• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-30 08:47:56
  • Sursa:
Razboiul civil din Siria se reaprinde: rebelii au cucerit parti din orasul Alep, dupa ofensiva-fulger impotriva trupelor lui Assad Imagine

Autorităţile siriene au închis, sâmbătă, aeroportul din Alep şi drumurile care duc în oraş, au declarat pentru Reuters trei surse militare, în timp ce rebelii care se opun preşedintelui Bashar al-Assad anunță că au ajuns în centrul oraşului, relatează Reuters. Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, citat de BBC, rebelii au cucerit „jumătate” din orașul Alep, care, înainte de începerea războiului civil, era considerat cel mai mare din Siria.

Luptătorii din opoziţie, conduşi de gruparea militantă islamică Hayat Tahrir al-Sham, au desfăşurat un asalt surpriză în orașe aflate sub controlul guvernului, în această săptămână, reușind să ajungă în Alep, la zece ani după ce au fost scoşi din oraş de Assad şi aliaţii săi.

Rusia, unul dintre aliaţii cheie ai lui Assad, a promis Damascului ajutor militar suplimentar pentru a-i respinge, însă noile echipamente vor începe să sosească în următoarele 72 de ore, au declarat surse militare pentru Reuters. În același timp, armata siriană a fost instruită să urmeze ordinele pentru o „retragere în siguranţă” din principalele zone din oraş în care rebelii au intrat, au spus trei surse militare.

Rebelii şi-au început incursiunea miercuri şi până vineri seară târziu un comandament reprezentând ofensiva a afirmat că ei treceau prin diferite cartiere din Alep.

Rebelii ajung din nou în Alep pentru prima oară din 2016, când Assad şi aliaţii săi - Rusia, Iran şi miliţiile şiite - l-au recucerit, iar insurgenţii au acceptat să se retragă după luni de bombardamente şi asediu.

Mustafa Abdul Jaber, comandant în brigada rebelă Jaish al-Izza, a declarat că avansul lor rapid din această săptămână a fost favorizat de o lipsă a forţelor susţinute de Iran în provincia Alep. Aliaţii Iranului din regiune au suferit o serie de lovituri din partea Israelului, după ce războiul din Gaza s-a extins în Orientul Mijlociu.

Totodată, rebelii au spus că această contraofensivă vine în urma atacurilor tot mai dese din ultimele săptămâni desfășorate de forţele aeriene ruseşti şi siriene asupra civililor din zone din Idlib, oraș deţinut de rebeli, şi pentru a preîntâmpina atacuri ale armatei siriene.

Turcia, care îi sprijină pe rebeli, a dat undă verde această ofensivă, susțin surse Reuters. Oficial, însă, purtătorul de cuvânt al Ministerului turc de Externe Oncu Keceli a declarat, vineri, că Turcia doreşte să evite o mai mare instabilitate în regiune şi a avertizat că atacurile recente subminează acordurile de de-escaladare.

Atacul este cel mai important din martie 2020, când Rusia şi Turcia au agreat un acord de de-escaladare a conflictului.

Vineri, televiziunea de stat siriană a negat că rebelii au ajuns în oraş şi a afirmat că Rusia oferă armatei siriene ajutor aerian. Totodată, armata siriană a afirmat că respinge atacul şi că a provocat pierderi grele insurgenţilor în zona rurală din Alep şi Idlib.

David Carden, coordonator adjunct umanitar al ONU pentru Criza din Siria, a declarat: „Suntem profund alarmaţi de evenimentele în defăşurare în nord-vestul Siriei”.

„Atacurile neîncetate din ultimele trei zile au dus la moartea a cel puţin 27 de civili, inclusiv copii în vârstă de opt ani”, a mai afirmat oficialul.

Agenţia de ştiri de stat siriană SANA a afirmat că patru civili, între care doi studenţi, au fost ucişi, vineri, la Alep, de bombardamentele insurgenţilor asupra unui cămin studenţesc. Nu este clar dacă aceştia se numără printre cei 27 de morţi raportaţi de oficialul ONU.

Cinci maşini au fost avariate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident care a avut loc într-o intersecţie din Craiova, după ce o şoferiţă de 33 de ani din municipiu, aflată sub influenţa alcoolului, nu a respectat semnificaţia indicatorului 'Oprire'.

Economie 2023-11-18 12:44:41

Un tânăr de 23 de ani, client la un salon de tatuaje dintr-un mall din Timişoara, a murit, vineri, după ce i s-a făcut rău în incinta salonului. Acolo au ajuns echipaje medicale şi poliţişti, care au constatat decesul bărbatului, scrie News.ro. Conform procedurilor, a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.”La data de la 12.04.2024, în jurul orei 16:45, poliţiştii Secţiei 4 Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o societate comercială dintr-un complex comercial de pe raza municipiului Timişoara, unui tânăr în vârstă de 23 de ani i s-ar fi făcut rău în incinta unui salon de tatuaj”, a transmis IPJ Timiş.Medicii de pe ambulanţă care au ajuns acolo au declarat decesul tânărului.De asemenea, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurilor.

Economie 2024-06-27 14:05:27

Elita businessului Italiei a fost zguduită de o escrocherie care a folosit o voce generată de inteligența artificială, imitându-l pe ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, pentru a le cere magnaților să vireze milioane de euro în conturi bancare din străinătate pentru a ajuta la plata răscumpărărilor pentru eliberarea unor jurnaliști italieni răpiți în străinătate, relatează Financial Times.

Economie 2025-02-10 13:34:39

Comisia Europeană a cerut marilor rețele sociale, precum TikTok și Facebook, să eticheteze în mod clar publicitatea politică și să reducă „viralitatea conținutului” care amenință integritatea alegerilor europarlamentare din iunie, cum ar fi postările deepfake generate cu inteligența artificială, scrie Deutsche Welle.

Economie 2024-03-27 20:17:44

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a respins, luni, la Digi24 atacurile lansate de Marcel Ciolacu pe tema energiei. Ea a spus că PNL este interesat de asigurarea stabilității coaliției și guvernării și, respectiv, de găsirea de soluții. Ea a susținut că nimeni la Sinaia, unde de altfel au loc întâlniri "firești", nimeni nu a pronunțat numele unor colegi din PSD "în termeni necolegiali".

Economie 2022-08-22 11:43:08

Donald Trump Jr., investitorul Omeed Malik și alți câțiva investitori lansează un club ultra-exclusivist pe bază de invitație. Intrarea în club costă mai mult de jumătate de milion de dolari, scrie POLITICO.

Economie 2025-04-27 16:09:32

Ungaria a anulat discuţiile care erau programate luni, la Budapesta, între ministrul de Externe Péter Szijjártó și omologul său german, Annalena Baerbock, a anunţat vineri seară MAE de la Berlin. Azi, Ministerul de Externe de la Budapesta a precizat că motivele anulării au fost tehnice, nu politice.

Economie 2024-07-06 13:11:47

Marcel Ciolacu și Viktor Orban au discutat, miercuri, în cadrul întâlnirii informale avute la București, ca cele două guverne să implementeze un mare proiect de infrastructură. Este vorba, potrivit informațiilor obținute de Digi24.ro, de un tren de mare viteză - TGV - pe ruta București Budapesta. 

Economie 2023-07-19 16:54:19