În seara aceasta, juriul este format Cezar Paul Bădescu, scriitor, Radu Limpede, analist economic, și Nicușor Dan, președintele Asociației „Salvați Bucureștiul”.
Membrii juriului au acordat două note de 10 și un 9 Bucureștiului la capitolul „specific local”, în timp ce Ilfovul a primit un 9, un 5 și un 7.
„Ilfovul este județul cu cea mai ștearsă imagine. Tocmai pentru că a fost în umbră Bucureștiului”, a spus Cezar Paul Bădescu, explicând astfel de ce a dat nota 5.
„Bucureștiul este, cum spun specialiștii, sinteza unică între Orient și Occident”, și-a justificat, la rândul său, nota maximă Nicușor Dan.
Analiștii prezenți în studio au dat note mai mari Bucureștiului decât Ilfovului în ceea ce privește mediul de afaceri și administrația, dar au subliniat că au scăzut din punctaj din cauza administrației locale.
Analistul Radu Limpede a fost singurul care a dat o notă de 10. Aceasta a fost acordată Bucureștiului, în timp ce Ilfovul a fost cotat cu 8.
„Bucureștiul este clar motorul României și s-a dezvoltat cel mai mult din toate orașele europene”, în timp ce Ilfovul se remarcă doar prin proiectul laserului de la Măgurele, a explicat el.
Bucureștiul a mai luat o notă de 8 și una de 9, în timp ce Ilfovul a primit un 6 și un 7.
„Am scăzut câte două puncte pentru administrație, pentru fiecare dintre ele”, a spus Nicușor Dan.
„Bucureștiul are grad zero de absorbție a fondurilor europene”, a adăugat el.
În Ilfov, în schimb, dezvoltarea imobiliară este „tota haotică”, și-a justificat el nota 6 dată Ilfovului.
Pe de altă parte, Cezar Paul Bădescu a explicat că „e greu să separi lucrurile” în ceea ce privește Bucureștiul și Ilfovul, deoarece mulți dintre cei care locuiesc în Ilfov și care ridică salariul mediu al județului lucrează, de fapt, în București.
Bucureștiul a primit cele mai mari note și la capitolul „calitatea vieții”, chiar dacă membrii juriului au adus și critici Capitalei.
Radu Limpede a acordat 10 Bucureștiului, deși nota potrivită ar fi fost „9,5, pentru dificultățile din trafic”. Ilfovul a fost cotat cu 8, deoarece oamenii care locuiesc aici au case mai bune, dar „fac trei ore pe drum” până la serviciu.
Nicușor Dan a acordat nota 9 Bucureștiului și 8 Ilfovului.
„Bucureștiul e un oraș cu multe oportunități, dar extrem de poluat, în care te mușcă câinii vagabonzi, unde nu știi când vine autobuzul”, explică el.
Pe de altă parte, în Ilfov sunt și locuințe foarte bune, dar și locuințe fără utilități, și aceasta la numai câțiva kilometri de Capitală.
Cezar Paul Bădescu a notat cu 8 atât Bucureștiul, cât și Ilfovul.
Directorul Institutului de Fizică Nucleară de la Măgurele, Nicolae Zamfir, a vorbit despre importanța centrului de cercetări din localitate.
„Lucrările au început acum două luni, construcția va fi gata în doi ani iar întregul centrul va fi operațional la sfârșitul anului 2017”, a spus el.
„Sperăm să fie mai mult de 200 de cercetători de top la Măgurele. Am început să primim aplicații, am început angajările. Cercetătorii deja angajați au început să facă planurile pentru experimentele viitoare. Deci am intrat în linie dreaptă”, a adăugat Nicolae Zamfir.
El a vorbit și despre complexitatea proiectelor de cercetare de la Măgurele. „Laserul este cuvântul ce caracterizează noua investiție. De fapt, este un nou centru european de cercetări. Laserul este piesa principală, dar centrul va fi mult mai complex. Experimentele planificate vizează atât explorarea universului, cât și cercetarea aplicativă, care sperăm să se poată implementa în societate cât mai curând”, explicat Nicolae Zamfir.
Președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, nu este de acord cu planul de regionalizare al primarului Sorin Oprescu.
Acesta din urmă vrea să facă din București o capitală cu ieșire la Dunăre, în cadrul unei structuri administrative din care să mai facă parte Ilfovul și Giurgiul.
„Eu am vorbit cu domnul Oprescu chiar la început de mandat și i-am propus să discutăm de metropolă, să discutăm de beneficiile pentru cetățeni și abia apoi despre modul de organizare”, a declarat Marian Petrache.
„Domnul primar Sorin Oprescu stă pe un munte de bani pentru că este primarul general al Capitalei. De ceea ce produce Bucureștiul trebuie să se bucure și împrejurimile Bucureștiului. Regionalizarea nu trebuie să însemne creșterea disparităților între localități, ea trebuie să aducă bunăstare pentru toți cetățenii României”, a adăugat președintele CJ Ilfov.
Timp de cinci luni, începând din 1 martie, Digi24 a realizat o adevărată radiografie a României. În cifre, campania Digi24 arată astfel: 300 de tehnicieni implicați în peste 650 de transmisiuni live, 5.000 de kilometri de fibră optică folosiți, peste 50.000 de kilometri străbătuți în întreaga țară. Peste 100 de jurnaliști din București și din stațiile locale Digi24 au luat țara la picior și au realizat peste 800 de materiale.
Cosmin Prelipceanu a vizitat, în ultima jumătate de an, 20 de județe și Bucureștiul, iar în alte 21 de județe dezbaterile au fost moderate de Sanda Nicola. Locațiile alese pentru transmisiunile în direct au fost dintre cele mai variate.
În premieră, Digi24 a amplasat un ministudio TV, cu transmisiune full HD, la 1700 de metri altitudine, pe Transalpina și unul pe fregata Regele Ferdinand, pe Marea Neagră.
Filmările realizate în Bistrița, de la Castelul Bethlen, în Suceava, de la Muzeul Satului, în Târgu Mureș, de la Palatul Culturii, în Covasna, de la Castelul Arcus, în centrul istoric de la Baia Mare sau la Muzeul Agriculturii din Slobozia, printre multe alte zeci de locuri cu povești impresionante, au fost apreciate și lăudate de telespectatorii Digi24 pe site-ul www.digi24.ro și pe pagina de facebook Digi24HD.
Efortul jurnalistic și uman al celor doi moderatori ai emisiunii, Sanda Nicola și Cosmin Prelipceanu, aflați în fiecare zi de vineri din ultimele șase luni în deplasare, în România, a fost și el unul susținut. Jurnaliștii Digi24 au încercat să le explice românilor ce înseamnă, de fapt, regionalizarea României.
