• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-27 14:12:48
  • Sursa:
Rares Bogdan: Daca cei de la PSD nu gasesc un om pentru Ministerul Apararii, PNL e pregatit sa vina cu un inlocuitor Imagine

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan spune că dacă PSD nu are o propunere pentru Ministerul Apărării, după demisia lui Vasile Dîncu, PNL are soluţii pentru orice portofoliul. El a adăugat totuși că liberalii nu vor ceda niciun portofoliu din cele pe care le au deja. Declarația vine după ce a fost vehiculată ideea unui schimb de ministere între cele două partide, prin care liberalii ar fi preluat Apărarea și ar fi cedat social-democraților Energia.

„Faptul că a ajuns în spațiul public această idee e extrem de nefavorabil pentru armata română într- un moment foarte tensionat. Sper ca PSD să nu se mai joace pe acest domeniu, să vină cu o propunere. În cazul în care nu pot veni cu propunere să informeze coaliția. Eu sper să găsească un om competent care poate colabora cu premierul, care nu are cum să se ocupe exclusiv de Ministerul Apărării”, a explicat Rareș Bogdan.

„Dacă cei de la PSD nu sunt în stare să propună o soluţie şi nu au, să ne spună, nu e nicio problemă. PNL, în orice moment şi pentru orice portofoliul are soluţii”, a spus el.

„E un minister-cheie și are nevoie de un titular acoolo. Așteptăm propunerea, să închidem cât mai repede subiectul. Nu e o chestiune de tranzacționare, e o chestiune de armata română, apărare națională, e o chestiune mai gravă decât un simplu schimb sau o simplă propunere în minister”, a continuat el.

„Noi respectăm protocolul coaliției, atât timp cât suntem într-un parteneriat îl respectăm. Deci nu ne dezmințim, atât timp cât avem portofolii pe care le-am negociat încă din decembrie anul trecut”, a mai spus Rareș Bogdan.

„Dacă cei de la PSD nu găsesc un om pentru a ocupa această poziție extrem de importantă, sigur că PNL e pregătit să vină cu un înlocuitor în orice domeniu. În niciun caz PNL nu-și permite să tranzacționeze un astfel de domeniu niciodată”, a mai spus Rareș Bogdan.

Rareș Bogdan a spus însă că PNL nu va renunţa la niciunul din ministerele pe care le deține.

Președintele PSD Marcel Ciolacu l-a ironizat pe Rareș Bogdan pentru declarațiile sale pe acest subiect.

„Întotdeauna trebuie să existe și nea Ion de la raion. Nu înseamnă că eu trebuie să îi răspund”, a spus el.

Președintele SUA, Donald Trump, afirmă că Rusia a făcut o „concesie destul de mare” pentru a pune capăt războiului din Ucraina, renunțând la preluarea „întregului teritoriu”. Trump insistă că exercită „o presiune puternică asupra Rusiei” și că acesta este motivul pentru care președintele Vladimir Putin „poartă discuții în acest moment”, relatează Euronews.

Economie 2025-04-25 13:47:54

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat miercuri la 6,41% pe an, un nivel mai mare fiind înregistrat în data de 24 noiembrie 2011, respectiv 6,42%, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Economie 2022-06-29 12:36:12

Iranul a cerut Israelului să nu reacţioneze militar la atacul său fără precedent din noaptea de sâmbătă spre duminică, pe care l-a prezentat drept o ripostă justificată la atacul israelian care i-a distrus Consulatul din Damasc.

Economie 2024-04-15 12:38:26

Șeful de gară din Larisa, acuzat că a comis o eroare fatală care a dus la tragedia feroviară din Grecia, a fost inculpat pentru perturbarea siguranței transportului, ucidere din culpă a "unui număr mare de persoane" și vătămare corporală din culpă. El riscă o pedeapsă de la zece ani până la închisoare pe viaţă, potrivit Codului Penal grec.

Economie 2023-03-06 08:06:36

Miracole după tragedia provocată de distrugerea barajului de la Nova Kahovka. O căprioară a supraviețuit miraculos după ce a fost luată de viitură, din regiunea Herson. A plutit până la Marea Neagră și apoi de-a lungul coastei, pe o insulă formată din plante, fiind salvată de oameni tocmai la Odesa.

Economie 2023-06-10 00:03:10

O rețea organizată care operează din fostul stat sovietic Georgia a furat 35 de milioane de dolari de la mii de victime din Marea Britanie, Europa și Canada, folosind reclame false cu celebrități pe Facebook și Google, scrie The Guardian.

Economie 2025-03-06 07:00:45

Premierul slovac Robert Fico l-a comparat vineri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu un cerşetor care „merge prin Europa şi cere pomană”, afirmând că s-a săturat de el, mai ales că Slovacia este afectată de decizia Ucrainei de a opri tranzitul gazului rusesc către Europa, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres. 

Economie 2025-01-10 22:14:36

Poliţiştii mureşeni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un bărbat de 55 de ani din Valea Largă ar fi fost ucis de un taur pe o păşune din apropierea localităţii.

Economie 2024-06-20 17:19:14