremea se schimbă radical în următoarele zile. După temperaturile apropiate de 30 de grade din zonele de sud-est ale țării înregistrate în ultimele zile, vom avea parte de instabilitate atmosferică, cantități de apă însemnate, intensificări ale vântului, precipitații mixte și răcire a vremii, începând de sâmbătă și până marți, potrivit unei informări emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Economie 2025-03-15 10:52:34

Accident grav pe căile ferate din Spania, după ciocnirea a două trenuri. Cel puțin 155 de oameni au fost răniți în coliziunea a două trenuri de navetişti în gara din localitatea spaniolă Montcada i Reixac, din provincia Barcelona.

Economie 2022-12-07 11:33:34

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat, în noaptea de marţi spre miercuri, cinci texte cheie din planul UE privind clima, ajungând în special la un acord cu privire la fondurile destinate să ajute consumatorii să amortizeze impactul extinderii pieţei certificatelor de poluare la automobile şi locuinţe, informează AFP.

Economie 2022-06-29 11:12:35

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la „Ora Guvernului”, că este cert că, în privinţa Schengen, toate instituţiile europene şi statele membre UE, cu o singură excepţie - Austria, sunt ferm în favoarea aderării României, menţionând însă că, înainte de alegerile din landul Salzburg din 23 aprilie, e dificil de aşteptat o modificare de poziţie a acestei ţări şi „nu trebuie create aşteptări grăbite”.

Economie 2023-03-27 19:41:38

Luptători din grupul Wagner au ajuns în Belarus din Rusia, au declarat oficiali ucraineni şi polonezi sâmbătă, la o zi după ce Minskul a declarat că mercenarii antrenează soldaţii ţării la sud-est de capitală, relatează Reuters.

Economie 2023-07-16 12:44:29