• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-02 17:11:21
  • Sursa:
Razii de amploare ale politistilor in toata tara. 12 persoane, inclusiv minori, au fost gasite drogate intr-un apartament din Bucuresti Imagine

Acțiune de amploare a poliției noaptea trecută în Capitală, care a vizat prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri. Au fost făcute verificări, în locuințe și pe străzi. Șoferii au fost testați cu aparatul alcool-test dar și drug-test, iar până la miezul nopții au fost deschise 7 dosare penale.

Poliţiştii de la Secţia 8 a Capitalei au descoperit, sâmbătă, într-un imobil dezafectat din sectorul 2, 12 persoane despre care suspectează că se aflau acolo pentru a se droga. În interiorul imobilului părăsit au fost descoperite sute de pliculeţe din plastic ce conţin substanţe despre care anchetatorii suspectează că ar fi stupefiante. 

„În urma activităţilor specifice s-a stabilit că, la o adresă din Sectorul 2, în interiorul unui imobil dezafectat, mai multe persoane ar consuma substanţe interzise de lege şi ar deţine cantităţi însemnate de stupefiante. Astfel, la data de 1 iulie 2023, în jurul orei 21:30, au fost depistate 12 persoane, cu vârste cuprinse între 15 şi 45 de ani, care aveau un comportament asemănător persoanelor care consumă substanţe interzise. De asemenea, în interiorul locaţiei, au fost găsite şi ridicate 241 de pliculeţe de tip zip, în interiorul cărora exista un praf alb pulverulent, despre care există suspiciunea că ar fi substanţe stupefiante”, transmite, duminică, Poliţia Capitalei. 

Surse judiciare au precizat pentru News.ro că imobilul era folosit drept loc de întâlnire, nu drept locuinţă, de către persoanele suspectate că mergeau acolo pentru a se droga. 

Cazul a fost preluat de poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, care urmează a sesiza DIICOT. 

Poliţiştii din întreaga ţară au participat, sâmbătă, la acţiuni de amploare al căror scop este prevenirea şi combaterea unor situaţii de risc şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică. În timpul acestor acţiuni au fost constatate 398 de infracţiuni, dintre care 72 de natură judiciară şi 53 privind traficul şi consumul ilicit de droguri, au fost identificate şi 3 autoturisme furate şi au fost depistate 19 persoane urmărite naţional sau internaţional. Cuantumul amenzilor aplicate în ultimele 24 de ore se apropie de 4 milioane de lei. 

„În ultimele 24 de ore, la nivel naţional, 11.482 de poliţişti şi jandarmi au acţionat, în sistem integrat pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violenţă, prevenirea traficului şi consumului de droguri, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. 

Au fost organizate 924 de acţiuni, peste 1.000 de filtre, în urma activităţilor desfăşurate, fiind verificate 17.202 autovehicule şi legitimate 38.768 de persoane. Totodată, au fost constatate 398 de infracţiuni, dintre care 72 de natură judiciară şi 53 privind traficul şi consumul ilicit de droguri, fiind identificate şi 3 autoturisme furate. Au fost depistate 19 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale”, se arată într-un comunicat dat publicităţii duminică de Ministerul Afacerilor Interne. 

Conform sursei citate, în cadrul acţiunilor de sâmbătă poliţiştii şi jandarmii au aplicat 9.326 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.744.090 de lei. 

În ceea ce priveşte acţiunile pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi creşterea siguranţei în trafic în ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au realizat 15.404 de testări cu dispozitive etilotest/alcooltest şi 633 cu Drug test. 

„Au fost constatate 150 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 665 de permise de conducere, dintre care 215 pentru alcool, 196 pentru viteză şi 35 pentru droguri/substanţe interzise. Totodată, au fost retrase 435 de certificate de înmatriculare”, precizează documentul citat.  

Pentru acţiunile organizate la nivel naţional de structurile MAI în ziua de 1 iulie, dispozitivele curente fiind suplimentate cu aproximativ 4.200 de poliţişti şi jandarmi.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat, referitor la cazul polițistului de la un penitenciar din București care ar fi fost prins cu droguri la un concert că, dacă se confirmă că în pliculețe sunt substanțe interzise, va solicita toate măsurile legale care se impun. Ministrul a mai adăugat că acest caz este regretabil și că astfel de comportamente afectează încrederea în sistemul de justiție.

Economie 2023-11-23 14:26:25

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, după ce a mers cu premierul Marcel Ciolacu, la Braşov, cu primul tren electric achiziţionat în ultimii 35 de ani, că până în ianuarie 2026 urmează să vină alte 37 de garnituri noi de tren iar prima va intra tot spre Braşov, următoarele urmând să circule spre Constanţa şi Craiova. Ministrul a mai anunţat că au contracte semnate astăzi, de aproximativ 130 de garnituri, de lung sau de scurt parcurs, toate din banii europeni.

Economie 2024-11-20 16:20:57

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că i se pare normal ca Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii, deoarece tinerii care cad pradă traficului de droguri trebuie să fie ajutaţi, nu tratați ca infractori. Premierul a mai declarat că trebuie intensificată şi prevenţia în rândul tinerilor.

Economie 2024-09-23 11:53:16

Un preot rus care a încurajat femeile să aibă mai mulți copii, astfel încât să nu mai fie așa supărate când își trimit fiii pe front în Ucraina, a fost ucis pe câmpul de luptă.

Economie 2022-11-07 11:17:45

Zeci de femei afgane iau parte la o mişcare de protest online împotriva unei noi legi care le interzice femeilor să-şi facă vocea auzită în public, relatează AFP.

Economie 2024-08-28 19:54:07

21 de oameni au murit și 33 au fost răniți în explozia puternică de miercuri seară, dintr-o moschee din Kabul, Afganistan, a declarat Khalid Zadran, purtător de cuvânt al poliției, citat de The Guardian.

Economie 2022-08-18 13:11:21

Inspectorii de muncă au descoperit o serie de nereguli în urma controlului la mina Jilț, unde un camion cu muncitori s-a răsturnat, provocând moartea a trei oameni și rănirea altor 13. În ultimii șapte ani, societatea a fost controlată de aproape 160 de ori, iar problema transportului muncitorilor cu mijloace neautorizate era cunoscută și fuseseră date amenzi în repetate rânduri. Cu toate că a fost interzis definitiv, transportul muncitorilor cu mașini neconforme a continuat.

Economie 2023-01-26 15:23:59

România a trecut în mai puțin de 24 de ore de la vreme de primăvară la un episod sever de iarnă. După ce vineri în București au fost 14 grade, azi stradul de zăpadă a depășit 10 centimetri. Temperaturile scăzute i-au ținut pe unii dintre bucureșteni în casă, în timp ce alții au profitat din plin de ninsoare. Medicii atrag atenția că aceste schimbări bruște de temperatură sunt pericoloase pentru organism.

Economie 2024-01-20 18:30:57