• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-03 14:42:47
  • Sursa:
Reactia furioasa a Kremlinului: Aderarea Ucrainei la NATO ar reprezenta o amenintare „inacceptabila” la adresa Rusiei Imagine

Kremlinul a avertizat marţi că aderarea Ucrainei la NATO ar reprezenta o ameninţare „inacceptabilă” pentru Rusia, în timp ce Kievul face presiuni asupra aliaţilor săi occidentali pentru a primi invitaţia să adere la alianţă, ca o garanţie care să-i permită începerea unor eventuale negocieri de pace cu Moscova.

„O astfel de potenţială decizie este inacceptabilă pentru noi, pentru că ar fi un eveniment ameninţător pentru noi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un briefing de presă.

„Singura garanţie reală” de securitate pentru Ucraina este apartenenţa „deplină” la NATO, au insistat diplomaţii ucraineni, în timp ce miniştrii de externe ai NATO se reunesc marţi la Bruxelles, iar Kievul a făcut presiuni pentru a primi o invitaţie de aderare la alianţă ca o garanţie care să întărească poziţia Ucrainei înainte de încheierea unui eventual acord de pace cu Moscova.

„Suntem convinşi că singura garanţie reală de securitate pentru Ucraina, precum şi ca factor de descurajare împotriva oricărei alte agresiuni ruse împotriva Ucrainei şi a altor state, este apartenenţa deplină a Ucrainei la NATO”, a afirmat diplomaţia ucraineană într-un comunicat.

În replică, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că securitatea unei ţări nu poate fi asigurată în detrimentul securităţii altei ţări şi a reamintit că acesta este unul dintre argumentele aduse de Moscova pentru lansarea invaziei în Ucraina. „Deci, potenţial, o astfel de decizie este desigur inacceptabilă pentru noi, deoarece este un eveniment ameninţător pentru noi. Şi nu elimină cauza principală a ceea ce se întâmplă acum, cauza principală a circumstanţelor care ne-au forţat să optăm pentru o operaţiune militară specială”, a subliniat Peskov, citat de TASS.

El a repetat că „operaţiunea militară specială” va continua până când toate obiectivele pe care Rusia şi le-a propus vor fi îndeplinite.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de viituri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de Atenţie, pe râuri din 25 judeţe, valabilă până luni la prânz.

Economie 2024-07-21 12:43:19

Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a recunoscut la Digi24 că sunt extrem de multe stații GPL cu probleme în Capitală. Multe dintre ele sunt amplasate lângă blocuri sau chiar în apropierea școlilor.

Economie 2023-09-04 09:26:52

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români că, în perioada 17 - 20 februarie, poliţia de frontieră britanică a anunţat o grevă pentru intrări maritime.

Economie 2023-02-16 19:27:30

Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a prăbuşit duminică peste magazine în centrul oraşului turistic Gramado din sudul Braziliei, au anunţat oficiali ai apărării civile, iar primele informaţii indică faptul că nu există supravieţuitori, relatează Reuters.

Economie 2024-12-22 23:17:36

Boris Elțîn își câștigase, la vremea sa, o reputație pentru neprevăzut, de la a ordona un atac cu tancuri asupra parlamentului rebel, până la a dirija beat o orchestră militară în Germania. Cu toate acestea, a păstrat una dintre cele mai mari surprize ale sale pentru final.

Economie 2024-12-30 07:00:15

Omul de afaceri Viorel Cataramă revine în PNL, la aproape şase ani de la excluderea din partid, formațiunea pe care o conduce, Partidul Dreapta Liberală, urmând să fuzioneze prin absorbţie cu PNL. „Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de dreapta în spaţiul public, pentru a putea înţelege mai clar că în acest moment singurul partid care sprijină cu adevărat sectorul privat este PNL”, afirmă el. În martie anul acesta, forurile de conducere ale PNL au aprobat fuziunea cu ALDE, intenţia declarată a liberalilor fiind aceea de a reintegra toate grupurile liberale post-decembriste.

Economie 2024-04-26 14:25:06

Katiujanka este o localitate la nord de Kiev, ocupată de ruși la începutul invaziei în Ucraina, în care forțele ucrainene au recăpătat controlul la sfârșitul lunii martie. Au găsit școala distrusă. Multe obiecte au fost furate, iar ce nu le-a fost util rușilor a fost distrus. În curtea școlii a fost improvizat un cimitir, iar pe terenul de fotbal fuseseră săpate tranșee.

Economie 2022-06-09 17:53:35

O femeie angajată a unei fabrici de tancuri din Rusia a fost condamnată vineri la 12 ani şi jumătate de închisoare după ce a vândut Ucrainei informaţii secrete militare, transmite Reuters preluată de Agepres.

Economie 2024-10-11 21:01:19