Odată cu creșterea ratei divorțurilor în România, apare o situație îngrijorătoare semnalată de specialiști. Sunt tot mai multe cazuri de alienare parentală. Mai precis, unul dintre părinți îl denigrează sistematic pe celălalt părinte pentru a-l înstrăina de copil. Astfel de cazuri se întâlnesc însă și în unele căsnicii, iar disputa dintre părinți poate avea efecte devastatoare asupra sănătății mintale a copiilor.
Florin Alexandru, analist comportamental: Se întâmplă chiar înainte ca divorțul să aibă loc, atunci când relația dintre cele două persoane nu este una tocmai bună. Alienarea apare în modul în care un părinte vorbește de rău celălalt părinte, de față cu alte persoane și cu copilul. Ăsta este unul dintre modurile în care apare alienarea parentală, dar sunt foarte multe alte subtilități. De exemplu, după divorț, părintele alienator este cel care tot timpul este nemuțumit de cum se comportă fostul partener. Când copilul este la celălalt părinte nu este de acord cu el, sau când celălalt părinte sună și copilul este de față, părintele alienator răspunde ironic și nepotrivit, ca și cum ar vrea să îi arate copilului că nu îl respectă pe celălalt părinte.
Problemele sunt mult mai grave. Real, în spate, există o frică foarte mare a acelui părinte de a-și pierde copilul. În general, foarte multe mame fac asta. Frica de a-și pierde copilul este atât de puternică, încât ea fură cumva prezentul și capacitatea de a conștientiza comportamentul și ceea ce se întâmplă cu copilul și reacția este doar din anxietate, din amenințarea pe care mama o simte.
De ce părinții nu realizează că denigrarea celuilalt părinte nu face rău fostului partener, ci copilului?
Florin Alexandru, analist comportamental: Din cauza anxietății. În momentul în care eu simt anxietate, atenția mea se mută pe amenințarea pe care o simt, nu pe comportamentul care ar trebui să fie normal și să țină cont de toate aspectele. În mod normal, noi clar facem absolut orice pentru copii, dar când apare această anxietate ea ne fură prezentul. Și nu doar că ne fură prezentul, dar ajungem în punctul în care reacția e doar bazată pe faptul că ne simțim amenințați și cineva ne fură copilul.
Cei mici au nevoie de iubire, în special de iubirea mamei, pentru că pe aceea au simțit-o prima dată. Iubirea mamei presupune în primă fază o nevoie, iar atunci dacă copilul are nevoie de mamă, iar mama nu este de acord cu comportamentul celuilalt părinte, în momentul acela atitudinea ei și dependența copilului față de iubire, generează un astfel de comportament și copilul caută să o muțumească pe mamă.
Care vor fi efectele asupra copiilor în astfel de situații? Sunt foarte mulți părinți care se gândesc că cei mici nu conștientizează ce se întâmplă în jurul lor, pentru că sunt prea mici. Este adevărat?
Florin Alexandru, analist comportamental: Da, există această cutumă în societate. Este un soi de desconsiderare a copilului, pe motiv că nu înțelege. Nu este absolut deloc așa. Copilul percepe tensiunea emoțională și se raportează la ea și expresiile pe care le aude, mai ales cele spuse de mamă, devin expresii care sunt parte din programarea parentală. Devin practic credințe și sunt foarte importante pentru copil. Dacă mama spune că tatăl este un om rău și este sursa tuturor problemelor, practic copilul asta percepe. El are nevoie de afecțiune și de iubirea mamei, așa că el percepe că ceea ce spune mama este 100% adevărat și nu îl contestă. Din contră, caută să îi facă pe plac, să o mulțumească și ajunge să se comporte urât cu tatăl și să nu aibă încredere în el.
Problema e că aceste semne nu apar în primii ani, ci după pubertate, în adolescență. Când apar, apar cu o doză foarte mare de neîncredere, cu o bivalență a copilului din punct de vedere emoțional, cu o instabilitate, cu o vinovăție mai mereu prezentă pentru că a fost pus de multe ori să aleagă între cei doi părinți și indiferent de ce alegea, el nemulțumea una dintre părți. Vinovăția devine un obicei pentru el și va căuta mereu să le facă pe plac celorlalți, să își cumpere într-o formă sau alta iubirea.