Un rol major în această decizie l-au avut atât Președintele României, cât și ministrul de interne, Cătălin Predoiu, fostul ministru de interne, Lucian Bode, dar și ministrul de externe Luminița Odobescu: „după intrarea în UE și NATO, aderarea la Schengen a fost pentru guvernările PNL obiectivul major”, a menționat europarlamentarul.
Rareș Bogdan precizează că negocierile nu se opresc aici, dimpotrivă, urmează ridicarea totală a controalelor la frontiere: „însă continuăm! Urmează ca ridicarea totală a controalelor la frontiere să fie analizată în contextul măsurilor compensatorii privind întărirea controlului la frontiere”, a mai scris europarlamentarul.
