• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-05-09 13:20:25
  • Sursa:
Reactia fratelui lui Leon al XIV-lea cand a aflat cine este noul papa. Predictia unei vecine privind destinul lui Robert Prevost Imagine

Când fumul alb a ieşit din Capela Sixtină dezvăluind că a fost ales un nou papă, John Prevost a pornit televizorul în Illinois, şi-a chemat nepoata şi au privit cu uimire cum a fost anunţat numele fratelui său, relatează The Associated Press (AP), potrivit News.ro.

„A început să ţipe pentru că era unchiul ei, iar mie nu-mi venea să cred că acest lucru poate fi posibil, pentru că este prea departe de ceea ce am crezut că se va întâmpla”, a declarat John Prevost într-un interviu cu The Associated Press acordat la domiciliul său din New Lenox, Illinois.

Apoi, el a mărtursit că a fost cuprins de o intensă mândrie că fratele său, cardinalul Robert Prevost, a devenit cel de-al 267-lea pontif care conduce Biserica Catolică, făcând din misionarul născut în Chicago primul papă din SUA. „Este o mare onoare; este o ocazie unică în viaţă”, a spus el. „Dar cred că este o mare responsabilitate şi cred că va duce la lucruri mai mari şi mai bune, iar oamenii îl vor urmări foarte atent pentru a vedea ce face”, a adăugat fratele noului papă.

Robert Prevost, membru al ordinului religios augustin, în vârstă de 69 de ani, care şi-a petrecut cariera slujind în Peru, şi-a luat numele de papa Leon al XIV-lea.

John Prevost l-a descris pe fratele său ca fiind foarte preocupat de cei săraci şi de cei care nu au o voce. El a spus că se aşteaptă să fie un „al doilea papă Francisc”.

„Nu va fi nici foarte la stânga, nici foarte la dreapta”, a adăugat el. „Cam la mijloc”.

La un moment dat, în timpul interviului, John Prevost şi-a dat seama că pierduse mai multe apeluri de la fratele său, aşa că l-a sunat înapoi pe noul papă. Leon i-a spus că nu este interesat să participe şi el la interviu şi, după un scurt mesaj de felicitare şi o discuţie în care au vorbit ca orice doi fraţi despre aranjamentele de călătorie, cei doi au închis.

Noul papă este cel mai mic dintre trei băieţi. John Prevost, care este cu doar un an mai mare decât el, a declarat că îşi aminteşte că Robert era foarte bun la şcoală când era copil şi îi plăcea să se joace de-a prinselea, Monopoly şi Risk.

Încă de la o vârstă fragedă, ştia că fratele său va fi preot. Deşi nu se aştepta ca acesta să devină papă, John îşi aminteşte că o vecină a prezis exact acest lucru când Robert Prevost era doar în clasa întâi. „Ea a intuit asta, când el avea vârsta de 6 ani. Cum a făcut asta, cine ştie. A durat atât de mult, dar iată-l, primul papă american”, a comentat John Prevost.

Când Robert a terminat clasa a opta, a plecat la seminar. „Există o întreagă perioadă în care nu am crescut împreună. Doar în vacanţe eram împreună”, povesteşte John.

În aceste zile, fraţii vorbesc la telefon în fiecare zi, a spus John Prevost. Robert Prevost îl va suna şi vor discuta despre orice, de la politică la religie şi chiar vor juca Wordle.

John Prevost nu ştie cât timp va avea fratele său la dispoziţie pentru a vorbi, în calitatea sa nouă de papă, şi cum se vor descurca să păstreze legătura în viitor. „Este deja ciudat să nu ai cu cine să vorbeşti”, mărturiseşte el.

Actriţa Michelle Yeoh s-a căsătorit cu logodnicul ei, Jean Todt, după o logodnă care a durat 19 ani, informează DPA. În vârstă de 60 de ani, actriţa premiată cu Oscar a publicat pe Instagram o serie de fotografii care îi prezintă pe cei doi parteneri de viaţă în timpul ceremoniei de nuntă, inclusiv o imagine în care ei admiră verigheta purtată de Jean Todt.

Economie 2023-07-30 10:17:19

Patinoarul din parcul IOR a fost închis temporar, după ce, în urma verificărilor efectuate, au fost găsite mai multe nereguli. Firmele care administrează patinoarele din Capitale au fost amendate cu 56.000 de lei.

Economie 2022-12-29 17:53:21

Un bărbat de 39 de ani din Botoșani a ajuns la spital și mai apoi la Psihiatrie după ce a combinat pastile pentru creșterea potenței sexuale cu băuturi alcoolice, scrie Monitorul de Botoșani.

Economie 2024-03-06 10:14:22

Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, i-a făcut duminică „idioți” pe membrii G7 și a declarat că, dacă țările G7 decid interzicerea exporturilor către Rusia, Moscova va răspunde prin rezilierea acordului privind cerealele din Marea Neagră, informează Reuters.

Economie 2023-04-23 19:53:57

Poliţia Capitalei cere ajutor pentru găsirea unui adolescent de 13 ani dispărut de joi de la locuinţa sa din Sectorul 2 al Capitalei.

Economie 2023-09-22 16:24:22

Consumul naţional de energie electrică a fost mai mic cu 5,2% în perioada ianuarie - aprilie 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, arată ultimul raport al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

Economie 2022-07-17 14:46:48

Sunt case din România în care Moș Crăciun nu ajunge niciodată. În localitatea Botoroaga, din Teleorman, locuiesc, într-o încăpere în care cândva erau îngrijite animale, cinci copii împreună cu mama lor. Nu au fost niciodată într-o vacanță, iar singura plecare din satul lor a fost într-o excursie, la București. Locuiesc în fostul cabinet veterinar al satului, într-o cămăruță cu ferestre vechi, care nu mai țin adăpost de vânt sau ploaie, dar înconjurați de jocul fraților și protejați de iubirea mamei. Au visuri mari, și chiar dacă posibilitățile sunt puține, cu toții merg la școală, pentru că își doresc să îmbrace uniformele de polițiști.

Economie 2023-12-23 21:16:14

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus că relațiile cu Rusia ar trebui în cele din urmă să fie normalizate odată ce luptele se încheie în Ucraina, subliniind totodată necesitatea de a menține presiunea asupra Moscovei pentru a asigura progrese în negocierile de încetare a focului, informează Bloomberg.

Economie 2025-03-14 19:17:47