De când a câștigat un al doilea mandat prezidențial, Donald Trump s-a îndreptat, în mod curios, către un imperialism melodramatic. Imediat după alegerile din noiembrie, el a început să se gândească la achiziționarea Groenlandei de la Danemarca, iar gesturile lui amenințătoare au început să se intensifice, potrivit unei analize The Atlantic.
Marți, în timpul unei conferințe de presă, Trump a anunțat că va redenumi Golful Mexic în „Golful Americii”. Când un reporter a întrebat dacă ar dezavua constrângerea militară și economică în eforturile sale de a ocupa Groenlanda sau Canalul Panama, el a refuzat să excludă aceste variante. „Nu, nu te pot asigura de niciuna dintre cele două”, gândi el. „Nu mă voi angaja în asta. S-ar putea să trebuiască să facem ceva.”
Când un lider cu viziuni autoritare, pregătit să controleze cea mai puternică armată din lume, începe să zbârnâie săbiile împotriva vecinilor, întrebarea cea mai evidentă și cea mai importantă de pus este dacă intenționează să dea curs amenințărilor. La această întrebare, din păcate, este greu de răspuns. Pe de o parte, Trump aproape sigur nu are niciun plan, sau chiar concepte de plan, pentru a lansa un război emisferic. Preluarea marginilor continentului nord-american are sens în jocul de societate Risk, dar are o logică foarte mică în orice scenariu din lumea reală.
Pe de altă parte, Trump a generat în mod constant idei ieșite din comun și în timpul primului său mandat, doar pentru ca republicanii tradiționali de pe orbita lui să-i distragă atenția sau să-l saboteze, astfel încât lumea nu a aflat niciodată cât de serios era în privința lor. De data aceasta, una dintre cele mai mari priorități ale sale a fost să se asigure că noua sa administrație este lipsită de funcționari al căror profesionalism față de Constituție i-ar expune riscului de a-și încălca loialitatea față de Trump.
O întrebare la care e mai ușor de răspuns este de ce Trump continuă să rostească aceste amenințări. Unul dintre motive este că pare să creadă sincer că țările puternice au dreptul să le agreseze pe cele mai slabe. Trump a insistat de mult timp că Statele Unite ar trebui să pună mâna pe resursele naturale ale țărilor mai mici și că aliații săi ar trebui să plătească americanilor bani pentru protecție, de parcă ar fi negustori și America ar fi un șef al mafiei.
Un al doilea motiv este că Trump își folosește bullying-ul internațional ca serviciu pentru baza sa electorală. Agenda politică reală și concretă a președinției lui Trump constă în mare parte în favoruri de reglementare și fiscalitate pentru donatorii bogați și interesele de afaceri - priorități de care majoritatea alegătorilor săi nu sunt interesați. Trump pare să înțeleagă nevoia unor drame publice pentru a distra baza MAGA (Make America Great Again).
Spectacolele de dominație joacă un rol important în stilul politic al lui Trump. „Construiește zidul” este exemplul clasic: Trump nu și-a construit niciodată „zidul mare și frumos” de-a lungul graniței de sud, totuși fanii săi nu-l condamnă pentru asta, pentru că scopul în sine nu era manifestarea fizică a unei bariere pe partea de sud. În schimb, au fost încântați de ideea unui zid ca expresie a forței și a sfidării. Când Trump răspundea criticilor spunând: „Zidul tocmai a ajuns cu 10 picioare mai sus”, el își manifesta dominația. Adevăratul zid au fost amenințările pe care le-a făcut pe parcurs.
Surpriza a venit atunci când, în timpul primului mandat al lui Trump, democrații din Congres s-au oferit să finanțeze zidul, în schimbul unor concesii minore privind politica de imigrare, moment în care Trump părea să-și piardă interesul față de proiect. Faptul că democrații voiau să coopereze a spulberat imaginea sa forte.
Cele mai recente gesturi ale lui Trump dezvăluie, de asemenea, intenția sa simbolică. Cu siguranță, se poate construi o rațiune politică coerentă pentru un fel de acord internațional care implică Groenlanda. Dar există puține dovezi că Trump este interesat de orice fel de înțelegere practică. Vrea să-i amenințe pe aliați.
Altfel, nu l-ar trimite pe Donald Trump Jr., a cărui expertiză profesională, în măsura în care o are, este de a monetiza brandul Trump, pentru a avansa o adevărată strategie diplomatică sau militară. Între timp, redenumirea Golfului Mexic nu are nici măcar o legătură plauzibilă cu niciun obiectiv economic sau teritorial. Este pură fanfaronadă simbolică.
Trump ar putea foarte bine să treacă de la imperialismul melodramatic la un război cu împușcături. Mai probabil, însă, el va antagoniza aliații și va provoca alegătorii din acele țări să-și propulseze liderii naționaliști, care ar putea mai degrabă să confrunte Statelor Unite, decât să coopereze.
Acesta ar fi un cost pe termen lung pentru politica externă americană în schimbul unui câștig politic trecător - ipotecarea intereselor țării pentru a extrage valoare imediată pentru Donald Trump. Această formă de arbitraj este tocmai genul de înțelegere pe care Trump a transformat-o cu mult timp în urmă într-o formă de artă.