• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-05-27 15:10:27
  • Sursa:
Rares Bogdan spune ca PNL ar putea obtine la alegerile din 2024 intre 33% si 36% Imagine

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, vineri, că, potrivit rezultatelor a cinci sondaje de opinie PNL ar putea să obţină la alegerile din 2024 între 33 şi 36%.

Rareș Bogdan spune că perspectiva pentru PNL pentru anul 2024, „dacă facem ceea ce trebuie pentru România, vom fi uniţi, coerenţi şi vom acţiona strategic”, este de a lua între 33 şi 36% din totalul voturilor românilor.

„Există această perspectivă extrem de clară”, a spus Rareş Bogdan, la Consiliul Naţional al PNL, de la Poiana Braşov.

Liberalii s-au reunit vineri, în Poiana Brașov, la Consiliul Național al PNL pentru a alege un prim-vicepreședinte, și doi vicepreședinți ai partidului.

Europarlamentarul Dan Motreanu a fost ales de Consiliul Naţional al PNL în funcţia de prim-vicepreşedinte în domeniul strategiilor politice, ministrul de Interne, Lucian Bode, în funcţia de secretar general al partidului, iar senatorul Virgil Guran în cea de vicepreşedinte în domeniul apărării şi siguranţei naţionale.

Vezi și Virgil Guran (PNL), despre cum îi „rezolva” pe primarii care cereau bani: „Dădeam drumul la lăutari, la băutură și îi linișteam”

Președintele rus Vladimir Putin a trimis doi lupi pe linia frontului din Ucraina, să servească alături de soldații ruși. Daily Mail scrie că, până acum, Rusia a trimis doi lupi, dar vor urma și alte animale sălbatice dacă experimentul va fi un succes.

Economie 2024-09-28 20:23:47

O postare care susține că fostele națiuni sovietice Georgia și Kazahstan sunt creații „artificiale” a apărut luni seară pe contul de Vkontakte (Facebookul rusesc) al fostului președinte rus Dmitri Medvedev, dar a fost ștearsă repede.

Economie 2022-08-02 12:25:35

7 decembrie este ultima zi de valabilitate pentru polițele RCA emise de Euroins. Potrivit autorităților, cu o săptămână înainte de această dată, peste 840 de mii de șoferi încă mai au asigurări auto obligatorii emise de compania intrată în faliment în primăvară. Ei sunt obligați ca din 8 decembrie să încheie polițe noi. Autoritățile le recomandă românilor să facă asta cât mai repede.

Economie 2023-12-01 08:00:11

Poşta suedeză, care primeşte mii de scrisori trimise anual lui Moş Crăciun, a arhivat 10.000 de scrisori ieşite din comun din ultimii 100 de ani. Postnord primeşte anual aproximativ 16.000 de scrisori trimise lui Moş Crăciun cu adrese ca „Laponia”, „Ţara renilor” sau „igluul lui Moş Crăciun”, relatează News.ro.

Economie 2023-12-23 16:36:49

Un bărbat din Botoșani, care a plecat din Austria spre casă înainte de Revelion, a dispărut fără urmă în Germania. Alarmată că nu mai avea niciun semn de la el, familia a anunțat poliția. În același timp, mai mulți români s-au activat pe rețelele sociale și au distribuit informații despre el. Într-un final, el a fost găsit după 9 zile de un român care l-a recunoscut din postările de pe internet. Acum, botoșăneanul povestește coșmarul prin care a trecut în toată această perioadă.

Economie 2024-01-08 14:17:27

Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare - PZU) a avut o medie de 2.400 lei pe MWh în luna august 2022, valoare de peste patru ori mai mare decât preţul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 554 lei pe MWh, potrivit raportului lunar postat pe site-ul operatorului bursier.

Economie 2022-10-02 16:46:42

Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs în noaptea de duminică spre luni, la ora locală 1:41, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Economie 2024-05-27 07:25:52

Guvernul şi-a declarat de la început poziţia probusiness şi proinvestiţii, a alocat cea mai mare sumă din buget pentru investiţii - aproximativ 18 miliarde de euro şi face tot ceea ce este omeneşte posibil să folosească fondurile europene, a declarat, miercuri, premierul Nicolae Ciucă.

Economie 2022-11-02 20:32:44