• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-11-24 16:16:19
  • Sursa:
Raluca Turcan trimite Corpul de control la Bojdeuca lui Creanga, dupa ce monumentul a fost dotat cu prize si incalzire in pereti Imagine

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a solicitat Corpului de control verificarea legalității emiterii avizului pentru intervenția realizată asupra monumentului istoric „Bojdeuca scriitorului Ion Creangă”, iar Comisia Națională a Monumentelor Istorice și Institutul Național pentru Patrimoniu vor fi solicitate să se pronunțe asupra calității intervenției, se arată într-un comunicat de presă transmis de ministerul Culturii, după ce casa memorială a scriitorului a fost reabilitată de Consiliul Județean Iași.

Săptămâna trecută, președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a anunțat că lucrările de reabilitare la Bojdeuca lui Ion Creangă, primul muzeu literar din România, au fost finalizate, iar casa în care a trăit scriitorul va fi redeschisă în decembrie. Însă anunțul a fost întâmpinat cu multe mesaje de revoltă din partea oamenilor, care spun că aceasta este de nerecunoscut. 

„Conform Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare, articolul 23, alin (1), intervențiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza și cu respectarea avizului emis de către Ministerul Culturii sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii. De asemenea, în conformitate cu Regulamentul de Organizare și Funcționare al Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, pentru monumentele clasate în grupa B atribuțiile de avizare în cazul monumentului istoric „Bojdeuca scriitorului Ion Creangă” sunt ale serviciului public deconcentrat al Ministerului Culturii - Direcția Județeană de Cultură Iași - prin Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nr 5. DJC Iași care are, de asemenea, responsabilitatea urmăririi lucrărilor în conformitate cu avizele emise”, transmite ministerul Culturii.

Consiliul Județean Iași a scos la licitație contractul de achiziție publică de servicii de proiectare și asistență tehnică pentru obiectivul Reabilitarea Ansamblului Muzeal „Ion Creangă” Iași din cadrul proiectului „Călător pe Meridiane Culturale” în anul 2019. Conform documentației disponibile în SEAP, prin acest proiect se dorea accesarea fondurilor europene prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova – proiecte HARD, Obiectivul Tematic 3 – Promovarea culturii locale și protejarea patrimoniului istoric, Prioritatea 2.1 – Promovarea și conservarea patrimoniului cultural și istoric. Conform informațiilor din SEAP, „restaurarea obiectivului cultural Muzeul „Ion Creangă” este un proiect care își propune valorificarea monumentului de patrimoniu istoric, casa scriitorului Ion Creangă, ce găzduiește muzeul cu același nume, prin realizarea unor lucrări de restaurare, amenajare și dotare a celor două clădiri (Casa Bojdeucă - clădire patrimoniu, curtea interioară și clădirea Muzeu care cuprinde expoziții foto-documentare) și a incintei muzeului”. Ultimele intervenții majore înainte de demararea acestui proiect – lucrări de renovare și consolidare asupra monumentului istoric au fost realizate în 1984, iar în anul 1985 muzeul a fost redeschis publicului. În acest context a fost construit în incintă Ansamblul muzeal „Ion Creangă”, care s-a inaugurat la 11 iunie 1989.

Imobilul în care a locuit Ion Creangă a fost în proprietatea familiei Vartic, loc preluat de la Biserica „Buna Vestire”. Ion Creangă a locuit într-o casă din incinta Mănăstirii Golia și, după ce a fost exclus definitiv din rândul clerului, a închiriat această casă în care a locuit până la sfârșitul vieții.

În anul 1917, casa a fost cedată Primăriei Iași, moment la care au avut loc o serie de intervenții pentru a pregăti imobilul pentru găzduirea muzeului Ion Creangă.

În perioada 1931-1936 s-au realizat reparații ale casei de secol XIX (au dispărut furcile de stejar care sprijineau imobilul pe latura de est și a fost realizat un zid de piatră și a fost construită o clădire în incintă pentru îngrijitorul muzeului.

Ca urmare a cutremurului din anul 1940, când a suferit degradări considerabile, a fost necesară o intervenție, efectuată în 1942, cu sprijinul Mănăstirii Neamț.

În 1966 a avut loc o reprofilare a Bojdeucii care urmărea evocarea modului de viață și atmosfera în care crea scriitorul.

În primăvara anului 1968, înainte de aniversarea semicentenarului casei lui Ion Creangă, au avut loc noi lucrări de reparații.

În urma cutremurului din 1977, casa a rămas în picioare, dar a suferit degradări, ieșind din circuit pentru câțiva ani.

Situată în cartierul Ţicău, din Iaşi, Bojdeuca lui Ion Creangă este prima casă memorială din România. Casa are două camere, dispuse de o parte şi de alta a unui antreu şi a devenit muzeu pe data de 15 aprilie 1918. În această casă, scriitorul a trăit între anii 1872 şi 1889, pragul ei fiind călcat şi de Mihai Eminescu, bun prieten cu Creangă.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, declară că Societatea de Transport București nu este în pericol de insolvență, după ce Consiliul General al Capitalei a aprobat punerea ca gaj a autobuzelor STB în contul unei datorii către ANAF.

Economie 2025-02-27 12:15:04

Pe rețelele sociale a fost publicată o înregistrare video în care un recrut rus își scuipă și lovește ofițerul superior căruia îi reproșează slaba calitate a instrucției și a echipamentului din dotarea trupelor. Recrutul se plânge de faptul că militarii sunt puși să exerseze pasul de defilare și că, în cadrul ședințelor de tragere, militarii sunt puși să tragă asupra unor „ținte imaginare” și să imite zgomotul produs de armele din dotare.

Economie 2022-11-14 13:03:56

Iranul a recunoscut sâmbătă că a furnizat drone Rusiei, dar ministrul de externe iranian Hossein Amirabdollahian a precizat că este vorba despre un număr limitat de drone, trimise înaintea invaziei ruse din Ucraina.

Economie 2022-11-05 13:14:36

UE "va pierde" Serbia în favoarea Chinei, dacă nu va permite aderarea țării la blocul comunitar în curând și ar trebui să acționeze în acest sens înainte de a primi Ucraina, a declarat premierul ungar Viktor Orbán într-un amplu interviu care va fi publicat în cursul acestei săptămâni, transmite POLITICO. De asemenea, premierul maghiar, cunoscut pentru relația apropiată cu Moscova, a mai spus că "europenii nu sunt suficient de puternici pentru ca rușii să ne ia în serios".

Economie 2024-02-12 10:01:31

România trebuie să modifice Codul Muncii până la 1 august 2022, pentru că altfel riscă o procedură de infringement din partea Comisiei Europene. Angajatorii vor fi obligați să furnizeze, în scris, mai multe informații decât în prezent despre raporturile de muncă sau să scadă perioada de probă a angajaților. 

Economie 2022-06-05 09:56:37

Numărul nou-născuților în Japonia a scăzut pentru al optulea an la rând în 2023, stabilind un nou record negativ, potrivit datelor oficiale, scrie The Guardian. Guvernul japonez consideră că rata natalității, care a ajuns la cel mai mic nivel înregistrat vreodată în Japonia, este într-o „stare critică”.

Economie 2024-02-29 07:00:28

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a vorbit la telefon cu Vladimir Putin despre îmbunătățirea legăturilor bilaterale și a exprimat încă o dată disponibilitatea Ankarei de a participa la rezolvarea pe cale pașnică a războiului din Ucraina, informează Reuters.

Economie 2022-10-07 12:53:17

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis vineri, 6 iunie, avertizări cod portocaliu și cod galben de inundații valabile în peste două treimi din țară. Sunt vizate râurile mici din zonele montane și submontane, unde pot apărea viituri rapide și creșteri periculoase ale debitelor. Cele mai afectate sunt județele Gorj, Dâmbovița, Mehedinți, Argeș și Prahova. Hidrologii avertizează că aceste fenomene pot provoca inundații locale și le recomandă oamenilor să evite deplasările în apropierea apelor și să urmeze indicațiile autorităților.

Economie 2025-06-06 13:00:44